ACTUALITATE 4 mai 2016

Fermierii din Dobârlău în conflict cu autoritățile locale

de Iulia Drăghici - Taraș | 1224 vizualizări

Curtea Primăriei din Dobârlău a fost luată cu asalt miercuri dimineața de 452 de ovine. Inițiativa a fost controlată de fermierii din localitate ca formă de protest la faptul că spațiul pentru pășunat nu a fost dat încă în folosință. Motivul, potrivit primarului din localitatea covăsneană, este acela că pășunatul nu poate fi pus la dispoziția fermierilor până când nu se încheie o procedură de licitație, care determină noul administrator al spaţiului.

„Acest tip de problemă nu ar mai fi în localităţile noastre, dacă toţi cei care am fi la conducere am sluji întotdeauna interesele cetăţenilor şi nu alte interese. În ceea ce priveşte întâmplarea de azi vorbim de o întreagă evoluţie a evenimentelor. Anul trecut, în cadrul Consiliului Local s-a introdus posibilitatea prelungirii cu un an de zile a contractului de închiriere a păşunatului cu Asociaţia Crescătorilor de Bovine, dar acest contract nu a fost prelungit”, a declarat primarul Vasile Maxim, care a precizat că întârzierea realizării unui nou contract se datorează modificărilor legislative din ultima perioadă.

„L-am întrebat pe Primar unde pot să duc animalele, dacă nu am dreptul să folosesc păşunatul, iar acesta mi-a spus să mă descurc”, ne-a declarat Ilie Drăghici, baciul localităţii şi fostul administrator al păşunatului. „Oamenii nu sunt puşi pe glume. Au spus că dacă nu se rezolvă repede situaţia, o să vină în curtea Primăriei şi cu oi sterpe, care pot să stea acolo chiar şi trei zile. Suntem foarte revoltaţi. Din 31 decembrie 2015 până în 4 mai 2016 cred că se putea rezolva această problemă. Nu a fost interes”.

Primarul Vasile Maxim a mai precizat faptul că săptămâna viitoare, marţi sau miercuri, va avea loc o nouă licitaţie de atribuire a drepturilor de administrare a păşunatului.

Chiar dacă teoretic nu este legal, din curtea Primăriei oile au fost îndreptate către păşunat. „Acum mergem în păşunat şi ne vedem de treaba noastră. O să mai vedem ce se mai întâmplă. Sigur o să fiu amendat, dar când se va întâmpla acest lucru o să ieşim din nou în curtea Primăriei”, a mai spus Ilie Drăghici, care a spus că cetăţenii sunt foarte hotărâţi să îşi facă dreptate.

„Acum se face documentaţia pentru intrarea pe domeniul public, iar pentru ocuparea abuzivă a suprafeţelor de teren public, la fel, se acţionează în instanţă”, a mai spus Primarul.

Potrivit lui Drăghici Ilie, de păşunatul, întins pe o lungime de circa 230 de hectare, care anul acesta încă nu a fost atribuit legal ar trebui să beneficieze 868 de oi.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.