ACTUALITATE 9 iulie 2014

EDITORIAL. Farisei şi „vivandiere” pe centura politicii

de Dumitru Manolăchescu | 806 vizualizări

Va fi mai bine pentru România cu un UDMR în Opoziţie forţată, radicalizat, împins spre izolare de un partener de guvernare care nu-şi urmăreşte decât propriul interes şi niciodată interesul general? PSD s-a folosit de UDMR ori de câte ori a avut nevoie, iar când n-a mai fost nevoie de voturile maghiarilor în Parlament i-a aruncat peste bord ca pe nişte peşti stricaţi. Acum s-a întâmplat la fel, UDMR a fost un partid loial şi apropiat ideilor „reformiste” ale PSD până când Victor Ponta a cumpărat voturile PPDD şi ale câtorva liberali de umplutură, din categoria „votăm cu cine dă mai mult”. După ce PSD şi-a asigurat majoritatea în Parlament pe această bază, relaţia cu UDMR a început să scârţâie, iar finalul drumului este previzibil: divorţul.

N-aş vrea să las impresia că PSD este singurul vinovat de distrugerea acestui mariaj din interes. Vinovaţi sunt şi liderii UDMR, care s-au lăsat cumpăraţi contra privilegiilor etnice de câte ori s-a ivit ocazia. Ţin minte cât de convins era Kelemen Hunor de „seriozitatea” premierului Ponta cu câtva timp în urmă, când cerea marea cu sarea şi toate erau acceptate cu zâmbetul pe buze. Uitaţi-vă pe declaraţiile lor de la acea vreme şi veţi găsi toată gama de fariseism şi minciună politică posibilă. UDMR îşi merită soarta, cu alte cuvinte, numai că lucrurile devin ceva mai complicate decât par.

Izolarea UDMR pe scena politică nu va întârzia să se producă, iar o Uniune izolată nu e niciodată mai utilă României decât una implicată într-o relaţie sinceră cu un partid românesc aflat la Putere. Pentru că sinceritatea lipseşte de ambele părţi, ruperea relaţiilor parteneriale cu PSD se va înfăptui mai repede decât credeam, adică până la alegerile prezidenţiale. Motivul e clar: promisiunile făcute de premierul Ponta către comunitatea maghiară nu vor putea fi respectate din motive electorale de candidatul Ponta. Cui foloseşte „tratamentul” aplicat de Putere UDMR? În primul rând PSD, care îi va recâştiga pe „patrioţii” români naivi, creduli, manipulabili din Ardeal; în al doilea rând UDMR, care îşi va potenţa discursul autonomist pregătit prin proiectul de autonomie elaborat împreună cu radicalii din Partidul Civic Maghiar; în al treilea rând lui Kelemen Hunor, liderul Uniunii, aflat în pierdere de viteză în faţa propriului electorat după mezalianţa cu PSD. Nu va folosi în niciun fel celorlalte forţe politice româneşti, care nu-şi vor putea permite o alianţă, fie şi de conjunctură, cu un partid radicalizat etnic. Şi nu va folosi deloc României, ţară în care nu există o relaţie interetnică onestă, cinstită, corectă, bazată pe nişte principii clare, ci doar măsuri conjuncturale, împrumutate de pe „centura” politicii, drum pe care partide mici precum UDMR, UNPR, PC, PPDD, ori proaspătul Partid Liberal Reformist al lui Tăriceanu abia aşteaptă semnalul să se urce în cabina vreunui camion strălucitor, condus de un şofer posesor de tricou pe care scrie „Partid aflat la Putere”.

Din păcate, realitatea asta e: UDMR este din ce în ce mai apropiată acestei imagini deloc măgulitoare, dar argumentată cu fapte de necontestat, care o aruncă în lumea rău famată a politicii româneşti. Din care, însă, nu-i va fi deloc greu să iasă, pentru că de „vivandiere” politice partidele româneşti au avut şi vor avea mereu nevoie. Acest du-te-vino permanent al UDMR nu face niciun serviciu credibilităţii comunităţii maghiare, dar nici formaţiunilor politice ale majorităţii. Dimpotrivă, se aduce în prim-plan o idee extrem de controversată, conform căreia te poţi face mereu prieten cu dracul, până treci puntea. Aplicarea în practică a acestei sintagme distruge orice urmă de onorabilitate de care i-am mai putea bănui pe politicienii noştri, maghiari sau români.

Revenind la Opoziţia forţată în care va fi obligată să intre UDMR, să mai remarcăm un singur lucru: nu e o catastrofă, dar nici o acţiune în folosul României. Să vedem până unde vor merge PSD şi UDMR cu fariseismul şi prefăcătoria, pentru că actuala situaţie este rodul „creaţiei” lor comune.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Kviatkovski, 10 iulie 2014
D-le Manolachescu iar bateti campii d-le ? Pai dvs ati fi fe acord cu pretentiile acestei uniuni care nici macar nu este partid politic ? V-ar place sa le dati auto nomie teritoriala,sa ciuntiti citeste integral
lili, 10 iulie 2014
Vorbiti de parca celelalte guvernari ale Romaniei din ultimii 25 de ani au fost altfel.. NU au fost niciodata altfel.
robert timisoara, 9 iulie 2014
udmr trebuie sa iasa imediat de la guvernareiar urmatorul pas trebuie desfintat ! Nu poti tine la guvernare aceasta organizatie culturala pt ca partid nu este care mereu actioneaza impotriva citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.