ACTUALITATE 9 aprilie 2017

Extremiștii Szocs Zoltan și Beke Istvan, condamnați la 10 luni, respectiv 11 luni închisoare cu executare

de Agerpres | 1728 vizualizări

Extremiștii Szocs Zoltan și Beke Istvan, lideri ai grupării „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate“ (HVIM) din Transilvania, au fost condamnați vineri de Curtea de Apel București la 10 luni și 8 zile, respectiv 11 luni și 6 zile închisoare cu executare, în dosarul în care sunt acuzați că intenționau să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat la manifestările de 1 Decembrie 2015 de la Târgu Secuiesc.

Cei doi au fost trimiși în judecată de DIICOT pentru instigare la infracțiunea de atentat contra unei colectivități, săvârșită în condițiile Legii nr.535/2004 — privind prevenirea și combaterea terorismului și instigare la infracțiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive.

Instanța a schimbat încadrarea juridică din instigare la infracțiunea de atentat contra unei colectivități în tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale, pentru care Szocs Zoltan și Beke Istvan au fost achitați de judecători.

De asemenea, magistrații au schimbat încadrarea juridică din nerespectarea regimului materiilor explozive în folosirea materialelor pirotehnice fără drept, pentru care Szocs Zoltan a primit 10 luni și 8 zile închisoare, iar Beke Istvan — 11 luni și 6 zile, ambele cu executare.

Instanța a constatat însă că pedepsele au fost deja executate de către cei doi, în perioada în care au stat în arest preventiv și arest la domiciliu.

Judecătorii au mai dispus confiscarea de la Beke Istvan a materialelor pirotehnice găsite la locuința lui de procurorii DIICOT, cei doi fiind obligați să achite și câte 10.000 lei cheltuieli judiciare.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Szocs Zoltan și Beke Istvan au fost trimiși în judecată de DIICOT pe 19 mai 2016, fiind acuzați de instigare la infracțiunea de atentat contra unei colectivități, săvârșită în condițiile Legii nr.535/2004 — privind prevenirea și combaterea terorismului; instigare la infracțiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive. (...)

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.