Expoziție de pictură și grafică la Sala Arta
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Teatrul Andrei Mureşanu organizează, alături de Truicart Events, vernisajul de pictură și grafică „All Kind of Emotions”. Vernisajul va avea loc luni, 16 decembrie, cu începere de la ora 17 și va fi găzduit de Sala Arta a TAM.
Expoziţia de la Sfântu Gheorghe se definește precum un alt palier vizual, după expoziţiile „Between Emotions” de la Bistriţa, „After Emotions” de la Iaşi, „Last Emotions” de la Târgu Jiu şi „Last Minute of the Emotions” de la Slobozia.
Potrivit organizatorilor, în cadrul acesteia vor fi prezentate „lucrări atât de factură nonfigurativă cât şi figurativă, încărcate de chintesenţa actului creator şi de superlativele pe care le presupune o abordare intens cognitivă”.
Astfel, pe simezele de la Sala Arta vor fi expuși artiștii Marcel Aciocoiție, Adriana Bădescu, Bogdan Bădescu, Cristian Bădescu, Botar Laszlom, Elena Buftea, Andana Călinescu, Aurelia Chiru, Marius Cristea, Elena Dăscălescu, Ioana Enescu, Cornelia Gherlan, Constantin Grigoruță, Irina Lișcă, Aurelia Matei, Iulian Mîță, Constanța Petrescu Dănilă, Florentina Rizea, Alma Nemira Skultety, Szabo Emanuela și Ion Truică.
Curatorul expoziției este Dan Tudor Truică, acesta reușind în ultimii ani să organizeze aproape 300 de expoziții de grup, atât în țară cât și peste hotare. În plus, Dan Tudor Truică a mai organizat tabere de creaţie în România, Bulgaria, Grecia şi Salonul Naţional de Artă Plastică „Atitudini Contemporane”, manifestare care reunește peste 1.400 de artişti plastici profesioniști în galerii, muzee şi centre culturale din peste 40 de oraşe, cu peste 90 de spaţii expoziţionale.
Intrarea la expoziția de pictură și grafică „All Kind of Emotions”, care va fi deschisă până pe 16 ianuarie 2014, este gratuită.