Explozie într-un bloc din Miercurea Ciuc. Zeci de persoane au fost evacuate
O puternică explozie s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un bloc din Miercurea Ciuc, din cauza unor scurgeri de gaz la un aragaz defect, zeci de persoane din imobil fiind evacuate şi două apartamente fiind avariate, în urma deflagraţiei care nu a fost urmată de incendiu.
Ofiţerul de serviciu de la Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a declarat, duminică dimineaţă, că explozia s-a produs cu puţin înainte de miezul nopţii, la bucătăria unui apartament de la etajul al treilea al unui bloc de pe bulevardul Frăţiei din Miercurea Ciuc, pompierii fiind alertaţi prin 112 de către un locatar de la primul etaj al clădirii.
La locul deflagraţiei s-au deplasat două echipaje de pompieri cu două autospeciale, precum şi reprezentanţii distribuitorului de gaz.
Şeful Gărzii de intervenţie de la Detaşamentul de Pompieri Miercurea Ciuc, plutonier adjunct Ionuţ Ioniţă, a precizat că explozia nu a fost urmată de incendiu, însă toţi locatarii de pe scară, aproximativ 50 de persoane, au fost evacuaţi din apartamentele lor, iar reprezentanţii firmei distribuitoare au oprit gazul.
"În urma exploziei, un perete despărţitor şi uşa bucătăriei apartamentului au fost dislocate, geamul termopan s-a spart, afectat fiind şi apartamentul de la etajul al doilea, unde s-au produs mai multe fisuri. Locatarii de pe scara blocului au fost evacuaţi şi li s-a permis să intre după aproximativ o oră, după ce s-a identificat unde s-a produs explozia şi măsurătorile au demonstat că
Potrivit acestuia, deflagraţia s-a produs din cauza unor scurgeri de gaz la un aragaz defect, instalaţia din apartament fiind sigilată până la remedierea problememlor.
Seful gărzii de intervenţie a menţionat că structura de rezistenţă a blocului nu a fost afectată în urma deflagraţiei.
Pagubele provocate de explozie vor fi evaluate în cursul zilei de duminică.