ACTUALITATE 6 septembrie 2016

Experienţe inedite - motociclism pentru persoanele cu dizabilităţi

de Agerpres | 1150 vizualizări

Fundaţia creştină Diakonia din Sfântu Gheorghe va organiza luna aceasta, sub genericul „Cea mai frumoasă zi“, un eveniment dedicat persoanelor cu dizabilităţi, oferindu-le posibilitatea de a se plimba cu motocicletele.

Reprezentanta Fundaţiei Diakonia, Alomi Szilagyi-Nagy, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că ideea a fost preluată din Olanda, unde se organizează astfel de evenimente de aproape zece ani, iar scopul a fost acela de a oferi persoanelor cu dizabilităţi posibilitatea de a trăi senzaţii şi experienţe noi.

„Suntem la a doua ediţie. În Olanda se organizează deja pe zece ani astfel de evenimente şi participă în jur de 250 de motociclişti. La noi, anul trecut au participat 13 motociclişti, iar anul acesta sperăm să vină mai mulţi. Aşteptăm înscrieri atât din partea motocicliştilor, cât şi a persoanelor cu dizabilităţi (...), e gratuit“, a declarat Alomi Szilagyi-Nagy.

Potrivit acesteia, foarte multe persoane cu dizabilităţi şi-au anunţat deja intenţia de a participa, atât din rândul celor care au fost anul trecut, cât şi al celor care au auzit despre eveniment.

Acţiunea va avea loc pe data de 18 septembrie, iar coloana de motociclete, care va transporta persoanele cu dizabilităţi, va străbate un traseu de aproape 20 de kilometri între municipiul Sfântu Gheorghe şi Ariuşd, unde va avea loc o slujbă, premierea participanţilor şi degustarea unui gulaş făcut la ceaun.

Acţiunea este organizată în colaborare cu Asociaţia culturală „Laszlo Ferenc“ din Ariuşd şi Casa Irisz şi este cofinanţată de Fundaţia Heks din Elveţia.

Fundaţia Diakonia a derulat în ultimii ani numeroase proiecte destinate persoanelor cu handicap, cum ar fi un festival de muzică, un concurs de artă plastică intitulat „Outsider Art“ şi o paradă a modei, printre manechine regăsindu-se şi persoane cu handicap.

Fundaţia administrează o unitate protejată şi un centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi în municipiul Sfântu Gheorghe, precum şi un centru de recreere, terapie şi agrement pentru persoane cu handicap, în localitatea Valea Crişului.

În urmă cu câţiva ani, Diakonia a derulat, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică, programul „Acceptă-mă“, un program de informare, comunicare şi educare a tinerilor cu privire la persoanele cu handicap, în scopul acceptării şi integrării mai facile în societate a acestora din urmă.

Directorul Diakonia Covasna, preotul Makkai Peter, a declarat pentru AGERPRES că proiectul a pornit de la un studiu efectuat în rândul elevilor, care a relevat că aproximativ 80% dintre aceştia aveau informaţii nule despre persoanele cu dizabilităţi, nu ştiau cum trăiesc, cum se descurcă, prin urmare nici nu puteau înţelege problemele cu care se confruntă acestea.

Makkai Peter susţine că integrarea în societate a persoanelor cu handicap depinde foarte mult de schimbarea mentalităţilor şi eliminarea prejudecăţilor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.