ACTUALITATE 13 octombrie 2016

Exerciţii de conversare în limba engleză cu americani nativi, chiar la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 714 vizualizări

Covăsnenii au ocazia să îşi exerseze în mod gratuit cunoştinţele conversaţionale de limba engleză, alături de doi americani nativi. Aceştia vin la Sfântu Gheorghe în perioada 17 octombrie – 4 noiembrie prin intermediul programului iniţiat de statul American, „Let´s start talking”. Fiecare cursant are posibilitatea să stea faţă în faţă şi să comunice cu unul dintre cei doi vizitatori, câte o oră pe zi, timp de cinci zile.

Potrivit coordonatorului acţiunii, Lazar Andrea, interesul oamenilor de a participa la acest program este foarte mare, iar dovadă o face faptul că mai sunt puţine locuri disponibile. Pentru informaţii şi programare, cei interesaţi pot să sune la numărul de telefon 0740198118.

„Poate să vină la noi cine vrea să îşi exerseze engleza la nivel conversaţional. Nu este despre gramatică, este doar despre conversaţie. Cei interesaţi trebuie să facă programare şi pot să vină de cinci ori pe săptămână, câte o oră. (...) Eu cred că, mai ales pentru generaţia tânără, cunoaşterea limbii engleze este ceva de bază fără de care nu ştiu dacă se mai poate descurca. Limba engleză nu ar trebui să reprezinte nicio problemă pentru nici unul dintre noi. Aceşti voluntari vin şi oferă gratuit o oportunitate. Ei ne oferă exact ceea ce ne lipseşte, pentru că dacă mergem la cursuri de limbă străină, acolo învăţăm gramatică şi nu prea avem posibilitatea de a conversa foarte mult”, spune Lazar Andrea.

Acest program funcţionează la Sfântu Gheorghe încă din 2001. În America, programul a împlinit anul acesta 35 de ani de la lansare. Potrivit coordonatorului, cheltuielile voluntarilor care vin la Sfântu Gheorghe sunt suportate de Biserica din care aceştia fac parte, fiind de fapt donaţii ale persoanelor din comunitatea din unde vin voluntarii.

 

Teme articol: engleza exercitii conversatie
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.