ACTUALITATE 2 noiembrie 2016

Elevii pot să facă gratis un an de liceu în Marea Britanie

de Iulia Drăghici - Taraș | 1541 vizualizări

Organizaţia non-profit „Junior Achievement România” (JAR) oferă posibilitatea liceenilor să petreacă clasa a XI-a într-o şcoală independentă din Marea Britanie. Acţiunea a ajuns la a 8-a ediţie, iar înscrierile au fost deschise. Elevii care vor fi selectaţi să studieze în Marea Britanie în anul școlar 2017-2018 vor beneficia de o bursă care acoperă taxele școlare, cazarea și cheltuielile de masă. Ultima zi de înscriere este 25 noiembrie.

„Celor de la profil uman le recomand să aplice pentru că în felul acesta şi-ar pierde toate inhibiţiile pe care le au acum în comunicarea în limba engleză. Ar lua contact real cu nativii englezi şi ar aplica tot ceea ce au învăţat acasă. Celor de la profilul real le sugerez de asemenea să se înscrie pentru că multe universităţi din România şi din alte ţări oferă programe de studii în limba engleză. Pregătirea universitară în limba engleză le deschide mai multe drumuri absolvenţilor. JAR este o companie foarte serioasă şi o recomand oricui”, ne-a declarat profesoara Doina Pătrunjel, de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, colaborator constant al organizaţiei Junior Achievement România.

Cei interesaţi pot trimite formularul de aplicaţie (în etapa de preselecție) până la 25 noiembrie 2016, conform cu indicațiile de pe www.jaromania.org/elevi/pagini/bursele-hmc, iar ulterior cei mai buni elevi vor participa la un test de limba engleză și la un interviu cu reprezentanții HMC, coordonatorii programului.

Potrivit organizatorilor, „până în prezent, 67 de liceeni români au obținut o bursă de studiu, iar această experiență i-a ajutat să își îmbunătățească cunoștințele de limba engleză și să își dezvolte diverse abilități, dincolo de spațiul academic, implicându-se în activități extracurriculare din diferite domenii (cultură, artă, sport ș.a.)”, arată un comunicat de presă.

„Mi-am dorit nespus de mult să fiu bursier HMC. Tot ce a urmat a fost ca un vis devenit realitate și m-a motivat să devin o persoană mai bună, mai responsabilă, care se gândește la cei din jur și la modalitățile în care îi poate ajuta. Am întâlnit oameni minunați, de la care am înțeles că nu destinația este cea mai importantă, ci drumul în sine și experiențele care te definesc ca individ”, spune Rareș Pudrea, bursier HMC în anul școlar 2015-2016, conform JAR.

Perioada de studii petrecută în Marea Britanie este recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării Științifice.

Acţiunea se desfăşoară prin programul de burse HMC – Projects in Central and Eastern Europe, organizat de Junior Achievement (JA) România împreună cu Headmasters' & Headmistresses' Conference, în 14 țări din Europa Centrală și de Est.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
stelian, 3 noiembrie 2016
Uite ca mai sunt si vesti extraordinare!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.