ACTUALITATE 22 iulie 2015

EDITORIAL. Ziua Condamnatului

de Dumitru Manolăchescu | 610 vizualizări

„Zi decisivă pentru viitorul PSD” titrau, ieri, jurnalele de ştiri şi ziarele. Aiurea, monşer, nimic nu-i decisiv la PSD. La ei totul e o permanentă luptă pentru supravieţuire la Putere. Aşa că ieri n-a fost nicio zi decisivă, a fost o zi bălmăjită, care a ţinut PSD în atenţia electoratului captiv. O maimuţăreală ipocrită, demnă de teatrul caragialesc.

Dar, vorba mult blamatului preşedinte Băsescu, ce ghinion pe poporul ăsta pesedist, să fie nevoit să aleagă între un candidat gata condamnat şi două femei... Păi unde e onoarea noastră de masculi politici feroce?! Unde-s omni-potenţii partidului, au intrat cu toţii la puşcărie?

Nu, n-au intrat chiar toţi, dar e gol mare acolo, în faţă. Haiducia lui Victor Ponta în codrii Codului penal şi, apoi, fuga lui la strămoşii turci au produs panică mare în rândurile PSD. Cum să-l alegi pe Dragnea – condamnatul pentru Referendum? Chiar dacă-i interimar, contează la imagine, nici măcar PSD nu-şi poate permite isprava asta. Dar şi mai greu, cum să alegi între două nulităţi-femei?! Şi-atunci se auzi o voce de senator de la malul mării, Moga pre numele său: nici Dragnea, nici Plumb, ci Andronescu. Avem nevoie de linişte să ne pregătim pentru viitoarele confruntări cu Justiţia, nu ne trebuie lupte intestine. Vom desemna ca preşedinte interimar o persoană, Cati Andronescu, care va jura că nu candidează la viitoarele alegeri pentru preşedinţia partidului.

Astfel glăsuit-a senatorul Moga, dar apele nu se despărţiră ca atinse de toiagul lui Moise. Liviu Dragnea rămânea favorit, dar era un favorit periculos, un condamnat, plus că îl contrase pe Ponta şi nimeni nu putea jura că nu-şi va lua în serios rolul de preşedinte autoritar al PSD. Cati Andronescu n-are pretenţii, dar... e femeie şi, pe deasupra, universitară. Rovana Plumb pare a fi femeie, dar are apucături de bărbat supărat pe viaţă şi e destul de instabilă. Cum să tranşezi, fie şi pe durată determinată, soarta partidului în favoarea unuia dintre cei trei?!

Ghinion curat în marea „famiglie” pesedistă, să-ţi vină să le plângi de milă baronilor şi baroneţilor. O degringoladă mai mare decât s-a produs la unirea PNL şi PDL în noul PNL. Măcar ăştia au trecut hopul, se mai încaieră pe ici-pe colo, dar le trece. Ce se va întâmpla, însă, cu vechiul PSD? Cum se va tranşa întâietatea în acest partid, din moment ce nici măcar Ion Iliescu nu ştie pe cine să susţină? Şi ce încredere să mai ai într-un partid care trăieşte pe datorie?! Da, nu-i nicio exagerare, PSD are datorii de zeci de milioane de euro, cele mai multe făcute de acelaşi lider aventurist Victor Ponta.

Ca s-o scurtăm, mediile de informare au bătut apa-n piuă, ieri, cu cele trei variante: Liviu Dragnea, Rovana Plumb sau Ecaterina Andronescu. Aceasta din urmă ar fi urmat să vină la conducerea interimară a PSD graţie unui vot formal. Ceea ce nu s-a întâmplat, pentru că d-na Andronescu a fost lămurită să nu mai candideze. Ca să nu fie încălecaţi de Ponta şi apăsaţi de un călcâi de Plumb, marii bărbaţi din PSD l-au ales interimar pe condamnatul suspendat Liviu Dragnea cu un scor zdrobitor: 65 la 18. Ceea ce înseamnă că influenţa premierului Ponta asupra partidului nu mai funcţionează, premierul e pe făraş şi la guvern, şi la partid. Pe Dragnea, în schimb, îl susţin Zgonea, Oprişan, Georgică Severin, oameni unul şi unul, nemulţumiţi de prestaţia lui Victor Ponta. Care poate deja să spună precum Băsescu altădată: la revedere PSD, drumurile noastre se despart. N-o va spune, nu are sinceritatea marinarului, dar ştim cu toţii, acum, că Ponta nu mai are susţinere în PSD.

PSD se va afla, însă, şi cu Dragnea interimar într-o stare de amorţeală şi panică indusă de procurorii DNA, care nu-i oferă prea mari şanse la nişte viitoare alegeri parlamentare, oricând s-ar întâmpla acestea şi oricâte pomeni electorale ar mai produce premierul Ponta. Între noi fie vorba, un premier jucat pe degete şi de generalul Oprea, şi de manechinul Tăriceanu. Ce garanţii să ofere o asemenea bulibăşeală când partidul scade pe lună ce trece în sondajele de opinie? În şase luni a scăzut cu trei procente în preferinţele electoratului; puţin, dacă mă-ntrebaţi pe mine, dar promiţător: dac-o ţine tot aşa, nici o pomană nu mai salvează PSD de cele 25% la viitoarele alegeri.

De fapt, ce-avem acum în PSD e ceva mai mult decât nimic: un lider de paie, bon a rien, în persoana imediat „numitului” Victor Ponta. Un alt lider, deja „numitul” Liviu Dragnea, bate cuie într-o construcţie care seamănă cu un coşciug. Alţii abia aşteaptă s-o mierlească definitiv Ponta, ca să se caţere pe fuşteie ierarhice nesigure până-n vârful scării. Ăsta-i partidul atotputernic până-n noiembrie 2014?! Ăsta-i partidul de care tremurau românii la alegerile din 2012?! Ăsta e! A fost suficient să piardă Ponta nişte alegeri, să insiste Ponta pe o funcţie pe care n-o merită, să facă Ponta prostii penale, să se bage procurorii DNA în măruntaiele esenţiale ale unui partid corupt până-n măduvă şi... gata, împăratul e gol!

Aşa s-a scris o pagină care nu va intra în istoria glorioasă a PSD şi pe care românii o vor ţine, eventual, minte ca „Ziua Condamnatului”. Un condamnat care n-a putut fi vicepreşedinte al PSD din motive penale, dar care poate fi preşedinte al aceluiaşi partid din... aceleaşi motive penale. O aiureală bună de o pagină de umor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lili, 23 iulie 2015
Pleaca inculpatu', vine condamnatu'! Asa suna azi realitatea trista din PSDul plin de penali! Radem, noi, radem, dar ma tem ca ne vom trezi iar in 2016 cu PSD la guvernare, daca vor face alianta cu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.