Ziariştii trăiesc vremuri ticăloase. Au mai rămas câteva ziare şi câţiva gazetari care-şi respectă meseria şi #rezistă. Patronii de presă înfundă puşcăriile sau se judecă prin săli de tribunal pentru afaceri oneroase. În tot acest tumult, ca o băşică de gaz puturos izvorât din adâncuri, a apărut un specimen pe care-l cheamă Dan Andronic, care-şi zice ziarist. Şi care, pus sub urmărire penală, varsă dejecţii peste Justiţie, crezând că aşa va scăpa.

Pentru mine personajul n-are nicio credibilitate. A fost consultant politic, sfătuitor de taină adicătelea, al lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009. Nu ştiu ce l-a sfătuit, dar Băselu a câştigat atunci alegerile. La limită, dar le-a câştigat. Acum, omuleţul se întoarce şi acuză nereguli la alegerile acelea. Ce logică o fi în toată povestea asta? Cine a furat, cine a fost furat? Sună a autodenunţ: bă, procurorilor, vedeţi că Băsescu, pe care eu l-am consiliat, a cam furat nişte alegeri... Ce tâmpit!

Treaba e mult mai simplă, de fapt. Nu cu Băsescu are Andronic treabă, ci cu Kovesi şi Maior. Adică cu procurorii şi, în general, cu Justiţia. Care e musai să fie maculată, pentru ca românii să nu mai aibă încredere în singurul sistem care a funcţionat, cât de cât, după ce Codruţa Kovesi a venit în fruntea DNA. A fost Kovesi acasă la Oprea în seara votării din 2009? Dar George Maior şi Florian Coldea? Nu interesează pe nimeni lucrul ăsta, tot ce-şi doresc parlamentarii PSD-ALDE, adversari înverşunaţi ai „binomului” DNA-SRI, este să-i murdărească pe procurori, s-o decredibilizeze pe Codruţa. A încercat Sebi Ghiţă, prietenul lui Andronic, dar n-a prea reuşit. Acum i-a venit rândul lui Andronic să bage muniţie, să tragă din toate poziţiile. Ceea ce şi face, fără nici o preocupare faţă de adevăr, dreptate, jenă – chestiuni minore, lipsite de relevanţă când DNA-ul stă la uşă să te aresteze...

Când îl văd, îl citesc şi-l aud pe Dan Andronic mi-e ruşine că sunt gazetar. Mi se-ntâmplă asta din ce în ce mai des şi faţă de tot mai mulţi aşa-zişi ziarişti. Asta înseamnă ori că trebuie să mă las de meserie, care a ajuns de tot râsul, ori să rezist pe nişe baricade din ce în ce mai putrede şi mai urât mirositoare.

Bomboana pe colivă în „afacerea” Andronic: băiatul ăsta şi-a ales ca naş pentru copiii lui pe Şerban Mihăilescu, zis Miki Şpagă. Iar la nunta lui, petrecută pe plaje însorite din Monte Carlo, au fost invitaţi Adrian Năstase, Nicolae Dumitru „Niro”, Tal Silberstein, Călin Popescu Tăriceanu, toată „crema” politică din ţară – nu mai ştiu câţi dintre nuntaşii de atunci or mai fi în libertate, dar sigur multe nume ilustre cu care s-a ajutat Andronic în cariera lui fulminantă de sfătuitor politic au fost cercetate penal, judecate şi chiar condamnate. Ce încredere poţi să ai într-un asemenea personaj? Cum să-i citeşti textele, în ce cheie să le descifrezi?

Acelaşi Andronic a mai lansat o perdea de fum menită să acopere alte realităţi incomode: arhiva SIPA. O aiureală bună doar pentru adormirea vigilenţei publicului. Şi, în mod esenţial, pentru murdărirea judecătorilor – că pe procurori i-a terminat de când cu „implicarea” Codruţei Kovesi în alegerile din 2009. Cum să-i sperii mai bine pe bătrâni decât amintindu-le poveşti interpretabile din tinereţe? Aproape c-aş vrea să văd cum arată un dosar de judecător din această celebră arhivă, dar sunt conştient că nici un grăunte de adevăr folositor Justiţiei şi naţiei nu va răzbate din aiureala cu arhiva SIPA.

Ce e şi mai trist în toată povestea asta cu un autor de scenarii pervertit de politici şi bani e că partidul de guvernământ îi cântă-n strună, scormonind prin gunoaie, cu ajutorul unor comisii parlamentare alcătuite-n pripă, după dovezi ale implicării procurorilor şi judecătorilor în poveşti de alcov şi afaceri cu iz politic. Aici a ajuns cuplul tragi-comic PSD-ALDE, până aici coboară „mândria” lor de români pur-sânge, deranjaţi nu de Opoziţia politică, aproape inexistentă, ci de singura forţă care se poate opune jafului partinico-guvernamental legalizat: instituţiile de forţă şi Justiţia din România.

Da, trăim vremuri ticăloase, cu care nu credeam să mă mai întâlnesc. Iată, însă, că putem să fim ce-am mai fost şi chiar mai mult decât atât!

(Dumitru Manolăchescu)