Adevărul e că nu simt bucuria pe care credeam c-o s-o simt. Mi-am imaginat de foarte multe ori în ultimii ani sfârşitul unei „epoci” extrem de triste pentru România: domnia binomului Ponta-PSD. Acum, când unul din personajele binomului este la pământ, nu sar în sus şi nu strig de bucurie. Mă întreb de ce şi găsesc câteva răspunsuri:

*Nu mai vreau să trăiesc într-o stare de perpetuă corupţie, m-am săturat de preşedinţi, premieri, miniştri, alţi înalţi demnitari penali. Nu ştiu cine-l va înlocui pe Ponta, care va fi „zburat” şi de la conducerea guvernului, nu doar a PSD. Dacă îi va urma tot un posibil penal, indiferent de partidul din care provine, atunci chiar că nu voi avea de ce să mă bucur. Iar dacă mă uit la ce opoziţie subţire avem, bucuria mea se-mpiedică în veşnice îngrijorări existenţiale.

*Demisia sau demiterea lui Ponta nu înseamnă şi reducerea la tăcere a PSD, partid care se bucură în continuare – dacă e să credem nişte sondaje – de o incredibilă încredere în rândul populaţiei. Un PSD cotat mereu în jurul cifrei de 40% năruie orice speranţă de revenire la normal a scenei noastre politice. Aici e marea problemă, de fapt, pentru că e vorba de educaţia şi civilizaţia electoratului. Elemente care înseamnă enorm de mult pentru viitorul unei naţiuni abia extrase din întunericul politic şi civic comunist. Drept pentru care, ca să mă pot bucura, va trebui să mai aştept până când PSD va atinge adevărata lui valoare, ceva în jurul a cel mult 25% la viitoarele alegeri. O cifră uriaşă, vor spune mulţi dintre dvs., dar nu trebuie să uităm forţa unui partid populist de stânga într-o ţară sărăcită de experienţe tâmpite şi conducători tembeli; după cum nu putem ignora lipsa de valoare a Opoziţiei politice, care să însemne şanse reale pentru alternativa la guvernare.

*Apropo de electoratul nostru, ce credeţi că va urma „retragerii” lui Ponta din funcţia de preşedinte al PSD? Bănuiţi, cu siguranţă, dar lăsaţi-mă să-mi dau şi eu cu părerea: pomeni, multe pomeni electorale. Este singura armă care rămâne la dispoziţia premierului şi partidului pe care nu-l mai conduce. Veţi vedea un dezmăţ preelectoral cum n-aţi mai văzut, vor curge râuri de lapte şi miere pe pământurile sterpe ale patriei. Iar asta nu va fi deloc bine, nu mă pot gândi la „binefaceri” de genul ăsta decât amintindu-mi de trista şi zbuciumata coabitare dintre premierul Tăriceanu şi preşedintele Băsescu, în care primul a cheltuit tot bugetul doar ca să nu lase ceva urmaşului său de la Palatul Victoria, în vreme ce al doilea a fost nevoit să crească TVA-ul, să taie salarii şi indemnizaţii de tot felul fără nici o milă şi, mai ales, fără nici o socoteală. Mi-e frică, efectiv, că se va întâmpla la fel şi cu ineditul cuplu Ponta-Iohannis: primul va recurge la pomeni electorale fără nici un discernământ, în vreme ce al doilea va culege, eventual, roadele unei politici austere – noroc că nu-i criza din 2008 şi există soluţii alternative.

Deocamdată, Victor Ponta este inculpat oficial în dosarul Şova-Turceni Rovinari. Când va începe şi urmărirea penală, premierul Ponta va fi obligat să-şi dea demisia. O demisie de dezonoare, pentru că a tot lungit-o până când i-au crescut şi urechile, nu doar nasul de Pinocchio. El este inculpat pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri private, spălare de bani şi câte altele or mai urma, pentru că ăsta e doar începutul, fiţi convinşi de treaba asta.

Nu cred în previziuni catastrofice de tipul celor cu care ne ostilizează propaganda pesedistă, care a început deja să plângă de mila unei Românii aflate în voia furtunilor războinice de la graniţe fără înţeleptul cârmaci Victor Ponta. N-are nici o treabă Ponta cu graniţele şi cu înţelepciunea politică, să fim serioşi, omul e total iresponsabil şi imatur. Dar, repet, mi-e teamă că locul lui va fi ocupat de unul şi mai prost, şi mai corupt, şi mai imatur – ceea ce e greu, dar nu imposibil. Nu ştiu ce „arme” ascunse are în dotare preşedintele Iohannis, pentru că de armele PNL nu cred că poate fi, cel puţin deocamdată, vorba. Sper ca tăcutul şi aparent inactivul nostru preşedinte să aibă nişte talente ascunse de prestidigitator politic şi să scoată o carte câştigătoare din mânecă în momentul în care va purcede la înlocuirea lui Ponta şi a guvernului său.

Avem dreptul să savurăm, totuşi, fără să sărim în sus de bucurie, capitularea parţială a lui Victor Ponta. Am strâns prea multă furie, neputinţă şi amărăciune în noi ca să nu ne bucurăm de un eveniment la care nici n-am fi visat după prima rundă de alegeri prezidenţiale din 2014. Din acest moment, intră în scenă o singură forţă: Justiţia. Bătându-se ca un orb cu „moara de vânt” Băsescu, dar cedând în faţa propriilor lui neputinţe (observaţi, vă rog, cât sunt de eufemistic spunând „neputinţe”!), Ponta şi-a săpat cu migală mormântul politic, reuşind – să sperăm! – în final un act de dreptate pe care nu şi l-a dorit: readucerea PSD la adevărata lui valoare. Una mică, semnificativă doar pentru populaţia debusolată, captivă financiar şi naivă. Un produs politic expirat.