S-ar putea ca Liviu Dragnea să nu fi pronunţat propoziţia incriminată de Gabriel Liiceanu în faţa Parlamentului European: „Trebuie să ne concentrăm pe demiterea şefei DNA”. În acest caz, Gabriel Liiceanu poate fi acuzat de minciună. Numai că e o minciună scuzabilă, pentru că, dacă n-a spus-o, cu siguranţă dl. Dragnea a gândit-o. Dovada clară a acestei intenţii este chiar OUG 13: dacă ea ar fi fost pusă în aplicare fie şi un minut, dispărea, practic, o bună parte din obiectul muncii procurorilor DNA: abuzul în serviciu. Ceea ce ar fi însemnat reducerea la tăcere a d-nei Kövesi, cel mai mare duşman al infractorilor politici români de la Revoluţie încoace.

Ura politicienilor prinşi la furat sau pregătindu-se să fure faţă de această doamnă este arhicunoscută. Sunt pline programele televiziunilor de emisiuni care încearcă să distrugă credibilitatea şi „ratingul” electoral al Laurei Codruţa Kövesi, Media subordonată Puterii o atacă din toate părţile şi cu toate armele din dotare. Împotriva tuturor aşteptărilor, d-na Kövesi încă rezistă pe baricade, încă vorbeşte, încă acuză, încă acţionează. Nepermis eşec al taberei infractorilor politici din toate partidele. Dar un neaşteptat succes pentru imaginea României în acest colţ de lume. Singurul, de altfel, de la alegerea lui Iohannis ca preşedinte – alegere uitată repede din cauza tăcerii prezidenţiale prelungite.

Ce vreau să spun este că dl. Liiceanu nu este atât de vinovat cum îl prezintă Media super-corectă doar atunci când îi convine. Sigur, în general e bine să te informezi din mai multe surse, mai ales atunci când duci vorbele cu tine la Parlamentul European. Dar nu-i de neiertat, pentru că „pe fond” el are dreptate: n-a spus Dragnea vorbele astea, dar toate acţiunile noii Puteri politice, începând din primele zile de guvernare, au demonstrat că ţinta atacurilor este Justiţia şi instituţiile de forţă. Lucru care se poate dovedi şi la un eventual proces, pe care nu cred că dl. Dragnea şi-l doreşte.

Lupta anticorupţie pare să nu mai fie o prioritate a electoratului român. O demonstrează alegerile locale şi parlamentare din cursul anului trecut, când au ieşit primari şi parlamentari oameni cu dosare penale, condamnaţi şi chiar aflaţi în spatele gratiilor. Parlamentul României, cel care vrea să fie autoritatea supremă a ţării, este condus de un condamnat penal şi de un urmărit penal pentru mărturie mincinoasă. În aceste condiţii, să duci un război împotriva corupţilor este riscant şi parţial inutil. Şi totuşi, câţiva nebuni frumoşi, naivi şi liberi, sprijiniţi de o Stradă care a devenit apatică (să sperăm că doar temporar), încă mai speră ca lupta asta să nu înceteze, să nu se transforme într-o parodie, să nu fie confiscată de maşina de propagandă a Puterii.

Nu-l voi învinovăţi, aşadar, prea tare pe Gabriel Liiceanu. Discursul lui, dar mai ales cel al jurnalistului Liviu Avram, de la „Adevărul”, în faţa parlamentarilor europeni a fost memorabil, punctând nevoia de ajutor pe care societatea civilă românească o resimte într-un moment de cumpănă al existenţei noastre ca democraţie şi stat de drept. Iar Liviu Avram a spus-o cu subiect şi predicat la Bruxelles, chiar dacă într-o formă mai elegantă decât o fac eu acum: „Vrem să ne salvaţi, vă rugăm să ne salvaţi”.

(Dumitru Manolăchescu)