EDITORIAL. Un ministru ardelean nesimţit
De Ioan Rus e vorba, el e ditamai ministrul Transporturilor, ardelean şi, conform valorilor mele morale, nesimţit. Ardelenii nu sunt, în general, nesimţiţi; vorbesc puţin, scoţi greu de la ei declaraţii deşănţate şi, peste toate, au simţul măsurii. Nu şi când se cred oameni importanţi. Ioan Rus se crede important, deci excede aceste reguli, el se alătură voios şi iresponsabil pleiadei de miniştri pesedişti nesimţiţi în vorbe şi fapte din ultimii 25 de ani. Parcă-l aud pe ministrul Teodorovici, ăla de la Finanţe: „Impozitarea bacşişului n-a fost un eşec, ci o experienţă utilă”. Aşa e, digeiule, ne-aţi transformat în şobolani pentru experienţele voastre, suntem nişte cobai şi nici măcar nu ştim...
Nu pot să reacţionez mai blând când citesc, văd şi aud ce zice ministrul Rus despre muncitorii români plecaţi să-şi câştige existenţa în străinătate: „Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1500 de euro salariu. De banii ăştia copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă”. Uite-aşa gândeşte şi vorbeşte un ministru tembel al unei guvernări tembele, conduse de un premier mincinos şi plagiator, că tembel nu e. Aşa dă el glas sentimentelor „calde” ale PSD faţă de amărâţii obligaţi să-şi întreţină familiile din ţară plecând să muncească în străinătate.
Tovarăşu’ ministru Rus, nu mai am niciun respect faţă de dumneata după ce ţi-am auzit mizeria. Dar te-aş întreba, totuşi: de bine ce le era în ţară au plecat oamenii ăştia să lucreze aiurea?! De mult ce câştigau în guvernările conduse de prim-miniştri pesedişti, ţărănişti sau pedelişti şi-au părăsit oamenii ăştia familiile, soţiile, părinţii, copiii ca să lucreze în construcţii în Italia, Spania, Anglia, Germania?! Eşti ditamai ministru al Transporturilor de vreo doi ani, înaintea ta alţi pesedişti au fost miniştri peste drumuri şi autostrăzi, ştii cumva câţi km. de autostrăzi aţi rezolvat voi, miniştrii lui peşte prăjit, în 25 de ani de huzureală nesimţită pe banii noştri? Îţi spun eu, că tu n-ai de unde să ştii: vreo 700 de km. În ministeriatul tău, ZERO km. N-ai făcut nici un km. de autostradă, ardeleanule îngâmfat şi nesimţit! Câtă neobrăzare, cât tupeu îţi trebuie ca să-i învinovăţeşti pe muncitorii români că pleacă să lucreze la autostrăzile altora, în construcţiile altora, lăsându-şi în voia sorţii familiile din ţară?! De câtă nesimţire ai nevoie ca să gândeşti şi să vorbeşti asemenea prăpăstii, ştiind bine că nici un guvern PSD n-a făcut nimic în materie de construcţii şi autostrăzi, doar aţi promis, aţi promis şi din nou aţi promis, ca nişte mincinoşi ce sunteţi!? Pe hârtie, în mintea voastră înghesuită aveţi sute, mii de km. de autostrăzi, milioane de locuri de muncă şi lefuri „demne”, „europene” pentru toţi muncitorii români. Doar acolo, pe hârtie, nu şi în realitate. În realitate sunteţi ZERO!
În realitate v-aţi bătut şi vă bateţi joc în continuare, cu nesimţire, de muncitorii plecaţi în străinătate să câştige un ban cu care să-şi întreţină familiile de-acasă. Ştii, cumva, ministrule Rus cât suferă şi cei plecaţi, şi cei rămaşi acasă? Ştii cât plâng şi cât vă blestemă soţiile alea „curve” şi copiii ăia „golani” pe voi, cei care vă luaţi cu nesimţire lefurile şi şpăgile din banii munciţi de ei şi trimişi acasă, să îndestuleze bugetul statului şi PIB-ul cu care se laudă ipochimenul-mincinos-plagiator şef?! Fără banii acestor amărâţi cu copii golani şi neveste curve tu n-ai fi acum ministru, bă trogloditule! Dacă ţin eu bine minte, parcă tu erai pozat, acum câţiva ani, ieşind din patul uneia din curvele astea de care acum ţi-e ruşine... Ori astea frecventate de tine sunt altfel decât cele „părăsite” de muncitorii plecaţi pe-afară?! Or fi, la ditamai miniştri trag altfel de muşte, măcar până ajung la închisoare, că după aia vă mulţumiţi şi voi cu cele rămase singure pe-acasă, prin comunele patriei, cu copiii pe la părinţi sau socri şi dorul de taţii şi bărbaţii lor scris în ochi şi în riduri. Numai că voi, nenorociţilor, nu ştiţi să citiţi şi nici n-aveţi destule „cojones” ca să vă uitaţi în ochii golanilor sau să citiţi obida din ridurile de pe feţele curvelor. Voi, care trăiţi şi prosperaţi de pe urma diasporenilor... Ce silă, ce greaţă, ce-mi vine să vă-njur ca la uşa cortului!
Dar tot e bine, ministrule Rus, ai spus ce trebuie şi când trebuie, azi votează ai tăi şi ceilalţi parlamentari moţiunea de cenzură pe votul prin corespondenţă. Vot pe care voi refuzaţi să-l legalizaţi, motiv pentru care ai şi avut neobrăzarea să spui ce-ai spus despre românii ăia plecaţi să muncească afară de prea mult bine în ţară. Declaraţia asta a ta nesimţită traduce o realitate pe care partidul tău se străduieşte s-o ascundă: guvernul Ponta nu va introduce veci-pururi votul prin corespondenţă. De ce? De frică. De frica voturilor anti PSD ale majorităţii zdrobitoare a celor plecaţi aiurea, de frica voturilor care l-au îngropat pe Victor Ponta şi care, nu te amăgi!, vor îngropa şi PSD-ul la alegerile de anul viitor. Pentru că, n-ar trebui să uiţi, în ţară sunt valabile şi voturile „curvelor”, copiilor şi părinţilor „golani”, pe-ăştia nu-i veţi putea scoate în afara legii. Sau, cine ştie, poate pregătiţi vreo ordonanţă de urgenţă să-i ţineţi pe-ăştia prin case în ziua alegerilor, de la voi mă aştept la orice. Ştie prea-cinstitul Dragnea...
Pot rezuma în doar câteva cuvinte tot ce-am spus până acum despre tine, ministrule, şi despre toţi pesediştii tăi aroganţi şi nesimţiţi: v-aş ruga frumos să vă duceţi dracului, dar cred că şi pe-ăsta aţi fi în stare să-l şpăguiţi, să-l cumpăraţi, să-l traficaţi, să-l şantajaţi cu ceva. Aşa că n-o să risc să-l aveţi şi pe-ăsta de partea voastră! Rămâneţi aici, printre noi, să vă vedem frica, să vă auzim plânsul, să vă mirosim panica.
Hopa, ţi-ai dat demisia, ministrule?! Să n-aud că-ţi pare rău, că nu cred. Nici nouă nu ne pare rău, şi nici lor, celor pe care i-ai înjurat ca un nesimţit în exerciţiul funcţiunii. Dar ăla cu ligamentele de premier baschetbalist atât de rupte încât i s-au urcat la cap, ăla nu-şi dă demisia?! Sau aşteaptă să-l măture strada...