Sâmbătă, la Izvorul Mureşului s-a mai adoptat un Memorandum pentru protejarea şi afirmarea identităţii românilor din Covasna, Harghita şi Mureş. Aş fi rău dacă n-aş recunoaşte că s-a făcut încă un pas: participanţii la întâlnirea românilor din cele trei judeţe au cerut înfiinţarea unui Departament pentru comunităţile româneşti din HarCov şi Mureş. Au expediat, prin urmare, către Guvern, Parlament, Preşedinţie Memorandumul cu pricina, ca să fie ţinut minte... Ce altceva poate face, la urma-urmei, Statul român cu un Memorandum incomod?!

Nu minimalizez efortul românilor spre autoprotecţie şi autoafirmarea identităţii. Doar că nenăscându-mă, vorba lui Radu Banciu, după ultima ploaie, am văzut şi-am auzit multe de-astea... Încercări onorabile şi îndreptăţite de a sensibiliza patriotismul luminat al autorităţilor româneşti din Capitală: scrisori deschise şi închise, proteste, memorandumuri, mesaje, avertismente... Tot felul de eseuri, izvorâte dintr-un evident şi acut sentiment de nedreptate pe care îl tot trăiesc românii din Covasna, Harghita şi Mureş de 25 de ani încoace. N-aş zice că toate aceste încercări de a ajunge la mintea şi inima guvernanţilor au fost nişte eşecuri, pentru că, de-a lungul anilor, s-au produs şi unele efecte. Din păcate, puţine şi de scurtă durată. Inima şi mintea guvernelor României au fost întotdeauna ocupate de chestiuni pragmatice, cum ar fi voturile parlamentarilor şi membrilor UDMR, de care nici o Putere nu s-a putut lipsi vreodată. În această ecuaţie, afirmarea şi protejarea identităţii românilor din HarCov şi Mureş au fost subsidiare. Mai exact, bune de pus la butonieră în campanii electorale sau la tribunele manifestărilor româneşti din Secuime.

Scepticismul meu – pe care nu-mi doresc deloc să-l împărtăşiţi – se bazează, aşadar, pe doi piloni: experienţa în materie şi situaţia politică în momentul de faţă şi în perspectiva următorilor câţiva ani. Cu experienţa ne-am lămurit, ştim să vorbim, să scriem, să trimitem proteste şi memorandumuri unor autorităţi care n-au timp şi chef şi curaj să le citească, să le verifice, să le cerceteze. Cu situaţia politică, judecaţi şi dvs. la ce ne putem aştepta noi, românii din HarCov, de la: 1. Partidele politice. Care partid ne reprezintă, oare, interesele în materie de afirmare identitară? PSD-ul e decredibilizat şi corupt, începând de la vârf şi terminând cu baronii locali. Nu pun la îndoială bunele intenţii ale ministrului Apărării, vecinul nostru de judeţ Mircea Duşa, dar mi se pare mult prea puţin, omul fiind în inferioritate pe toate planurile. Partidul dumnealui şi primul ministru Ponta nu mai au neapărată nevoie de voturile UDMR, pentru că maghiarii au fost înlocuiţi de UNPR. Dar PSD e în derivă, tocmai se pregăteşte să-şi aleagă un preşedinte după model nord-coreean! Ce pretenţii, ce speranţe ar putea avea românii de la un asemenea partid?! PNL, marele PNL face o periculoasă echilibristică pe frânghie deasupra unei prăpăstii. Nu reuşeşte să convingă şi nici să fie clar în opţiuni: vrea la guvernare, nu vrea? Ce doreşte, de fapt, ce vrea şi ce crede acest partid despre situaţia românilor din HarCov? Nu ne-a spus nimeni, nu ştie nimeni nimic despre problema în cauză. 2. Guvernul Ponta. Guvernul ăsta e unul cu care nu ai ce să comunici, pentru că e pe ducă. Degeaba îi trimiţi memorandumuri, nu le va citi nimeni, adică nimeni care să aibă şi putere de decizie. Aşteaptă cu toţii schimbări, o demisie la vârf, o salvare de ultimă oră. N-are nimeni timp şi chef să rezolve problemele amărâţilor de români din HarCov. 3. Parlament. Ceva mai oribil decât acest parlament nu există! Uitaţi-vă ce fac cu legea votului prin corespondenţă, cum o doresc toţi dar n-are nimeni curajul s-o dezbată şi s-o treacă... Exact aşa se va întâmpla şi cu Departamentul pentru românii din HarCov, toţi parlamentarii vor sări în apărarea noastră; vor curge şuvoaie de vorbe goale, patrihoţii vor juca tontoroiul pe dealurile, câmpiile şi munţii judeţelor care vor lua forma unei uriaşe inimi din inima României... şi-atât. Nimic concret nu se va întâmpla în sprijinul afirmării noastre identitare. 4. Preşedinţie. Păi ce să facă preşedintele Iohannis?! N-are el destule pe cap? Refugiaţi care-l agresează, premier trimis în judecată cu care-i obligat de slabele-i puteri să coabiteze, partid care nu-l ajută, presă care nu-l înţelege, legi pe care nu le pricepe... Nu-s prea multe pentru un sas cumpătat, domol şi echilibrat? Ba sigur că-s, aşa că eu unul mi-am trimis la plimbare nişte gânduri optimiste despre relaţia Iohannis-românii minoritari din HarCov. N-aş crede să se-ntoarcă prea repede de pe coclauri gândurile astea...

Aşadar, pe-aici suntem, asta-i garda cu care defilăm. Ce speranţe să ai de la aceste puteri ale statului român?! Mi-e teamă că speranţa e doar în noi, în rezistenţa şi forţa noastră, dar şi în buna credinţă a minoritarilor maghiari. La urma-urmei, între noi, minoritarii, n-ar trebui să existe asemenea dispute neproductive şi stupide.

Memorandumul de la Izvorul Mureşului e sortit să rămână în arhive şi, desigur, în memoria Istoriei. Câtă vreme partidele care guvernează România nu se vor putea lipsi de voturile UDMR, nu va exista nici un Departament pentru românii din HarCov şi Mureş. E o realitate căreia nu mulţi dintre noi au învăţat să-i facă faţă... Iar criza refugiaţilor, care se va prelungi, nu ne ajută deloc să ne facem înţeleşi. Aud despre iniţiativa unor puteri locale italiene de a-i obliga pe copiii italieni să înveţe limba română în nişte şcoli generale de pe lângă Roma şi nu ştiu dacă să râd, sau să plâng...