Textul pe care-l veţi citi imediat poate intra fără probleme în categoria „preşedinţii spun lucruri trăsnite”. E vorba de o zicere a preşedintelui Emil Constantinescu de prin noiembrie 2000 şi sună aşa: „Judeţele Covasna şi Harghita reprezintă un simbol al înţelegerii între două etnii, reprezentând un laborator mondial. În aceste două judeţe s-a realizat un model de înţelegere pentru România, pentru Europa şi pentru întreaga lume”.

Aşadar, trăiam într-un laborator şi noi nici nu ştiam. Noroc că „o anumită parte a presei” ne-a readus în memoria colectivă vorbele sprinţare ale unui preşedinte care nu se hotărâse încă să se lase răpus de serviciile şi presa duşmănoase, dar care găsise un scop mandatului său: „pacea între români şi maghiari”. Şi încă ce laborator, unul „mondial”! Şi ce pace, adevărat model de înţelegere pentru tot mapamondul!

Unde s-a dus „pacea” din laboratorul mondial? În ce cobai nenorociţi ne-au transformat oamenii politici de-am ajuns să ne înjurăm şi să ne batem între noi pentru culorile unor steaguri, pentru nişte tăbliţe indicatoare, pentru că un român nu ştie limba maghiară? Ce „model de înţelegere” vedea Emil Constantinescu în anul 2000 şi cum s-a transformat el, cu timpul, într-un „exemplu prost” pentru alte comunităţi multietnice din apropierea noastră?

Dacă ce a spus fostul preşedinte era valabil atunci, se impun nişte întrebări: de pildă, cine a stricat buna asta înţelegere din anul 2000 încoace? Să fie vorba de însuşi Ion Iliescu? Sau de Adrian Năstase, Emil Boc, Victor Ponta, Traian Băsescu, alţi premieri şi miniştri? Nu ştim, dar putem să ne dăm cu presupusul: din 2000 încoace maghiarii au avut mereu reprezentanţi în guvernele României, ori au beneficiat de privilegii contra unei importante susţineri parlamentare pentru partidele aflate la guvernare. Deci, pe partea guvernamentală n-au fost probleme, UDMR a obţinut aproape tot ce-a vrut.

Ce ne rămâne? Ne rămân partidele politice şi nişte organizaţii non-guvernamentale. Mai exact, trei partide politice ale etnicilor maghiari şi nişte ONG-uri ale românilor „fioroşi” din Har-Cov. Să fie vorba, atunci, de românii adunaţi în câteva ligi, forumuri şi asociaţii? Puteţi crede ce vreţi, dar eu unul aş fi mulţumit să ştiu că aceste ligi, forumuri şi asociaţii nonguvernamentale au puterea să influenţeze politica românească în materie interetnică. Din păcate, ele n-au puterea asta, de fapt n-au nicio putere, niciun guvern al României nu le-a băgat prea mult în seamă, iar în vremea guvernării Ponta nici nu poate fi vorba de o cât de mică aplecare spre dialog, din moment ce UDMR se află la Palatul Victoria.

Şi-uite-aşa, din vorbă-n vorbă am ajuns la concluzia că partidele politice, cu preponderenţă cele maghiare, ne-au adus în situaţia de „exemplu prost”. Sigur, ele n-ar fi reuşit de unele singure, a fost nevoie de o mână consistentă de ajutor din partea partidelor politice româneşti aflate la Putere. Mână de ajutor sub diferite forme, cum ar fi proasta guvernare, incoerenţa legislativă, cedarea la şantajul permanent al UDMR, legi cu dedicaţie etc.

E drept, românii şi maghiarii nu s-au bătut în stradă şi nici n-a murit nimeni, slavă Cerului. Dar asta nu se datorează „atenţiei” nepreţuite şi politicii interetnice înţelepte oferite de guvernele României viitorului Ţinut Secuiesc, ci locuitorilor celor două judeţe, care nu se lasă prea uşor manipulaţi de factorul politic.

Mă întreabă unii şi alţii, aflaţi ceva mai departe de Covasna şi Harghita, cum se descurcă românii în „bătălia” zilnică cu maghiarii. Le-am răspuns şi le răspund că problemele nu sunt la nivelul românilor şi maghiarilor de rând, care n-au nimic de împărţit, ci la nivelul politicienilor, acolo unde unii speră să câştige simpatii şi voturi cultivând disensiunile şi harţa. Ceea ce s-ar traduce prin sintagma „politici interetnice iresponsabile”, la care aş adăuga: o profundă nepăsare faţă de soarta românilor şi maghiarilor din cele două judeţe.

Or fi fost vreodată Harghita şi Covasna un „laborator mondial” de succes? Nu, n-au fost niciodată, dar în noiembrie 2000 suna bine. După 14 ani, dacă cineva ar reînvia expresia, s-ar pomeni înjurat şi persiflat. Şi asta pentru simplul motiv că „laborator” presupune nişte „cobai” şi, desigur, niscaiva experienţe...