Cred că-i primul oficial american ajuns vreodată pe dealurile pe care romii şi-au făcut nişte bordeie pe care mai târziu le-au numit case, alcătuire pe care nu se ştie cine a botezat-o Hetea. Pe vremuri era periculos să calci pe-acolo, o mai făceau jurnaliştii în căutarea unui reportaj de culoare, dar poezia nu mai locuia demult la Hetea, plecase odată cu apariţia mizeriei extreme, a promiscuităţii, sărăciei, bolilor, hoţiei, indiferenţei autorităţilor comuniste. Poezie însemna la Hetea copii înfometaţi, de tip Sahel, părinţi care trăiau de pe urma copiilor ăstora, ori erau nevoiţi să fure pentru a trăi – de locuri de muncă nu prea putea fi vorba. Lucrurile nu s-au schimbat în bine imediat după Revoluţie, când pierise şi bruma de autoritate a fostei Miliţii, iar satul Hetea devenise nefrecventabil. Romii de-acolo erau folosiţi din patru-n patru ani de toţi cei care umblau după voturi. În campaniile electorale era sărbătoare şi pentru ei, primeau pachete cu alimente şi haine, iar Primăria Vâlcele plătea ajutoare sociale în neştire... Votul e vot indiferent de unde vine şi indiferent de preţ, nu?! Nu e nici acum o noutate acest „modus operandi”!

Încet-încet, autorităţile locale au cedat iniţiativa unor ONG-uri care au decis să se ocupe de viaţa romilor din Hetea altfel decât o făcea statul român sau administraţia locală prin reprezentanţii din teritoriu. Aşa au apărut la Hetea, dar şi în satele Întorsurii Buzăului, programe precum „Fiecare copil în grădiniţă”, program de interes naţional pentru copiii din familii sărace, adoptat la nivelul judeţului Covasna de Asociaţia OvidiuRo prin doamnele Leslie Hawke şi Maria Gheorghiu, cofondatoare ale acestei Asociaţii. Prin acest program, familiile de romi şi români din familii extrem de sărace primesc tichete de 50 de lei pe lună pentru a-şi cumpăra cele necesare creşterii şi educaţiei celor mici. O nimica toată, veţi spune, romii au nevoie de mult mai multă atenţie din partea statului român şi autorităţilor locale pentru a ieşi din zona de promiscuitate în care trăiesc. Aşa este, dar e bine că se investeşte şi-atât – e vorba de educaţia copiilor, lucru extrem de important pentru viitor. Iar pentru cei foarte săraci, 50 de lei înseamnă mai mult decât vă puteţi imagina.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, dl. Hans Klemm, susţine acest program iniţiat de Hawke-Gheorghiu pentru copiii săraci, de aceea s-a şi aflat la Hetea săptămâna trecută. Declaraţiile pe care le-a făcut presei au confirmat faptul că a fost impresionat de ce a văzut la Hetea. Cine, oare, n-ar fi impresionat?! Toţi suntem atinşi de sărăcia lucie a romilor din Hetea, dar foarte puţini fac ceva concret pentru a schimba perspectiva. Excelenţa sa s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, schimbând păreri şi promisiuni. Ce mi-a atras atenţia în mod deosebit a fost invitaţia adresată de preşedintele Consiliului Judeţean, Tamás Sándor, ambasadorului american: aceea de a patrona o masă rotundă privind relaţiile interetnice româno-maghiare.

Eu unul sunt convins că dl. preşedinte Tamás a avut cele mai bune intenţii, dar mulţi s-au întrebat de ce şi de unde această cerere către ambasadorul SUA? Adică am ajuns în situaţia de a nu ne mai înţelege deloc? Nu ne mai putem întâlni unii cu alţii, nu mai putem vorbi, nu mai putem schimba idei nici măcar atunci când e vorba de situaţia locuitorilor din judeţ?! Nu mai există dialog interetnic?! Şi dacă nu mai există, de ce şi când a dispărut el?! E nevoie de intervenţia americanilor pentru a ne aşeza la o masă şi a ne lămuri frustrările şi agresivităţile?! Că avem, din păcate, destule – şi unii, şi alţii.

Cât despre „dubla măsură” care se aplică în România în ce priveşte drepturile minorităţii maghiare şi drepturile populaţiei majoritare, daţi-mi voie să fiu de acord, d-le preşedinte Tamás. Aşa este, e vorba de o dublă măsură. Doar că românii din judeţul Covasna citesc dubla asta măsură în altă cheie, şi anume una în care lipsa de interes a administraţiei locale preponderent maghiare în rezolvarea problemelor economice şi de investiţii pentru comunitate afectează atât majoritatea, cât şi minoritatea locală. Au fost aproape 20 de ani în care autorităţile locale judeţene şi municipale au preferat să pozeze în victime, pentru a argumenta „discriminarea” la care le supunea statul român. Să sperăm că se va găsi o voce care să exprime şi aceste păreri, altfel dl. ambasador Klemm ar putea să creadă că românii minoritari în Covasna sunt discriminaţi pozitiv, în vreme ce etnicii maghiari majoritari au parte de rele tratamente din partea statului român. Ceea ce ar fi, să recunoaştem, foarte departe de adevărul adevărat, lucru pe care dl. preşedinte Tamás îl ştie, sunt convins, cel puţin la fel de bine ca mine.