În materie de românism, vocea mea interioară – singura care îmi dictează scrierile – reuşeşte să fie destul de acidă. Motiv pentru care am fost socotit, de-a lungul anilor, ba trădător de neam, ba curajos până la inconştienţă, ba salvator de suflete pierdute. N-am fost şi nu sunt, probabil, nimic din toate astea sau sunt din toate câte puţin. Important pentru mine, însă, este să fiu cinstit cu mine însumi şi corect cu cei care mă citesc, chiar dacă asta pare a fi o utopie.

Vă spun toate astea pentru că ieri am citit părerile a doi oameni despre comunitatea românească – e vorba de primarul Antal Árpád şi de fostul director al Teatrului Andrei Mureşanu, Dan Ţopa. Primarul municipiului regretă demisia lui Dan Ţopa de la conducerea teatrului şi plecarea lui din Sf. Gheorghe, iar Dan Ţopa regretă că nu s-a putut adapta unei zone „cu două culturi diferite”. Regrete sincere, cu siguranţă, şi dintr-o parte, şi din alta.

Bun, şi ce ne facem acum? Primarul Antal Árpád, altfel un critic acerb al amestecului sângelui albastru de secui „pământean” cu cel tricolor de venetic moldovean sau regăţean, şi l-ar fi dorit pe Dan Ţopa în continuare la Sf. Gheorghe – asta poate şi pentru că regizorul român a reuşit să stabilească „o relaţie bună cu conducerea Primăriei”. O relaţie bună a avut Dan Ţopa şi cu Teatrul Maghiar, pe scena căruia actorii români sunt găzduiţi câtă vreme se lucrează la noul sediu al Teatrului Andrei Mureşanu. Şi totuşi, omul ăsta cu atâtea bune relaţii în high-life-ul provincial n-a rezistat decât doi ani în Sf. Gheorghe. N-ar trebui să ne întrebăm, oare, de ce?

Sigur c-ar trebui. Aflăm de ce chiar de la ei: Antal Árpád crede că „doar eu şi municipalitatea avem interesul să existe teatrul în limba română în Sf. Gheorghe”, întrucât „comunitatea românească din acest oraş nu este interesată de teatru”. Cred că afirmaţiile d-lui primar sunt puţintel exagerate, dar parţial corecte şi mai cred că are dreptate când propune ca „starea teatrului românesc să fie o temă de ample dezbateri în rândul comunităţii româneşti” (Aş zice că nu doar din Sf. Gheorghe, ci din întreg judeţul Covasna). În acelaşi timp, dl. Dan Ţopa mărturiseşte că „după ce se termină programul la teatru eu nu mai însemn nimic aici, sunt un străin. Aici e greu să te adaptezi... Am sperat ca mediul de afaceri să fie mai prezent în susţinerea teatrului, dar şi comunitatea în sine să fie mai prezentă la spectacole”.

Absolut corecte şi afirmaţiile regizorului Dan Ţopa. E drept, românii nu s-au înghesuit niciodată la spectacolele pe care i le-a oferit trupa Teatrului Andrei Mureşanu. Risc să întreb, totuşi, „de ce”? Să fie vorba doar de lipsa de cultură şi educaţie a unor oameni neobişnuiţi cu teatrul? Să fie vorba doar de o comoditate motivată de aceleaşi resorturi intime? Sau poate lipsesc nişte legi care să permită, de pildă, mediului de afaceri să fie mai prezent în susţinerea teatrului... Sau poate românii din Sf. Gheorghe sunt prea săraci ca să-şi permită să dea 20 de lei într-o seară ca să vadă o piesă. Sau poate sunt prea pretenţioşi şi nu le place repertoriul, nu le place jocul actorilor. Sau poate n-au timp, pur şi simplu, sunt prea obosiţi după o zi de muncă şi nu mai au chef de teatru. Sau poate văd suficient teatru la televizor, toate canalele de ştiri dau piese de teatru absurd pe gratis, mă rog, la pachet cu câte o telenovelă turcească sau spaniolă.

Cred că toate motivele de mai sus sunt valabile. Cei care nu se încadrează aici se regăsesc printre spectatorii fideli, foarte puţini, ai teatrului românesc din Sf. Gheorghe. Patriotismul nu e suficient, el poate fi satisfăcut şi înjurându-i de-acasă, din fotoliu, pe „actorii” politici. O faci cu glas tare şi cu toată gura, în sala teatrului nu poţi decât să aplauzi din când în când. În acelaşi timp, e foarte adevărat că pentru un român venit dintr-un mare oraş, Sf. Gheorghe pare o aşezare cuprinsă de indicibile tristeţi bacoviene. Un oraş mort, lovit de indiferenţă, ignoranţă, inacţiune. Un oraş sărac, cu oameni săraci, mult prea preocupaţi de probleme existenţiale cotidiene ca să se mai poată bucura asistând la o piesă de teatru care de cele mai multe ori nu le spune nimic.

Pentru ceilalţi, care au rezistat şi s-au obişnuit cu locurile şi oamenii, cu bunele şi relele unui oraş încremenit într-un proiect separatist, Sf. Gheorghe este suportabil şi-atât. Se duc la slujbă, apoi se închid în casă, ori ies la cârciumă la o bere cu amicii. Dacă vor să vadă ceva ca lumea, se urcă în maşină sau în tren şi în jumătate de oră sunt la Braşov. Prea puţini români participă cu adevărat la viaţa cetăţii. De ce oare? E o fatalitate, sau există şi alte motive? Oare primarul nostru nu are nimic să-şi reproşeze în această privinţă? Să zicem că starea de sărăcie a oamenilor nu vă este imputabilă doar dvs, d-le Antal, sau doar guvernării locale patronate de UDMR. Dar lipsa de chef, descurajarea, indiferenţa, alienarea sunt şi rodul politicilor pe care vi le-aţi asumat şi pe care le-aţi impus ca pe o regulă în Secuime. Politici cu care i-aţi ameninţat şi descurajat pe români să rămână în zonă, dar de efectele cărora n-au scăpat nici maghiarii.

Aveţi dreptate, d-le Antal, comunitatea românească din Sf. Gheorghe ar trebui să sprijine mai mult Teatrul „Andrei Mureşanu” şi nu doar teatrul, ci şi alte instituţii de cultură. Aveţi dreptate, soarta Teatrului românesc nu trebuie să fie lăsată doar în seama primăriei. Dar în piesa asta de teatru comunitatea de afaceri şi spectatorii nu deţin rolul principal. În piesa asta rolul principal şi regia poartă aceeaşi semnătură: Antal Árpád. Sigur, ne-aţi dat teatru, ni-l păzim... Dar ce bine şi frumos ar fi să înţelegeţi că dihotomia „maghiar-român” n-ar trebui să funcţioneze pe principiul raportului etnic de 75%-25% când e vorba de educaţie, cultură, sănătate...