Drapelul naţional românesc îi supără, prin simpla lui prezenţă, pe maghiarii autonomişti din HarCov şi Mureş. Steagul secuilor îi supără la fel de mult pe românii trăitori în cele trei judeţe. Nimeni nu se mai gândeşte la trecutul istoric, la secuii lui Mihai Viteazul, la semnificaţia iniţială a steagului purtat la 1600, aceea de simbol al războiului fratricid dintre secui şi coroana maghiară. Pentru noi, steagul secuiesc nu este decât o nesfârşită provocare a autonomiştilor maghiari, un simbol al lipsei lor de loialitate faţă de statul român. Ce e şi mai trist e că şi pentru ei, adică pentru maghiari, sensul simbolistic iniţial s-a pierdut chiar dacă este clamat ca argument al bunei lor credinţe. După tot ce s-a întâmplat în ultimii ani, după avalanşa de discursuri şi acţiuni antiromâneşti, inclusiv la nivel politic, foarte puţini români mai mizează pe buna credinţă şi loialitatea minorităţii maghiare faţă de România.

Asta înseamnă că steagul secuiesc cu care s-a afişat ambasadorul Hans Klemm la Sf. Gheorghe, încadrat de un trio politico-religios mult prea vesel, este pentru români o jignire. Poate că n-ar trebui să fie aşa, dar aici s-a ajuns. Şi nu presa a provocat această nedorită realitate, ci partidele politice, din rândul cărora s-au detaşat prin manipulare, minciună, incitare şi lipsă de tact atât faţă de români, cât şi faţă de maghiari, UDMR şi mici componente naţionaliste ale unor mari partide. Ambasadorul Klemm n-a ştiut în ce rahat intră când a acceptat să facă poza care naşte, iată, un întreg scandal diplomatic; sunt convins că n-a vrut decât să fie politicos. Dar cei doi lideri ai UDMR şi preotul Kató Béla cu siguranţă ştiau ce reacţii va produce poza cu steagul secuiesc. De ce au insistat să producă, atunci, acest scandal? De ce l-au presat pe dl. Klemm să gafeze?

Pentru un motiv extrem de simplu: din când în când, autonomia Ţinutului Secuiesc şi lipsa de drepturi a minorităţii maghiare trebuie să fie repuse pe ordinea de zi a bătăliilor politico-etnice. De la acţiunea DNA pe relaţia Antal Árpád – bani publici cheltuiţi aiurea, care i-a pus pe cap primarului nostru o nemeritată coroană de martir al Justiţiei româneşti, asupra secuilor şi vieţii lor din HarCov s-a aşternut liniştea. O linişte normală pentru oameni normali. Nu şi pentru politicienii maghiari pescuitori în ape tulburi, care s-au simţit frustraţi şi marginalizaţi: păi ce facem noi aici, cum să ne mai voteze ai noştri dacă nici la guvernare nu suntem, nici glasul de victime nu ni se-aude?! Vizita lui Klemm a fost exact ce le-a trebuit pentru o nouă serie de plângeri în legătură cu lipsa lor de drepturi, cu agresivitatea statului român şi autorităţilor care îl reprezintă în teritoriu. Poza cu steagul secuiesc n-a fost decât bomboana pe colivă, dacă nu era ea s-ar fi găsit alt motiv de discuţii şi scandal politico-etnic; cu alte cuvinte, era obligatoriu ca lipsa reciprocă de încredere între români şi maghiari să producă, mai devreme sau mai târziu, cu o ocazie sau alta, un eveniment mediatic de asemenea amploare.

Iată, aşadar, că problema steagurilor româneşti, secuieşti sau maghiare nu-i deloc una lipsită de importanţă – asta apropo de nedumeririle unor cititori ai ziarului nostru care mă îndemnau să le mai las dracului de steaguri, că nu asta e cea mai mare nenorocire care ni se-ntâmplă. De acord în principiu, dar uite că steagurile astea sunt folosite ca arme într-o bătălie etnică pentru o autonomie care nu serveşte nimănui.

În ce mă priveşte, nu atât imaginea cu steagul secuiesc pe care-l atinge zâmbitor dl. Klemm mă deranjează, cât faptul că dl. ambasador s-a afişat public cu personaje care au probleme cu Justiţia din România. Îmi amintesc ce frumos ne îndemna, cu câteva luni în urmă, dl. Klemm: „Români, nu-i votaţi pe urmăriţii penal şi pe cei care au probleme cu Justiţia, nu aşa veţi ajunge să fiţi un stat de drept, democratic”. Aşa este, d-le ambasador, oare nu v-a spus nimeni lângă cine staţi la poza cu steagul?! Pentru că noi am înţeles mesajul dvs. ca o delimitare de urmăriţii şi cercetaţii penal.