Formidabil ce talent avem să ne lăsăm păcăliţi de ţinte false! Despre Duicu şi corupţia din cabinetul primului ministru nu mai ştie nimeni nimic, în dezbaterea publică a apărut ca prin farmec o jurnalistă şantajistă, transformată peste noapte în soţie de primar pesedist şi senatoare. D-na senatoare Firea, fire războinică, luptătoare, femeie care ţine la onoarea lui de familist... Toate calităţile într-o singură fiinţă, lucru mare, monşer. M-am luat cu vorba, dar revin: Firea l-a dat în judecată pe Băsescu pentru că a făcut-o să plângă, să fie tristă, să nu mănânce şi să se simtă ruşinată faţă de soţul Pandele. De-aici, o întreagă isterie a televiziunilor, o isterie alimentată de căpcăunul Băsescu, care s-a lăsat prins în laţ de fosta jurnalistă şantajistă, intrând într-un nepermis joc al ameninţărilor cu o fustă care n-ar fi meritat nici măcar o privire.

Ponta începuse să fie alarmat de arestarea lui Duicu şi dezvăluirile DNA, drept pentru care şi-a mutat sediul la amicul Duşa, fostul prefect de Harghita. Acolo, împreună cu Dragnea şi Hunor, la adăpostul blindatelor şi al bruiajului fidel, oamenii ăştia care se prefac că ne guvernează au comis un proiect de lege privind aprobarea, arborarea şi folosirea steagurilor proprii de către unităţile administrativ-teritoriale. În săptămâna încurcată (unii îi spun luminată) de după Paşte, proiectul cu pricina va ajunge la Camera Deputaţilor. Unde nu va avea altceva de făcut decât să treacă.

Aşadar, despre corupţia guvernamentală la vârf nu mai vorbim că nu e de actualitate, vorbim despre steaguri. De fapt, despre un singur steag e vorba aici, de cel al Ţinutului Secuiesc, care va fi arborat, împreună cu cel al României şi UE, pe clădirile publice şi la alte manifestări. Un steag care ne-ncurcă rău de tot, care a schimbat nişte prefecţi (pe-al nostru sigur, săracul Mitică Marinescu chiar crezuse jurămintele de credinţă către neam, ţară şi popor, scoase ca iepurii din joben de prestidigitatorii Ponta şi Dragnea...) şi care va tulbura din nou apele interetnice suficient de tulburi şi fără el.

Problema nu stă neapărat în steagul ăsta cu semilună, ci în precedentul care se creează şi în lipsa de încredere a românilor ardeleni în asocierea grupului de interese UDMR-PSD. O asociere toxică nu doar pentru noi, care trăim în judeţele astea două amărâte, ci pentru toţi românii. Pentru că românii din Constanţa, de pildă, sunt extrem de sensibili la realităţile din HarCov (v-o spun în perfectă cunoştinţă de cauză). Adică ne e teamă că asocierea asta de interese nu se va opri la steaguri şi va continua cu o descentralizare forţată şi o reorganizare administrativ-teritorială pe placul UDMR – ceea ce ştim noi ce înseamnă. Acţiunile astea sunt exclusiv opera guvernului refugiat Ponta, nu-mi imaginez că românii din HarCov vor fi auziţi, ascultaţi sau, minune cerească!, întrebaţi de sănătate în vreo chestiune care să aibă în vedere viaţa lor de majoritari minoritari între minoritari majoritari...

Şi totuşi, steagurile astea nu vor fi puse peste noapte pe clădirile publice, pentru că ele vor intra în dezbatere publică, apoi vor fi aprobate în consiliile locale şi judeţene (aici e problema, cu dezbaterea publică şi cu voturile UDMR din consilii, dacă trece şi hopul ăsta cuplul Ponta-Kelemen îşi poate considera datoria faţă de ţară împlinită!) şi abia după aceea vor intra sub ochii critici ai Academiei Române şi ai ministrului Dezvoltării. Greu, dificil parcurs...

Dar staţi c-am mai citit ceva. Şi anume: steagurile proprii vor putea fi folosite şi cu prilejul unor manifestări de interes local, acţiuni protocolare sau festive, dar nu vor depăşi ca număr şi dimensiune drapelele României şi Uniunii Europene – fără de care, e evident, nu se poate! Aici e-aici, că eu, de pildă, la Ziua Maghiarimii, care e o manifestare de interes local, n-am prea văzut niciun drapel al României, decât cel ascuns sub haina lui Cosmin. Ar trebui să înţeleg, oare, că de-acum încolo drapelul tricolor românesc va zburda lângă steagul secuiesc, precum zburdă oiţa bârsană lângă cea ungureană?!

Vom trăi şi vom vedea. Simt însă nevoia să repet: nu neapărat steagul secuiesc e problema, ci repetatele şi permanentele cedări ale PSD în faţa colegilor de guvernare din UDMR. Cedări care nu au nicio explicaţie logică, PSD nu are nevoie de voturile UDMR pentru nicio acţiune guvernamentală sau parlamentară importantă – acţiuni care, de altfel, nici nu există. Şi-atunci, să nu ne îngrijoreze atâta inconsecvenţă, mascată de nevoia „bunelor relaţii interetnice”? Ba să ne!