Om fi tot ăia din anii ’90, ori 2000? Nu se poate, ar însemna să fi întinerit cu 25 ori 15 ani. Greu de presupus, dacă mă uit la mine şi la toţi ceilalţi pe care-i ştiu. Şi-atunci, de ce şi cum se repetă aceleaşi teme de campanie electorală în judeţul Covasna? În esenţă, e vorba de două teme recurente: maghiarii îşi doresc o „autonomie teritorială paşnică”, în vreme ce românii (printre care mă număr) visează la o unitate şi solidaritate pe care şi-au dorit-o mereu dar n-au avut-o niciodată. Privind atent în jurul meu, văzând şi auzind ce se-ntâmplă cu noi, cu ţara şi cu lumea, aş zice că nici maghiarii, nici românii nu-şi vor atinge scopurile în campaniile electorale din acest an.

Maghiarii nu vor obţine mult dorita autonomie pe criterii etnice, dar nici măcar nu sunt convins că liderii lor chiar îşi doresc autonomia asta; cred mai degrabă că e vorba de gălăgia etnică aferentă acestei dorinţe, gălăgie care le aduce politicienilor maghiari notorietate şi voturi de la electoratul fidelizat şi manipulat. Cu adevărat important va fi testul electoral din toamnă, când UDMR se va cere din nou la Guvernare. Şi când orice guvern se va forma, fie el pesedist sau penelist, va avea nevoie de voturile UDMR.

Pe de altă parte, românii din Covasna nu vor reuşi nici în al 26-lea ceas să înţeleagă ce potenţial uriaş are semnalul de unitate pe care l-ar da partidele româneşti din Secuime. E vrajbă mare nu doar între partide, ci şi în interiorul lor. Sunt multe orgolii, multe interese, multe piedici de pus. Se fac şi se desfac scheme şi calcule: cum e mai bine, toţi laolaltă sau pe bucăţele, cum ne putem maximiza şansele?! Şanse care, aş paria pe orice şi oricât, nu vor mai presupune niciodată victoria inimaginabilă de la „uninominalul” ciudat din 2012, care ne-a dat şi deputat, şi senator de etnie română. Cu aşa ceva nu ne vom mai întâlni prea  curând...

Vă întrebaţi, probabil: şi cu ce ne-am ales noi, românii, că am avut şi-un deputat, şi-un senator în Parlamentul ţării? Nu vă voi răspunde eu, pentru că nu prea ştiu, dar cu siguranţă domnii respectivi îşi vor face publice realizările şi, dacă va fi cazul, promisiunile pentru viitorul mandat. Ce mă interesează pe mine acum, şi cred c-ar trebui să vă intereseze şi pe dvs., ar fi şansele pe care le poate avea un singur partid românesc în Covasna, care să conţină toate speranţele, dorinţele, frustrările, împlinirile şi neîmplinirile românilor. Nu e vorba aici de un separatism pe care noi l-am impune, condamnabil şi artificial, ci de o realitate pe care n-ai cum să n-o vezi: interesele etnicilor maghiari n-au fost şi nu sunt şi interesele etnicilor români din Covasna. Ne despart şi ne vor despărţi întotdeauna mai multe decât ne unesc. Din păcate, asta-i realitatea în care trăim.

Altfel, la nivel de ţară, pare că partidele şi societatea civilă dorm. PSD umblă după personaje prăfuite din teatru, muzică şi film, gen Tudor Gheorghe, Florin Piersic şi alţi monştri sacri – valoroşi, fără îndoială, dar inadaptabili comportamentului cazon dintr-un partid anchilozat. PNL nu umblă după nimeni, visând că îi are pe toţi la degetul mic al preşedintelui Iohannis – ceea ce s-ar putea să-i coste mult pe liberali. UNPR şi ALDE se aliază cu PSD, preţul plătit de partidul lui Liviu Dragnea fiind votul pentru alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin. Despre alţii aţi mai auzit? Am citit despre un partid al ieşenilor, cred că-i zice „Pentru Iaşi”, în principiu bun la alegerile locale. Ar mai fi „200 pentru Bucureşti”, sau, pe acelaşi calapod local, Partidul Botoşenenilor, Partidul Gălăţenilor ş.a.m.d. Am auzit despre PACT,  Partidul Acţiunii Civice a Tinerilor. Măcar ăsta are un nume. Dar tot n-ajunge, pentru că problema e de încredere şi de pătrundere spre mintea şi inima românilor. Altfel, fiţi siguri, vom auzi şi vom vedea tot PSD, tot PNL, tot UDMR, tot PMP! Tot Dragnea, tot Blaga-Gorghiu, tot Kelemen, tot Băsescu! Nu e neapărat rău, doar că oamenii s-au cam săturat de aceleaşi figuri mereu revopsite, albite sau scorojite. Măcar de şi-ar pune oameni noi şi ăştia, dar n-au, umblă cu aceleaşi feţe, care ori spun prea multe, ori nu spun absolut nimic alegătorilor. Culmea e că vor câştiga cu ei, dacă alţii mai buni nu se vor găsi. Lehamitea de politică şi politicieni începe, iată, să-şi arate roadele otrăvite. Nasol, ca să nu zic de-a dreptul naşpa rău...