Premierul Victor Ponta este un om al gesturilor simbolice. Adică al acelor gesturi care nu-l costă mai nimic, dar produc un oarecare impact în rândul fraierilor pe care-i mai poate păcăli Partidul conducător. A aniversat de curând trei ani de guvernare USL, timp în care n-a făcut decât gesturi simbolice, motiv pentru care suntem şi azi la fel de săraci şi de frustraţi ca în 2012, chiar dacă nu mai e criză şi nu mai e nici „criminalul” Băsescu preşedintele vinovat de serviciu.

În rândul acestor gesturi simbolice s-ar putea afla, de pildă, TVA-ul redus la alimente şi apă, ieftinirea băuturilor alcoolice (o crimă, dacă analizezi corect situaţia), impozitarea bacşişurilor (o tâmpenie cât el de mare) şi altele de acest gen. De Ziua Veteranilor de Război, Ponta şi-ai lui s-au gândit să „beneficieze” electoral de încă un gest simbolic: dublarea indemnizaţiilor veteranilor de război.

O ruşine pentru PSD, în primul rând şi-abia după aceea pentru Ponta. Partidul ăsta e la a nu ştiu câta guvernare. În nici una n-a gândit dublarea pensiilor veteranilor – nu era pregătit momentul electoral, nu erau bani, nu exista voinţă politică, adică interes politic. Abia ieri s-a putut face mişcarea asta simbolică, pătrunsă de adânci conotaţii patriotarde. De ce abia ieri? Răspunsul e pe cât de simplu, pe atât de morbid: pentru că nu mai sunt decât câteva mii de veterani de război în viaţă. În 2011, pensia acestor oameni a crescut cu câteva zeci de lei; nu erau bani şi erau prea mulţi beneficiari – vreo 45 de mii. Guvernul Boc n-a reuşit să dubleze, ci să scadă indemnizaţiile. Între timp, numărul veteranilor s-a redus simţitor, drept pentru care, iată, guvernul Ponta poate face paradă de gesturi simbolice.

N-aş vrea să fiu înţeles greşit, păstrez un sincer sentiment de respect şi dragoste pentru veteranii de război. Dar mă întreb care ar fi, pentru o minte normală de premier al unui guvern normal, priorităţile guvernării: dublarea pensiilor unor oameni care nu pot avea mai puţin de 85-90 de ani, sau dublarea indemnizaţiilor mamelor şi copiilor? Normal ar fi, veţi spune, să se dubleze şi unele, şi altele; aşa este, dar dacă nu se poate, pentru că arunci banii pe prostii şi ai un buget-şvaiţer, atunci care ar fi priorităţile? Dublarea pensiilor unor oameni la apusul vieţii, ori creşterea indemnizaţiilor unor oameni la începutul ei? Un veteran de război primea o indemnizaţie de câteva sute de lei pe lună, în funcţie de anii petrecuţi pe front. Un copil al României primeşte o alocaţie de 42 de lei pe lună! Un guvern de oameni normali la cap şi la suflet ar fi ajutat familiile cu copii, în primul rând, adăugând cât se poate la pensiile veteranilor – oameni pentru care banii încep să-şi piardă importanţa.

E greu să alegi, nu? Pe cine salvezi, în cine investeşti? E foarte comod să faci paradă de simbolistică găunoasă, când nu te costă mare lucru de la buget. E mult mai complicat să gândeşti politici de durată pentru mame, copii, alte categorii defavorizate, într-o ordine a priorităţilor din care să lipsească fanfaronada electorală. Victor Ponta nu ştie să gândească, însă, decât în termenii campaniei electorale. Tot ce face acest om în fruntea guvernului este o nesfârşită campanie electorală, în care nu-şi găsesc loc decât exerciţiile de imagine: n-avem destui bani pentru mame şi copii, hai să le dublăm pensiile veteranilor, ne „scoatem” cu ei dacă altceva tot nu putem.

De ce nu putem după, iată, trei ani de preafericită guvernare pesedistă?! Ei, asta-i o întrebare la care nu-i poţi cere lui Ponta să răspundă decât dacă ţi-ai plătit impozitele către stat. Iar eu mai am încă un impozit pe care l-am amânat, aşa că... Pauză, voi mai aştepta cu întrebarea.

În aceeaşi categorie de gesturi simbolice se înscrie, cu siguranţă, şi greva funcţionarilor publici din administraţia locală, care are loc fix cu o zi înainte de 1 Mai, declarată zi liberă şi de guvernul social-democrat condus de Victor Ponta. Simbolism pe toată linia, sindicatele au nevoie de legitimitate, funcţionarii publici cer tichete de masă şi lefuri mai mari, Victor Ponta se află într-o acută nevoie de electorat... Pe vremuri sărbătorile se amestecau, de 1 Mai românii celebrau, în taină, Paştele, pentru că de Paşti era riscant să fii văzut la biserică. Acum lumea şi-a clarificat poziţiile, de Paşti iese omul la iarbă verde, de 1 Mai sărbătoreşte omul Ziua Muncii odihnindu-se după greva din ziua precedentă... Între aceste două lumi reale pendulează un guvern greţos de simbolic, unul care se face că respectă trecutul, dar n-are nici o idee despre cum va arăta viitorul naţiei.