Mulţi îl numesc „Senatul ruşinii naţionale”, dar cred că nesimţirea este calitatea de bază a senatorilor României; o nesimţire cât Casa Poporului, care îi transformă şi într-o reală „ruşine naţională”. Peştele de la cap se-mpute, ceea ce la Senat se verifică în totalitate: primul nesimţit al Senatului este chiar preşedintele lui, Călin Anton Popescu Tăriceanu. Un roboţel pe care Victor Ponta îl învârte din când în când cu cheia, punându-l să vorbească despre cum crede el c-ar trebui aplicată legea şi ce mult se munceşte pentru funcţionarea democratică a Senatului. Ajunge să-l priveşti cum merge pe fostul manechin, nu mai ai nevoie de limba lui de lemn ca să-ţi dai seama că omul n-are ce căuta într-un Parlament care se respectă.

Mizeria de la Senat mă face să mă-ntreb, o dată în plus, de ce avem nevoie de această instituţie? Doar pentru ca o sută şi ceva de belferi să ia nişte lefuri bunicele fără să facă nimic? Doar pentru ca o sută şi ceva de oportunişti lipsiţi de caracter, simţire patriotică şi modestie să se transforme într-o ghiulea agăţată de gâtul fragil al democraţiei româneşti? Doar pentru ca aceşti ipochimeni să-şi dea legi care să le asigure privilegii, lor şi familiilor lor, în dispreţul a milioane de români sărăciţi de cheltuielile nesăbuite ale unui Parlament în care doar vreo 10% dintre români mai au cât de cât încredere?

Lucrând cel mult două zile pe săptămână doar în interes personal şi de grup politic, senatorii şi deputaţii reuşesc să ne facă să-i dispreţuim şi să-i urâm, cu toate că ura nu este, am spus-o întotdeauna, o soluţie – pentru că ne îmbolnăveşte pe noi, nu pe ei, ei sunt apăraţi de nesimţirea care funcţionează ca o platoşă. Îi dispreţuim şi îi urâm nu pentru că lucrează prea puţin şi chiulesc prea mult, ci pentru că lucrează împotriva interesului naţional şi ignorând nevoile celor care i-au votat, trimiţându-i în Parlament.

De câteva zile senatorii ăştia se pregătesc să voteze două legi extrem de importante: una care să-i scape de cătuşe pe politicienii corupţi, alta care să le permită senatorilor să-şi angajeze la birourile lor din teritoriu rude de toate gradele: mamă, tată, soră, frate, cumnat... Ca să fie siguri că „nepotismul” le asigură securitatea şi discreţia în „afacerile” politice, senatorii PSD care au această iniţiativă legislativă sunt în stare să treacă peste orice împotrivire şi să-şi voteze privilegii absolut nemeritate şi discriminatorii.

„Defilarea politicienilor cu cătuşe la mâini prin faţa camerelor de luat vederi dă sentimentul că ne aflăm într-un stat poliţienesc, dominat de hoţie şi corupţie fără limite. E ruşinos, nu putem continua în felul ăsta, trebuie să facem ceva ca să scăpăm de imaginea asta”... Cam ăsta-i discursul „demnităţii” româneşti practicat de senatori şi deputaţi în egală măsură. Aşa e, nu ne fac bine imaginile astea, dar ele arată, în sfârşit, adevărata faţă a politicii româneşti, a clasei politice pe care electoratul a trimis-o în Parlament şi, prin reprezentanţi, în toate instituţiile statului. Corupţia sugrumă societatea românească şi reacţia Justiţiei este una normală, nu ne plac nici nouă cătuşele, dar ele sunt necesare, poate mai domolesc pornirile politicienilor infractori spre îmbogăţire nemăsurată. Poate că imaginile astea atât de detestate îi mai potolesc pe hoţii de primari, miniştri, senatori, deputaţi, afacerişti din „famiglii” mafiote asociate cu politicienii.

S-ar putea ca proiectul ăsta de lege iniţiat şi susţinut de senatori PSD-UNPR-PC să treacă la vot. Dacă va fi aşa, atunci ne putem aştepta la o nouă escaladare a statului de drept de către mafia pesedistă, care acţionează într-un soi de „delirium tremens” ca la sfârşitul lumii: dacă tot se dărâmă şandramaua Puterii, dacă tot ne pierdem electoratul, măcar să mai salvăm pe cine se poate şi să ne mai păstrăm o urmă de prosperitate financiară...

De neînţeles este şi reacţia premierului Ponta la tot ce se-ntâmplă în partidul pe care-l conduce: îi apără pe corupţii din PSD, are pretenţia să reformeze Finanţele publice printr-un Cod fiscal scris de un ministru anchetat şi suspectat de corupţie, se ceartă cu ziariştii, aruncă în şomaj şi sărăcie micii comercianţi în urma unor controale la sânge comandate de la cel mai înalt nivel guvernamental. Este o reţetă sigură pentru pierderea accelerată a încrederii electoratului românesc, inclusiv al celui „asistat” şi „naiv” patronat de PSD-UNPR-PC. S-or fi săturat şi „amicii” Puterii de-atâta neorânduială, hoţie, aroganţă şi dispreţ! Câtă încredere pot avea românii într-o lege concepută şi scrisă de un ministru care tocmai a fost arestat pentru corupţie?! Cât de prost şi nesigur pe tine trebuie să fii ca să nu stai de vorbă cu gazetarii pentru că patronii publicaţiilor nu şi-au plătit, eventual, nişte impozite?! De fapt, întrebarea e alta: cât de prost trebuie să ne creadă premierul Ponta pe noi toţi ca să-şi imagineze că asemenea tertipuri ieftine îl pot salva de la oprobriul public?

În noiembrie 2014, electoratul român a demonstrat că pricepe toate subterfugiile şi nu se mai lasă păcălit de politicieni. Fiţi sigur, d-le avocat Ponta, că la fel se va întâmpla şi la alegerile parlamentare din 2016, oricâte pomeni electorale veţi oferi unora şi altora prin legi şi hotărâri care, din păcate, afectează nu doar prezentul, ci şi viitorul acestei ţări.