ACTUALITATE 27 septembrie 2015

Scrisoare deschisă fraţilor musulmani refugiaţi

de Dumitru Manolăchescu | 978 vizualizări

Salut, măi fraţi întru necredinţă! Dacă înţelegeţi ce vreau să spun: voi sunteţi necredincioşi pentru mine, eu sunt necredincios pentru voi, de-aia suntem „fraţi necredincioşi”. Dar să revenim la esenţă: vă scriu, fraţilor refugiaţi Hussein, Hassan, Ahmed şi cum vă mai cheamă, de pe-un picior şchiop de plai, dintr-o gură ştirbă de rai, revoltat că v-am văzut plângând de spaimă când traficanţii nenorociţi v-au debarcat în România, nu în Germania sau mai la nord. V-au dat ăştia la TV şi-aţi ajuns pe paginile tuturor ziarelor lumii libere: uite-i pe fraţii musulmani cum plâng şi jelesc, nici măcar refugiaţii nu vor să rămână în România. Plânsul vostru fals şi telegenic m-a înfuriat la culme: păi cine vă permite, băi, să plângeţi voi în ţara mea frumoasă, curată, primitoare şi prosperă?! Cine vă permite, păgânilor, să ne stricaţi imaginea de popor deştept, cinstit, viteaz şi nobil?! Voi, care veniţi de unde veniţi, din ţări măcinate de războaie şi dictatură, de foamete şi bătălii etnico-religioase, cum să plângeţi voi de teamă şi scârbă când ajungeţi într-o ţară europeană în plină expansiune, un viitor „tigru” al Europei cu inflaţie negativă, accize zero la blănuri, TVA de 9% la bere draft şi pensii de mii de euro pentru magistraţi, parlamentari şi înalţi demnitari?! Ca să nu mai vorbesc că v-aşteaptă milioane de locuri de muncă plătite cu leafă minimă pe economie, habar n-aveţi voi ce-i aia să ai 250 de euro pe lună leafă, poţi face două plinuri la Dacia din dotare şi-ţi mai rămân bani să mănânci două săptămâni meniuri fixe la restaurant... Ca să nu mai vorbesc că nu plătiţi chirie, întreţinere, curent electric, fără toate cheltuielile astea veţi trăi mult mai bine decât băştinaşii!  

Băi, troglodiţilor, v-o spun foarte serios: voi n-aveţi dreptul ăsta, doar cine-a mâncat salam cu soia, l-a pupat în cur pe Ceauşescu şi l-a votat pe Iliescu de trei ori în 10 ani poate acum să plângă de necaz fără să-l oprească şi să-l înjure nimeni. Aşa că băgaţi bine la cap, odată ce vă repartizează ungurii, austriecii şi nemţii în România, ai noştri sunteţi, v-aşteaptă corturi de campanie civilizate la Moraviţa şi Lunga, traseistele au învăţat obiceiuri de pe la voi şi se plimbă deja, cu vălul pe faţă, pe clisura Dunării, iar după uşa cortului stă bine ascuns nivelul de trai ridicat specific românesc, să vedeţi şi voi ce-i aia democraţie de cumetrie, marcă românească înregistrată.

Voi n-aveţi dreptul să plângeţi şi să refuzaţi România, fraţilor musulmani, dreptul ăsta îl avem doar noi. Aşa că veniţi voi în România, să vedeţi Raiul pe pământ, şi lăsaţi-ne pe noi să plecăm unde-om vedea cu ochii, că nu mai putem suporta atâta prosperitate, bunăstare şi civilizaţie românească! Facem un micuţ schimb de populaţie, voi vedeţi ce-nseamnă să fii refugiat în ţara lui Iliescu, Năstase, Băsescu, Iohannis, Ponta şi Dragnea, în vreme ce noi ştim deja ce-nseamnă să fii român în Uniunea Europeană... Exclus Siria, Irak, Afganistan, Pakistan, nu ne interesează, ăştia au cerşetorii lor, nu mai au nevoie şi de ai noştri. Avem câteva sute de mii de „refugiaţi” risipiţi prin lume, oameni unul şi unul, stâlpi de onoare, cinste şi europenism, îi vedem cu mâna-ntinsă pe străzile marilor oraşe, vedem aşezări întregi de corturi şi nunţi ţigăneşti în Suedia, pe la Paris sau Roma, de ni se-ncreţeşte pielea pe noi de pace şi mulţumire sufletească... Ăştia refugiaţi, ce ştiţi voi câte au îndurat ei în România!

Aşa că nu mai plângeţi la primul contact cu pământul sacru al României, păstraţi-vă lacrimile pentru mai târziu, când veţi umbla să vă integraţi, să vă aflaţi un rost, vouă şi copiilor voştri, în „ţara tuturor posibilităţilor”. Faceţi şi voi exerciţiul ăsta, că noi ne-am săturat de-atâtea posibilităţi „care nu se poate”, cum ar spune un clasic din puşcărie, fost primar de mare succes electoral. Poate veţi reuşi să faceţi mai multe pentru ţara asta de împrumut decât facem noi, care ne-am născut români şi creştini... Cine ştie, poate alt clasic în viaţă, în libertate încă, n-are dreptate şi voi, musulmanii, nu sunteţi puşi pe rele, ci aveţi misiunea sfântă de la Allah al vostru să ne ajutaţi pe noi, creştinii altui Dumnezeu, să înţelegem de ce, până unde şi până când „toţi pe lume fraţi noi suntem”.

Până atunci, „Wilkommen” în Românica şi nu mai plângeţi la prima înfăţişare, la noi procesele ţin o veşnicie... O să vă viziteze în tabără premierul, ăsta o să vă promită cotă dublă de lapte şi miere dacă votaţi PSD la anu’, o să vă distraţi cu preşedintele nostru, un tip vorbăreţ, dat dracu’ de comunicativ, haios şi glumeţ, o să vă ţină discursuri scurte ministrul Interesului Naţional... Nu plângeţi, fraierilor, la noi viaţa-i veselă... şi scurtă, dar când e pace şi armonie ce mai contează lungimea?!

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
esti simpatic Manolăchescu ...:))), 28 septembrie 2015
...excelent, m-am amuzat citind "scrisoarea deschisa". Doar o remarca „Wilkommen” se scrie corect „Willkommen”.
stelian, 28 septembrie 2015
..... iar de la Cornu ne scrie Nastase, toamna, recolte bogate, ... oua!!!! Avem de toate, avem ce meritam!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.