Toată lumea îi scrie preşedintelui Iohannis, unii îl înjură şi-l terfelesc de parc-ar vrea să-l vadă umblând numai prin spitale şi pieţe zilele astea. N-are cum, e presat de rezolvarea multor altor probleme, e cu Ţara, partidele şi Strada pe cap, luptă să nu i se suie în cap, ceea ce n-ar fi chiar în regulă. E de înţeles lentoarea rigidă a neamţului, obligat să-i urmeze într-o competiţie a popularităţii unui fost preşedinte degrabă vărsătoriu de lacrimi, cu sticla de şampanie şi vorbele mereu la el. Grea misie, dom’ preşedinte, să nu vrei să fii nici ca ăla, dar să nu poţi fi nici ca tine cel adevărat! Cu toate astea, uite că omul s-a dus şi-n Piaţă, l-am văzut cu ochii mei şi nu mi-a venit să cred: era acolo, vivant, încleştat în lupta cu el însuşi, a rezistat vreo 20 de minute, drept e că nici n-avea ce să facă mai mult timp în amestecul ăla de civili şi politicieni mascaţi; un preşedinte „altfel” nu strigă, nu hăhăie, nu vorbeşte la portavoce şi nu empatizează, e sobru, distins şi pregătit pentru orice. Slavă agenţilor SPP, cu mici excepţii protestatarii au fost paşnici şi telectuali!

Dar dvs., stimată primă-doamnă? Dvs. aveţi ceva mai mult timp, puteţi empatiza cu poporul, puteţi citi şi chiar lua aminte la scrisorile care vi se adresează. Am citit unele care vă cam termină. Nu ştiu de ce, la urma-urmei nu sunteţi decât un biet om sub vremuri, ca noi toţi. Aveţi dreptul să nu fiţi umilită, ci înţeleasă şi iertată. Ca noi toţi, de altfel. Dar ce greu e să fii înţelept şi bun când te doare! Ce greu e să ierţi când pe tine nu te iartă nimeni!

Am crezut o vreme că, profesoară fiind, sunteţi mai aplecată spre uman, umanitate, umanism, omenesc, omenie şi altele care derivă de-aici. Nu ştiu prea bine de ce, dar nu-mi făceam mari speranţe că veţi fi o altă „regină a inimilor”, o altă „mamă a răniţilor”, cum mi-au şoptit mie părinţii şi-am citit apoi despre regina Maria. Dar mă aşteptam ca măcar din raţiuni practice, eventual din spirit de sacrificiu şi grijă pentru procentele descrescătoare în sondaje ale „regelui” inimii dvs., să fiţi alături de amărâţii ăştia de rockeri obligaţi să moară de-o soartă oarbă, surdă, crudă, coruptă. Aş fi vrut, tâmpit sentimental ce sunt, să vă văd prin spitale, pe la căpătâiul unora care pot primi vizite sau chiar pe la casele părinţilor şi rudelor plânse. Aş fi vrut, stimată doamnă Carmen, să mângâiaţi cu o lacrimă simbolică frunţi, inimi şi mâini arse de foc şi durere.

N-a fost să fie, nu?! Aţi fost prea ocupată cu elevii dvs., cu casa dvs. încă nepusă la punct, cu weekendul, cu prietenii de la Sibiu care vă simt lipsa, cu „regele” inimii dvs. şi preşedintele nostru. Asta e, de unde nu-i... Aveţi grijă, însă, stimată doamnă, principesa Margareta anunţă că familia dumisale, adică regele şi consorţii ăştia care ne-au mai rămas, este pregătită să revină pe tronul Ţării Româneşti, Ardealului şi-al toată Ţara Moldovei – se va opune doar ţinutul secuiesc, dar ăştia nu contează ca număr. Sloganul e pregătit de mult, l-am văzut şi pe străzi serile astea: „Românie, te iubim, monarhie vrem să fim”. Principesa Margareta şi soţul ei au fost în primele zile la Colectiv şi-au aprins lumânări. Nu-i mare lucru, dar nici nu ştiţi ce mult contează pentru poporul nostru de romantici întârziaţi să ştie că familia regală veghează!

Pentru foarte mulţi români ar fi contat la fel de mult să ştie că familia prezidenţială nu doar veghează, ci chiar participă trup şi suflet la durerea acestui neam, întrupată acum de tragedia tinerilor arşi la Colectiv. Dvs., doamnă, sunteţi cu siguranţă regina inimii unui preşedinte. Aţi pierdut, din păcate, ocazia să deveniţi şi regina inimilor noastre. N-aţi fost pregătită să suportaţi mirosul de carne arsă, bocetul şi geamătul Colectiv. N-aţi fost în stare să-i priviţi şi să le vorbiţi orbilor, surzilor şi muţilor de durere.

Aţi auzit de André Rieu, doamnă? Sigur c-aţi auzit, ce întreb şi eu... Olandezul ăsta n-a stat în România decât vreo 10 zile, timp în care a făcut zeci de mii de români fericiţi: le-a cântat, le-a vorbit, i-a minţit frumos şi cu talent. Acum s-a întors în România, s-a dus la clubul Colectiv, a aprins o lumânare şi-a plâns, scrâşnit, pentru cei care au murit şi vor mai muri. Împreună cu el am plâns, din nou, şi eu. Aş fi plâns, probabil, şi dacă v-aş fi văzut pe dvs. acolo sau prin spitale. Dar nu v-am văzut. Ştiţi care-i diferenţa dintre el şi dvs.? Mă rog, una dintre ele: André Rieu e un rege al inimilor noastre, şi asta va rămâne pentru totdeauna, în vreme ce dvs. nu sunteţi decât o mult prea preţioasă regină a inimii preşedintelui; întâmplător, şi pe termen scurt, primă-doamnă.