Am văzut tot felul de penibilități politice în viața mea, dar una precum cea oferită de „tata” Liviu și „nenea” Călin însoțindu-l pe „puștiul” Sorinel pe holurile Palatului Victoria, până la intrarea în sala fără felinar roșu în care se țin ședințele de Guvern, n-am văzut până mai alaltăieri! Am rămas prost, privind siderat la tolomacii ăștia șefi care s-au cățărat pe caprele Puterii mințindu-ne frumos, amăgindu-ne cu „mai dă-le o sută, Sorine!” la salariul minim și cu câțiva lei în plus la amărâtele pensii.

Mi-am amintit cu ocazia asta de povestea unui coleg de liceu de la Buhuși, care-mi spunea râzând cum îl dusese taică-su la curve, speriat că i se umpluse fața de coșuri și că îl văzuse uitându-se lung pe stradă după fustele scurte ale fetelor. Pe vremea aia funcționa în oraș un soi de bordel neoficial, tolerat de toată lumea, inclusiv de autorități, pentru că era un lucru apreciat nu doar de tinerii imberbi, ci și de tăticii grijulii cu odraslele... Mă rog, zice colegul ăsta al meu: „M-a luat tata și m-a dus la casa aia, dar el n-a intrat, mi-a strâns pe stradă mâna bărbătește, după care n-a rezistat și m-a pupat pe obraji și pe frunte, șoptindu-mi mândru de mine, dar parcă și îngrijorat: fii tare, băiete, arată-le tu ce poți, nu-ți fie teamă! Doar că nu mi-a spus: „spală tu rușinea de care m-am acoperit eu la fetele astea”... M-a petrecut cu privirea de tată ocrotitor până m-a salvat o fată, care mi-a deschis ușa și m-a tras înăuntru. Parcă mă duceam la tăiere, nu la distracție...”.

Exact așa, dar exact așa am interpretat eu scena „dezvirginării politice” de la Palatul Victoria. Tăticu’ și nenea ducându-l pe copilul căruia i se făcuse de... politică (știm ce-i politica, nu?!) la locul faptei. Strângeri de mână, sărutări pe obraji, îmbrățișări tandre, încurajări penibile, „arată-le ce poți, Sorine!”, urări de succes și forță, snop de flori la subțiori, mălăieș în călcăieș... Ca-n poveștile bădiei Creangă, frate, ce mai! A lipsit prezervativul strecurat în buzunarul puștiului, dar ăsta nici nu era în poveste...

Mă întreb, de fapt, unde-i adevărul în toată mascarada asta pe care-o joacă Tăriceanu, Dragnea și Grindeanu? O fi noul premier atât de aiurit și neajutorat, încât să aibă nevoie de ghidaj fizic și moral spre înfăptuirea concretă a actului de guvernare? Sau e vorba, pur și simplu, de aflarea în treabă a „tăticilor” ocazionali, pentru a mai poza câteva minute în fața camerelor, arătând ce mari și tari sunt ei, cum domină ei „odrăslimea” politică și cum nu mai pot dormi ei de grija poporului?

Orice răspuns ai afla, tot prost rămâi. Și nu poți să nu gândești că mergem din rău în mai rău și în tot mai rău. Nu poți să nu remarci, de pildă, că acum 15-25 de ani politica era făcută de bărbați care-și asumau niște riscuri, nu se ascundeau sub „protecție de fuste”, cum zicea Eminescu. Singura speranță ar fi să-l vedem, în sfârșit, pe Sorinel „puștiul” purtându-se ca un bărbat. Virginitatea în politică nu-i neapărat un lucru rău, dar trebuie depășită repede. Iar Sorinel nu-i nici măcar virgin în materie, omul are vechime în câmpul muncii politice.

Drept pentru care nu-mi rămâne decât să constat că tata Liviu și nenea Călin au vrut să fie siguri că Sorinel puștiul nu rătăcește drumul pe culoarele alea lungi și multe spre salonul care nu și-a atârnat felinarul roșu distinctiv la intrare. Căci altfel cum să interpretezi scena asta penibilă?!

(Dumitru Manolăchescu)