ACTUALITATE 18 iunie 2015

EDITORIAL. Preacinstitul şpăguitor Ponta

de Dumitru Manolăchescu | 802 vizualizări

ponta

Observ la justiţiarii români o aplecare suspectă pentru iertarea şi chiar binecuvântarea şpăguitorului. Cel care dă şpagă nu mai are, brusc, probleme cu legea. Cel care primeşte şpagă este anatemizat, desfiinţat, arestat, condamnat. Cel care dă intră în categoria „binefăcători”, el face un act de dreptate socială pentru că-l dă în gât pe primitor. E cazul multor şpăguitori celebri, exoneraţi de orice vină pentru că i-au denunţat pe primitori. Ăştia parcă nici n-au dat şpagă, se plimbă când vor şi pe unde vor, beau bere la terase, se întâlnesc cu gagici şi le râd în nas primitorilor de foloase necuvenite, ascunşi de soare şi de ochii lumii prin aresturi şi celule insalubre.

O fi, n-o fi drept? Cine să mai ştie ce-i drept şi ce nu-i drept în ţara asta?! Depinde pe cine asculţi şi pe ce baricadă eşti. Dacă ţii cu Udrea şi Cocoş, n-ar fi drept, dacă ţii cu consilierul personal al doamnei sau o urăşti pentru că purta tocuri prea înalte, atunci e drept. Dreptatea la români e o chestiune profund relativă. Depinde din ce partid eşti, ce poşete porţi şi cu cât ai tăiat lefurile.

Şi-acum, să vedem cum ne raportăm noi, cei din presa scrisă, la „şpaga cinstită” (expresia aparţine CTP-ului) pe care o pregăteşte guvernul Ponta, prin OUG, pentru televiziunile şi radiourile private. Şpaga asta ar conţine vreo 15 milioane de euro şi-ar urma să se dea începând din semestrul doi al acestui an şi în tot cursul anului 2016. Sare-n ochi, nu? 2016, an electoral...

Intenţia şpăguitorului Ponta e clară, el urmăreşte să-şi mai domolească nenumăraţii critici din presă. Adică din audio-vizual, că Ordonanţa nu se referă şi la presa scrisă. Ceea ce înseamnă: 1. Că premierul n-are destui bani ca să-i mulţumească pe toţi cei care-l critică 2. Că premierului nu-i pasă decât de vocile care se-aud la radio şi se văd la TV, ziarele au încetat demult să-i mai preocupe pe alegătorii români din aşezările în care sunt favoriţi Ponta şi PSD. 3. Că premierul urăşte presa scrisă independentă. Pe oricare din punctele astea pui degetul, tot rău iese pentru Ponta. Dacă făcea gestul ăsta în 2014, imediat după ce-a pierdut alegerile prezidenţiale, nu l-am fi putut cataloga drept şpagă. Ar fi fost chiar interesant să dai nişte bani unor Medii care, practic, te-au desfiinţat la alegeri... Acum, însă, totul pare cusut cu aţă electorală vizibilă de la mare distanţă, pentru toţi ochii şi toate urechile naţiunii. Distorsionarea informaţiei, controlul ei au fost şi au rămas „arme” de luptă electorală pentru gruparea fesenisto-pesedistă condusă de premierul Ponta.

Şi totuşi, de ce e sărită din schemă presa scrisă? Nu e o discriminare pe faţă? Problemele presei scrise sunt uriaşe, ziarele se susţin tot mai greu şi cu tot mai mari sacrificii din partea editorilor, patronilor, jurnaliştilor. Aş zice că de vină sunt banii: bugetul statului nu stă atât de bine încât să permită şpăgi câtorva sute de ziare care pe deasupra te mai şi critică. Cu audio-vizualul e mai simplu, scapi cu 15 milioane de euro la câteva posturi TV şi câteva radiouri, plus că sunt mult mai uşor de controlat. Unele televiziuni, printre care Digi24, şi-au anunţat inapetenţa pentru acest tip de şpagă cinstită. Bravo lor! Dac-aş fi patron de ziar şi aş primi nişte bani ca să nu scriu decât de bine despre premier, guvernul şi partidul lui, aş refuza. Dar, slavă Domnului, nu sunt patron de ziar şi nu hotărăsc. Pentru că, recunosc, atunci când ţi-e foame e greu să refuzi o pâine oferită gratis doar pentru că e vopsită în culorile unui partid.

Eu unul am mai trecut prin asta, am lucrat la un ziar care-şi „plătea” susţinerea guvernamentală tăcând asupra unor subiecte şi politicieni ai Puterii. Cunoscând ce-i pot pielea şi gândul, n-am niciun motiv să cred că Victor Ponta urmăreşte să ajute dezinteresat presa românească privată. Nu există aşa ceva! Politica nu are sentimente şi principii morale, politica are doar interese. Vă veţi convinge, dacă eventual nu aţi făcut-o până acum, urmărind în continuare traseul OUG privind „şpaga pentru audio-vizual” şi efectele acesteia asupra politicilor editoriale ale unor posturi de radio şi televiziune. Pentru că, repet, de presa scrisă nu cred că va fi vorba, ar fi mult prea mare efortul bugetar şi nici măcar şpăguitorul Ponta nu-şi poate permite luxul ăsta.

Ce nu pricep eu nici să mă pici cu ceară e de ce îi crede Ponta proşti pe români?! Ar fi trebuit să se convingă încă din toamna anului trecut că nicio presă din ţara asta nu poate schimba rezultatul unor alegeri. A păţit-o pe pielea lui, oricât de mult a fost ajutat şi pupat pe toate părţile de radiouri şi televiziuni de mare rating. Niciun radio, niciun ziar, nicio televiziune nu poate mistifica realitatea atât de mult încât să schimbe intenţia de vot a mulţimilor de alegători. Nu asta-i soluţia, meştere Ponta. Uită-te-n oglindă, priveşte atent în jur, vezi ce scoţi pe gură şi ce scrii pe Facebook, uită-te, dacă poţi, şi-n ochii oamenilor şi vei găsi soluţia la problemele care te macină. Şpaga pentru audio-vizual nu-ţi va aduce decât necazuri, poţi fi sigur de-asta încă de pe acum. Sigur, îţi mai plăteşti nişte datorii către Voiculescu şi Ghiţă TV, dar asta nu te va ajuta cu nimic.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Maria, 21 iunie 2015
Domnu Dumitru. Am o intrebare bani care sa furat nu se poate recupera?Nu se poate transfera in bugetul statului? Domnu ies cite unu si treiesc incontinuare in paradis? Va rog faceti efort ca citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.