Tot n-am înţeles ce înseamnă „altfel de politică” la Iohannis. Şi nu înţeleg de ce nu înţeleg. Că altfel pricep toate tertipurile din politichia dâmboviţeană. Pe ăsta, pas! Să analizăm logic şi să vedem cum traduce preşedintele Iohannis „altfel de politică”, vorbe cu care l-a demantelat la alegeri pe plagiatorul-mincinos patologic Victor Ponta. Să recapitulăm, aşadar, isprăvi din ultimele câteva săptămâni.

Victor Ponta s-a lovit la genunchi jucând baschet în curtea şcolii, dar, ca un erou printre eroii pesedişti fără nume, el şi-a întărit cugetul şi ligamentul încrucişat şi-a făcut faţă unor Jocuri europene la Baku, unde n-ar fi trebuit să meargă. Interesul, însă, poartă fesul: era musai să fie văzut în tribune nu de Putin, pe care-l adoră din umbră, ci de Erdogan, preşedintele turc. Cu al cărui avion trebuia să plece la Istanbul, pentru că ligamentul încrucişat se descrucişase.

Într-o situaţie de genul ăsta dai un telefon preşedintelui ţării tale, oricât de tare l-ai dispreţui şi l-ai urî, şi-i spui cinstit: „Nea Klause, eu m-am dus la Baku pentru că am o treabă cu ligamentul la un spital din Istanbul, au turcii nişte asistente... Am stat la ia-mă nene şi-a oprit avionul lui Erdogan, m-a luat ăsta cu el. Dacă se-ntâmplă vreo nenorocire şi intră armata rusă în Moldova mă găseşti la turci, nu-mi închid telefonul pentru tine”. Premierul nostru n-a dat telefonul ăsta, nu l-a sunat pe preşedinte nici când a plecat la Baku, nici în alte situaţii în care o minimă eleganţă protocolară ar fi impus un asemenea gest. L-a desconsiderat, pur şi simplu, pe Iohannis, repetând, practic, greşelile de comportament cu Traian Băsescu. Bun, cu Băsescu nu puteai vorbi, ăsta te lua la mişto şi te spunea presei, dar Iohannis nu face asta, cu el ce ai?!

Îl dispreţuieşte, evident, şi pe Iohannis. Aşa cum dispreţuieşte tot ce mişcă pe lumea asta, cu excepţia propriei sale persoane şi, poate, a lui Dan Şova. Ponta este un imatur râzgâiat. Asta am înţeles demultişor, altceva nu pricep eu: de ce îl ascultă şi-i suportă toate măgăriile preşedintele Iohannis?! În mod normal, cu unul ca ăsta, chiar dacă e prim-ministru, n-ai de ce să te porţi elegant, îl plesneşti peste bot cu prima ocazie, la primele vorbe proaste, ca să nu mai apuce să le spună şi pe celelalte.

Aşa să arate „politica altfel” a neamţului? Dacă da, ce folos are populaţia dintr-o asemenea politică? Evident, premierul Ponta a marcat în cele şase luni de „domnie” Iohannis mai multe puncte decât îşi putea imagina în cele mai optimiste vise. Pe fondul inacţiunii prezidenţiale, al eleganţei şi reacţiei lente din partea unui Iohannis aflat mereu în pierdere de viteză, Ponta a reuşit să reziste şi chiar să prospere politic. Un sondaj Avantgarde aiuristic îl dă pe locul trei la capitolul „încredere în politicieni”, ceea ce este de-a dreptul incredibil, orgasmic, incomensurabil, halucinant, fantasmagoric. Deci: „politica altfel” îl face om pe Ponta, nu pe Iohannis...

Şi-atunci?! Ce face Iohannis? Tace şi-ascultă cu încredere şi speranţă în „pas cu pas”-ul lui... Din când în când, izbucneşte. Dar la el nu doar politica, ci şi furia, mânia, dezamăgirea sunt „altfel”: trimiteri largi, cu volute rezonante, aluzii fine, pentru iniţiaţi. M-am întrebat de multe ori: aşa o fi el construit, sau se forţează să nu facă nimic din ce şi cum a făcut Băsescu? Aş zice că aşa e neamţul nostru, calm, imperturbabil (până la palton, dacă i-l rătăceşti pe ăla ai sfeclit-o!), politicos, elegant. În total dezacord nu doar cu mincinosul şi vulcanicul Ponta, ci şi cu felul de a fi al poporului român.

Aici s-ar deschide un nou subiect: câtă răbdare vor mai avea românii care l-au votat cu atâtea speranţe şi nădejdi pe Iohannis? L-au votat mai ales tinerii, care în general nu au prea multă răbdare. De lucrul ăsta e conştient şi Victor Ponta, care trage de timp atât de vizibil încât îţi vine să-l iei de ligament şi să-l arunci în cuşca leilor. „Pas cu pasul” lui Iohannis poate funcţiona într-o ţară normală, dar noi nu suntem normali! Dacă respectăm „dogmele” prezidenţiale, ar trebui să facem o politică altfel, pas cu pas, după ce punem punct şi-o luăm de la capăt... În ritmul iohannist, un menuet nemţesc combinat cu o bătută pe loc oltenească, asta ar însemna cam patru mandate pentru Klaus. Adică încă o generaţie sacrificată. Ceea ce nu se poate... În acest ritm sunt posibile două scenarii: să-l avem premier interimar pe Gabriel Oprea până ce binevoieşte Ponta să se dea jos din patul turcesc, după care să continuăm să-l suportăm pe Victoraş până la alegerile din toamna anului viitor. Sau să avem parte de o nouă „soluţie imorală”, una marca Iohannis, care să-i înglobeze pe Oprea şi oastea lui de strânsură într-o combinaţie guvernamentală condusă de PNL. Dar eu n-aş paria nici măcar doi lei pe varianta din urmă, nu se potriveşte cu Iohannis, el nu face ce-a făcut Băsescu.

Citesc şi aud dezamăgirea în ochii şi din gura tinerilor care l-au votat pe Iohannis. Nu se-ntâmplă nimic, practic, cel care şi-a bătut joc de ei îşi continuă opera nestingherit, asistat din colţ de un preşedinte moale şi pufos ca un prosop. Periodic, propaganda pesedistă aservită lui Voiculescu şi Ghiţă iese la atac. În vizor, instituţiile de forţă ale statului – cu predilecţie DNA, Înalta Curte, ANI (inspectorii de la agenţia de integritate parcă nici nu mai există...). Mai nou, atacurile ţintesc şi membrii Curţii Constituţionale, chemaţi să dea cu subsemnatul pentru că în 2012, la Referendumul pentru demiterea lui Băsescu, s-au comportat corect şi-au salvat ţara de o catastrofă pe care unii abia acum o sesizează: totalitarismul discreţionar al puterii pesediste. În replică, preşedintele Iohannis glăsuieşte neconvingător, parcă speriat de lipsa de forţă a Opoziţiei liberale, ai cărei „corifei” iau, rând pe rând, drumul sălilor de tribunal.

Naşpa rău, cum ar spune „prima doamnă” într-un moment de uitare de sine... Până când? Vom vedea, senzaţia mea e că există şi un „plan C”, primele două fiind inacceptabile.