„Război” fără pic de diplomaţie între un ministru de externe al unei ţări vecine şi un fost preşedinte al României, angrenat într-o campanie electorală tâmpită. E vorba despre ministrul ungar de externe Peter Szijjarto şi-un fost respectabil preşedinte jucător, devenit preşedinte de partid mic, dar băgăreţ, pe care sigur îl ştiţi. De la ministrul de externe al Ungariei nu aveam alte aşteptări pe tema conflictului: ştim de multă vreme că pentru unguri 1 Decembrie nu e o sărbătoare. Ştia şi fostul preşedinte jucător treaba asta când juca în prima Ligă, la Cotroceni. Nici atunci nu participau ungurii la festivităţile organizate de români la 1 Decembrie. Atunci, însă, fostul preşedinte n-a făcut o tragedie din asta. Acum face.

Pot înţelege nevoia de voturi pentru a intra într-un Parlament protecţionist faţă de „victimele inocente” ale DNA. I se-ntâmplă şi fostului preşedinte. Doar că „jucătorul” nostru a cam luat-o razna. Chiar crede cineva că îi foloseşte electoral actualului candidat la Senatul României un „război” al vorbelor şi verbelor naţionaliste cu ministrul ungar Szijjarto?! Dacă da, acela e naiv. Fostul preşedinte a jucat tot ce-a avut de jucat, şi-a folosit, în bine sau în rău, întreaga influenţă şi putere vreme de 10 ani. Să vii acum cu chemări la luptă pentru o Românie de la Nistru pân’ la Tisa într-o Europă nevrozată de naţionalisme populiste, să ceri expulzarea unui diplomat străin, fie el şi ungur, doar pentru că Ziua Naţională a României nu e pentru el o sărbătoare şi nu simte nevoia s-o trateze ca atare, mi se pare prea mult chiar şi pentru un fost preşedinte; sau mai ales pentru un fost preşedinte, depinde cum vreţi să judecaţi. Sigur că gestul ministrului ungar e urât, nepotrivit uzanţelor diplomatice la o ţară care se pretinde europeană, dar ce s-ar întâmpla dacă am cere expulzarea tuturor celor care nu simt româneşte de Ziua Naţională a României?!

Adevărul e că toate partidele şi uniunile au mare nevoie de voturi, moment în care poate fi înţeles chiar şi un exces de limbaj. Rău e că de la un fost preşedinte te-ai aştepta la altceva, te-ai aştepta, de pildă, să-şi dea seama că bătălia lui verbală cu ministrul ungar îi ajută pe reprezentanţii majorităţii locale din HarCov, mobilizând la urne electoratul maghiar dezamăgit de politicile liderilor Unionali. Şi-ar mai putea da seama fostul preşedinte că subiectul cu pricina, altminteri minor pentru cei care s-au obişnuit cu absenţa liderilor maghiari la sărbătorile de suflet ale românilor, naşte pasiuni şi la Budapesta: Semjen Zsolt, vicepremierul Ungariei, se războieşte şi el cu umbrele, ca un demn urmaş al amiralului fără flotă de pe lacul Balaton: „Singurul meu regret e că în această chestiune n-am dat cu pumnul în masă mai devreme”... Rămâne să ne-ntrebăm, gânditori, ce-ar însemna pentru noi un pumn în masă al vecinilor unguri?! Şi în care masă?! Vedeţi, aşadar, ce uşor se inflamează spiritele patrioţilor în două ţări membre ale UE aflate într-o continuă campanie populist-electorală.

Nişa naţionalistă, populistă şi antieuropeană câştigă teren (şi) în România. Nu e o tragedie dacă ne păstrăm cumpătul, ca naţiune, dar poate să se transforme într-o tragedie dacă înghiţim pe nerăsuflate mesajele unor „jucători” politici plecaţi la vânătoare de voturi cu orice preţ. L-aş fi crezut pe fostul preşedinte dacă domnia sa ar fi fost prezent de Ziua Naţională a României la Sfântu Gheorghe sau Miercurea Ciuc, să vadă cu ochii lui, să simtă cum sărbătoresc românii 1 Decembrie şi în lipsa „oficialilor” locali. Dar dumnealui n-a fost la Sfântu Gheorghe, ci la Bucureşti, lângă ceilalţi foşti şi actuali preşedinţi. A preferat această companie, aruncând apoi cu naţionalisme de paradă în publicul spectator votant. Eu unul nu-l acuz pentru asta, a fost alegerea lui, constat doar că uneori reţinerea şi tăcerea pot fi de aur mai ales la un fost preşedinte, unul care a jucat bine în multe „meciuri” pentru ţara sa.

Sper că nu mă bănuiţi de înţelegeri secrete cu ungurii... Cred, de asemenea, că nu aveţi îndoieli în privinţa simpatiilor mele electorale de dreapta, pe care unii dintre dvs. le-aţi „amendat” pe bună sau pe ne bună dreptate de-a lungul timpului. Simpatia mea declarată faţă de fostul preşedinte jucător nu mă opreşte, însă, să remarc accentele inadecvate ale noului său discurs politic naţionalist şi politicianist anti Justiţie. Bătăliile lui politice se consumă în cvasi-anonimat, ceea ce îl face să sară calul, s-o cam ia pe arătură pentru a deveni vizibil; te faci frate şi cu România TV ca să te vadă lumea cât de cât în campanie... Din punctul ăsta de vedere, nicio diferenţă între candidatul-fost preşedinte şi alţi candidaţi anonimi în căutare de voturi. Sau, cum ar zice un amic amator de Pluguşor: ce cai mari călăreai odată şi ce mârţoage încaleci acum, bădie Traian!

Dumitru Manolăchescu