Nu mă pot învinovăţi că aş fi votat pe oricine ar fi candidat la preşedinţie împotriva lui Victor Ponta, încă de-atunci  Iohannis întruchipa „răul cel mic” în comparaţie cu Ponta. Din păcate, între timp am aflat că Iohannis nu este deloc ceea ce părea şi ne doream, foarte mulţi dintre noi, să fie. Nu mai ştiu ce înseamnă pentru el „România lucrului bine făcut”, constat doar că între el şi alegătorii de bună credinţă se cască încet-încet o prăpastie pe care nu-mi dau seama cine, dacă şi cu ce o va umple vreodată. De fapt, e un gol pe care l-am simţit şi cu Iliescu, şi cu Constantinescu, şi cu Băsescu... Un „gol al preşedinţilor” de care au parte, într-un fel sau altul, toţi alegătorii români: indiferent ce-şi doresc, suferă pentru că prea puţine se realizează. Ce ne-a rămas? Guvernul? Ori e politic şi-atunci apără interesele penalilor politici (după cum s-a văzut de 26 de ani încoace), ori e independent şi-atunci face compromisuri condamnabile, sub continua ameninţare a unei moţiuni de cenzură (vezi reacţia penalului „cu suspendare” Liviu Dragnea), ca într-un slalom printre jaloanele puse de aceiaşi penali. Parlamentul? O glumă proastă, uitaţi-vă la cine sunt şi ce fac şi vă piere orice chef de viaţă în democraţie. E trist, de fapt, când constaţi că după un sfert de veac de libertate statul de drept se bazează mai ales pe Justiţie şi unele instituţii de forţă: DNA, SRI, DIICOT. Aş adăuga aici şi presa, care, într-o măsură deloc de neglijat, s-a pus în slujba adevărului şi statului de drept. Excepţiile de la regulă sunt cunoscute...

Mă simt obligat s-o spun ori de câte ori e nevoie: nu despre libertatea presei, nu despre dreptul la liberă exprimare este vorba în „afacerea Voiculescu-ICA-Trustul Intact”. Nu pune nimeni pumnul în gura presei tabloide practicate de oficinele Trustului. Aici e vorba de o hoţie pentru care stăpânul Antenelor a fost judecat şi condamnat. Simplu ca bonjour... Te-au prins, te-au condamnat la 10 ani de puşcărie şi la plata către statul român a 60 de milioane de euro.

Ei bine, uite că nu-i aşa simplu. În România lui Iohannis totul e de vânzare, inclusiv prostia şi ticăloşia. Pentru a apăra adevăratul sens al libertăţii presei, Iohannis şi Cioloş ar fi trebuit să se delimiteze hotărât de presiunile şi văicăreala propagandiştilor de la Antene: legea şi sentinţa unei instanţe judecătoreşti trebuie respectate; cu orice preţ şi de către oricine, împotriva oricui. Cioloş a încercat ceva în această direcţie, apoi a dat-o şi el la întors, condamnând „atacul în forţă”, „abuzul” de care s-ar fi făcut vinovat ANAF în încercarea de a pune în aplicare hotărârea instanţei de evacuare a sediului Antenelor. Iohannis s-a făcut mic şi-a glăsuit tocmai când trebuia să tacă: „abordare heirupistă din partea ANAF”, „banale motive administrative”... Aşa o fi, în mintea pragmatică a sasului ajuns la Cotroceni orice atingere a intereselor electoral-financiare ale preşedintelui României (aluzie la propria lui bătălie cu Justiţia în legătură cu nişte case de la Sibiu) intră în categoria „abordărilor heirupiste” şi „banalelor motive administrative”!

Pentru orice om cu mintea limpede e clar că n-a fost vorba de nici un abuz şi de nici un atac în forţă asupra „nevinovaţilor” de la televiziunile lui Voiculescu. Întrebarea la care n-am încă un răspuns este: de ce a intrat în mocirla asta preşedintele Iohannis?! De ce s-a mânjit în troaca în care se scaldă presa tabloidă a unui puşcăriaş?!

I-am înţeles pe parlamentarii PSD-UNPR-ALDE, ei sunt datori vânduţi Trustului Intact, fără mediatizarea Antenelor anonimii aferenţi n-ar fi ajuns niciodată prea-puternici parlamentari, miniştri, înalţi demnitari şi înalte autorităţi ale statului român. Ar fi de înţeles şi cedarea premierului Cioloş, care nu poate rezista la Palatul Victoria fără sprijinul celor trei partide şi, nu-i aşa, rău cu rău dar mai rău fără rău... Adică te poţi face frate cu dracul până treci puntea dacă aşa reuşeşti să ţii la distanţă un rău şi mai mare, cel care s-ar produce prin revenirea la guvernare a unor politruci comandaţi din puşcărie de acelaşi Dan Voiculescu. Ce nu pricep nicicum este de ce a cedat preşedintele Iohannis?! Ce îl face pe promotorul „lucrului bine făcut” să decredibilizeze o Putere în stat, să şteargă pe jos cu o instituţie a statului care nu şi-a făcut decât datoria, aplicând Legea?!

Când vom avea un răspuns la întrebările astea s-ar putea să ni se ridice părul pe spinare, ca la câinii care se luptă cu ursul chiar dacă sunt paralizaţi de spaimă. S-ar putea să privim în jur şi să strigăm: „Scapă cine poate, fugiţi unde vedeţi cu ochii, oriunde e mai bine decât în România cuplului Iohannis-Voiculescu!”. Statul român pare să fi ajuns, prin instituţiile sale esenţiale, la dispoziţia unor penali.

Incorigibil optimist ce sunt (!?), încă mai cred că Iohannis îşi va reveni şi ne va reda Ţara pe care s-a făcut stăpân în noiembrie 2014 şi pe care, naivi ce suntem, am crezut atunci că ne-am luat-o înapoi de la Ponta şi PSD. De-un lucru sunt sigur: dacă nu va reveni la sentimente mai bune faţă de cei care l-au ales, dacă se va alia cu corupţii în loc să sprijine prin orice mijloace bătălia anticorupţie, Iohannis va fi un preşedinte terminat după nici doi ani de la instalare. O „performanţă” cu care nici un alt preşedinte post-revoluţionar nu  se poate lăuda...