Hristos a înviat! Spun cuvintele astea gândindu-mă invariabil la bunica mea şi la frumuseţea tradiţiei. Dar acum, mai mult ca altădată, îmi vine în minte un cântecel pe care-l ştiu, parcă, dintotdeauna: „Râde iară primăvara / Peste câmpuri, peste plai / Veselia umple ţara / C-a venit Întâi de Mai”. Da, Ciprian Porumbescu, muncitorul cu harul venit cine ştie de unde, dăruit poate de Cel care a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând...

Ne-am bucurat de Înviere şi de Întâi de Mai muncitoresc. Sărbători niciodată incompatibile, ţinând cont de aplecarea spre credinţă a celor săraci, a celor pentru care socialiştii au hotărât Ziua care a rămas liberă şi veselă. Buni la ceva şi socialiştii ăştia! Doar că de-atunci s-au cam schimbat lucrurile şi obiceiurile şi-au cam crescut averile modeştilor socialişti.

Ce-am făcut de Paştele muncitoresc? N-am fost la Înviere pentru că am căzut răpus de oboseală după o săptămână chinuită. S-au dus, în schimb, la biserica din deal cohorte de turişti parfumaţi cu licori proaste. Ăia nu muncesc, nu taie mielul şi nu fac cozonaci şi drob, se duc la pensiuni şi primesc totul de-a gata. Eu am luat lumină din lumina ochilor nepoţelelor mele. Mi-a fost de-ajuns, nu ştiu lumină mai frumoasă, mai curată. Ne-am adunat, familii şi prieteni, în jurul mielului care trăieşte prea puţin pentru a-şi spune povestea, drept pentru care apelăm la Mircea Vintilă: „Un’ te duci tu, mielule? / La tăiere, domnule”... Parafrazez puţin, respectând adevărul istoric: mieii pe care-i mâncăm de Paşti nu prea ajung la păşune.

Alţii au petrecut ca la sfârşitul lumii. S-au umplut plajele Mării Negre şi poalele munţilor de cheflii predispuşi la infarct şi obezitate. Chefurile astea, însă, nu mai sunt cele de altădată, devin din ce în ce mai obosite. Asta nu pentru că am fi noi mai trişti şi mai ocupaţi cu lumea înconjurătoare, ci probabil pentru că nu mai ştim nici măcar să bem şi să mâncăm ca lumea. Cum altfel să explici puţinătatea oamenilor aflaţi pe litoralul românesc?! Doar vreo 25.000 de nebuni au îndrăznit să înfrunte vremea mincinoasă anunţată de Meteo şi preţurile mari practicate de nişte patroni de locaţii care vor să se-mbogăţească rapid, din prima zi de Mai. Nişte prieteni din Constanţa au renunţat la tradiţie şi-au fugit la bulgari, care tot ortodocşi sunt, doar că mai puţin lacomi şi mai primitori. E drept, amicul Titi a stat cu ochii pe maşină toată noaptea, să nu i-o fure rakeţii slavi, dar a meritat, s-a putut lăuda că a primit lumina sfântă direct de la sursă...

Şi la munte Paştele din anul ăsta s-a confundat cu Întâi de Mai. Nici aici, însă, n-a mai fost nebunia de altădată. N-au mai pocnit artificiile, nu s-a mai luminat cerul şi n-au mai urlat câinii vecinilor ca la Apocalipsă. O tăcere nefirească a domnit peste munţii şi văile vecine. Doar câţiva bezmetici, pe drum, agitând o torţă aprinsă şi strigând la intervale neregulate: „Să v-ajute Dumnezeu şi Măiculiţa Domnului!”. Urare bine primită, mărturisind o neostoită dorinţă de a deveni mai creştini cu fiecare Paşti care trece.

Primăvara asta şi-a consumat cele mai frumoase momente gen „două într-unul”. Înţeleg că la anul Paştele catolic va fi în aceeaşi zi cu cel ortodox. Atunci să vezi, să auzi şi să simţi sărbătoarea sfântă în Secuime! Minuni se vor petrece şi noi le vom mărturisi urmaşilor urmaşilor noştri... Până atunci, vă dorim să aveţi zile senine şi fericite!