Preşedinta Organizaţiei „Salvaţi copiii” a înaintat Parlamentului României un proiect de lege privind creşterea la 200 de lei pe lună a alocaţiilor de stat pentru copii. La această oră, copiii României dispun de o alocaţie dată în bătaie de joc: 42 de lei pe lună.

Credeţi cumva că parlamentarii noştri au fost impresionaţi de gestul celor de la „Salvaţi copiii”? Credeţi cumva că guvernul Ponta s-a sesizat în legătură cu acest aspect? Credeţi că vreun prea slăvit ministru al acestui prea slăvit guvern a fost cuprins de remuşcări şi de ruşine în faţa acestei realităţi? Da, ştiu, problema e veche, nu guvernul Ponta a creat-o, dar am trecut de criză, de vreo 2-3 ani raportăm succese impresionante în muncă, ne lăudăm cu creşteri economice şi PIB-uri îndestulătoare. De când îi ştiu, guvernanţii plâng pe umărul părinţilor care n-au cu ce să-şi crească copiii, promiţându-le marea cu sarea: nu disperaţi, aşteptaţi puţin, mai aveţi puţintică răbdare, ne punem la punct cu economia şi-atunci se poate! Uite că ne-am pus la punct cu economia, avem bani să dăm la primari, la consilii judeţene pentru proiecte fantasmagorice, avem bani de pomeni electorale, avem bani de dat la achiziţii publice care nu aduc niciun folos statului român, dar tot nu găsim bani pentru a creşte alocaţia copiilor.

De ce? Unul din motive, cel mai serios în opinia mea, este nesimţirea guvernanţilor, obrazul lor gros cât talpa de urs. Pe ei nu-i interesează soarta copiilor, au alte treburi, sunt ocupaţi cu DNA, SRI, DIICOT, ANI şi alte instituţii selecte ale statului. Dacă-i întrebi despre problema în discuţie îţi vor spune că „e pe rol, se rezolvă în cel mai scurt timp”. Dar mint cu neruşinare şi o fac deliberat, conştienţi fiind că majorarea alocaţiei copiilor nu se află printre priorităţile guvernării social-democrate pentru o „Românie puternică”.

Înainte de alegerile de anul trecut se lansase „pe surse” informaţia că Victor Ponta va reveni la sentimente mai bune faţă de mame, mărindu-le indemnizaţia de creştere a copiilor până la 3.800 de lei. Revenind, adică, la ce a fost înainte ca guvernul Boc să taie şi coada pisicii de frica falimentului. Credeţi că a fost o treabă serioasă? Aiurea, promisiuni electorale, reluate acum in sotto voce, şoptit adică, pentru uzul credulilor care abia aşteaptă un motiv întemeiat să voteze partidul care vrea o Românie puternică. În toamnă, şoaptele vor urla, iar în primăvara viitoare promisiunile vor exploda de-a dreptul, pentru că e an electoral.

Deci: contribuţia statului român la creşterea unui copil este de 42 de lei. Pentru întreţinerea unui puşcăriaş, acelaşi stat contribuie cu sume de cel puţin 10 ori mai mari. Trebuie să ai grijă şi de puşcăriaşi, toţi spun că sunt nevinovaţi, dar nu au nevoie guvernele României şi de o creştere demografică solidă? E drept, condamnările pe bandă rulantă în mari şi mici cazuri de corupţie dau bine la Comisia Europeană, suntem luaţi drept exemplu până şi de vecinii bulgari, ne lăudăm şi noi cu ce putem. Dar n-ar fi normal şi sănătos pentru viitorul acestei ţări să ne gândim cum îşi cresc nişte părinţi copiii din două salarii minime pe economie? De vreo 20 de ani tot aud că romii sunt de vină în chestiunea asta, adică guvernele n-ar avea curaj să mărească alocaţiile pentru copii din cauza romilor, la care natalitatea bine plătită ar avea urmări imediate, de natură să schimbe într-un viitor apropiat echilibrul etnic. Periculos, frate, naşpa rău! Păi dacă-i aşa, dacă suntem la cheremul romilor, atunci mai bine ne dăm noi, guvern PSD sau PNL sau ce-o fi, demisia şi îi lăsăm pe ei să guverneze, s-ar putea s-o facă mai bine decât au făcut-o Ciorbea, Năstase, Tăriceanu, Boc, Ponta...

Încă un deci: nu astea sunt motivele indiferenţei faţă de soarta copiilor noştri, ci nesimţirea guvernanţilor, aroganţa, egoismul feroce al tuturor oamenilor politici. Ei nu dau niciodată nimic pe gratis, tot ce dau sub formă de micşorări de taxe şi impozite le vine înapoi, la buget, pentru că nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă... Din păcate, nu se transformă în ceva care să aducă o rază de lumină în ochii părinţilor şi ai copiilor lor. Nesimţiţii care ne conduc înalţă ode mamei şi copilului, de zilele lor, oferă felicitări, zâmbete şi zile libere, dar nu mişcă un deget într-o direcţie concretă, cum ar fi creşterea alocaţiei copilului la 200 de lei. Din păcate, taxele şi impozitele împovărătoare se duc în sacul fără fund al investiţiilor în nimic... N-ai nici şosele bune, n-ai nici spitale bune, n-ai nici şcoli bune, n-ai nimic bun pentru familie într-o ţară în care femeile deţin un record nefericit: sunt cele mai bolnave din Uniunea Europeană. Într-o asemenea ţară, oamenii care au curajul să se însoare, să facă copii şi să-şi asume creşterea lor pentru „viitorul neamului românesc” sunt nişte eroi. Pe care nesimţiţii care reprezintă statul român refuză cu obstinaţie să-i vadă şi să-i ajute.

E o întâmplare că scriu textul ăsta în preajma Zilei Femeii. Puteam să-l scriu în orice zi din an, pentru că e la fel de valabil. Oricum, de Ziua Femeii nu se aud decât jurămintele de iubire şi promisiunile unor nesimţiţi care ne conduc. Cu gândul la fetiţele copilului meu, la copiii tuturor părinţilor şi la părinţii tuturor copiilor, eu o să vă spun doar „La mulţi ani”, eroilor!