„Nu-mi dau demisia pentru că asta ar însemna să-i trădez pe cei care m-au ales” – declară pe unde-apucă premierul Victor Ponta. M-am tot gândit, oare omul nu ştie sau doar i se pare că pe el l-au numit premier alegătorii din Gorj?! Nu cred să nu ştie, nu cred că i se pare, cred doar că nu mai are argumente şi inventează măscări care să-i scuze agăţarea de scaun.

Să fim băieţi de băieţi şi să-l informăm, totuşi, chiar dacă cu întârziere, că dumnealui a fost NUMIT premier de nenorocosul preşedinte Traian Băsescu. N-ai fost ales premier, maestre, ai fost numit. De ales te-a ales totuşi cineva, anume alegătorii nefericiţi din Gorj, ei te-au dorit deputat. Eu, de pildă, nu te-am dorit nici la Palatul Victoria, nici la Casa Poporului, deci pe mine nu mă trădezi demisionând din fruntea guvernului sau a partidului. Iar dacă eşti curios cam câţi fani mai ai printre cei care te-au ales, te informez că nu trebuie să te uiţi pe Facebook, ci în ochii oamenilor din Gorj şi din toată ţara. Vei vedea, atunci, ceva care-o să-ţi dea mult de gândit, poate îţi va schimba chiar ordinea priorităţilor, stabilind nişte ţinte mult mai pământeşti... Vei vedea că nu prea mai ai pe cine să trădezi, Victore!

Încrederea populaţiei în premierul Victor Ponta se prăbuşeşte cu fiecare zi ce trece. Traian Băsescu are încă o dată dreptate: dacă vrei să mai salvezi ceva din această guvernare (care n-a fost una catastrofală, dar nici nemaipomenită, aş adăuga eu), atunci acum e momentul să renunţi la toate funcţiile, nu doar la cea de la partid. Mâine s-ar putea să fie prea târziu.

Agăţarea asta de o funcţie mi-a produs întotdeauna un rictus, pentru că e vorba nu doar de un orgoliu cât casa lui Videanu de mare, ci şi de o frică atavică de ce va urma. Funcţia creează organul, la politicienii noştri funcţia devine creier, inimă, plămâni, rinichi, ficat, fiere şi toate celelalte. Funcţia înseamnă pentru ei totul: putere, bani, celebritate. Putere şi iar Putere. Fără funcţie eşti nimeni, eşti nimic, eşti frunză-n vânt. Partidul nu te apără dacă n-ai o funcţie, nimeni nu se uită la tine dacă eşti un amărât de om ca toţi oamenii, un anonim pe care nu dă nimeni nici doi bani.

Nu grija să nu-şi trădeze alegătorii îl bate pe Victor Ponta în cuie pe scaunul de premier, ci frica de anonimat. După ce-ai simţit aerul tare al înălţimilor politice, duhoarea dintr-un dormitor de drept comun te bagă de-a binelea în sperieţi. Aşa că tragi de timp cât poţi, chiar dacă ştii că finalul tot ăla va fi.

Asta înseamnă, de fapt, să fii defect. Pentru orice om cu mintea întreagă la el, o aventură politică de anvergura celei pe care o trăieşte Ponta nu poate să ţină prea multă vreme. Deci, dacă ai un minim instinct de conservare, te blindezi şi rezişti tentaţiilor de tot felul, pentru că eşti conştient că aşa-i în viaţă, azi eşti mare, mâine nu mai eşti nimic! Ca să nu mai zic că eşti obligat să ţii cont de prezenţa DNA în permanenţă pe urmele tale, ceea ce ar trebui să te îndemne la prudenţă şi reţinere, dacă nu cumva chiar la corectitudine şi cinste – rara avis în lumea noastră politică.

Victore, nu ştiu dac-ai auzit de Vida Géza, a fost un sculptor celebru din frumoasa alcătuire a unui ţinut maramureşean mândru şi decent. El a preluat o vorbă a locului, pe care o spunea într-un interviu din anii tinereţii mele: „Să fii domn e o-ntâmplare, să fii om e lucru mare”! Vorba asta ar fi fost o bună şi sigură călăuză pentru tine, pentru voi, oamenii politici. Dar cine să ţi-o spună, de unde s-o citeşti când cei de care te înconjori stau cu limbile scoase, să nu cumva să întârzie la contactul cu părţile moi ale preţiosului trup de premier şi preşedinte creştin-ortodox?!