E un amestec insuportabil de mirosuri grele în societatea românească. Domină mirosul de carne arsă în clubul Colectiv. Mirosul ăsta a intrat peste tot, în toţi şi în toate. Nu ştiu, nu-mi pot da seama cât va mai trece până când cei care se ocupă de curăţenia creierelor noastre vor da cu sprayuri aromitor-adormitoare şi noi ne vom scutura de amintirile neplăcute, care nu ne lasă să trăim puţin şi prost, dar îmbătaţi de mirosul trandafirilor şi tinichelelor din mediul politic.

Românii par să-şi fi găsit societatea perfectă: cea lipsită de orice urmă de mirosuri. Nu mai acceptăm niciun iz de putregai comunist, ne revoltă mirosul de jigodism al serviciilor secrete, ne scoate în stradă râncezeala nepotismului nespălat, ne îngreţoşează efectul blaturilor interpartinice greu de ucis. „Strada” este alergică la mirosurile astea grele, urâte, antipatice, dăunătoare sănătăţii noastre morale. Noile norme de mirosuri, născute în focul Revoluţiei arşilor în Colectiv, au început să fie strigate prin portavocile plătite de partide – şi e doar începutul, staţi să vedeţi ce va fi pe capul viitorilor miniştri! Premierului desemnat i se caută în cele mai ascunse locuri părinţii, moşii, strămoşii, vecinii, prietenii, rudele de orice grad. Nu doar lui, ci şi soţiei: e franţuzoaică? Aoleu, nasol, precis e papistaşă şi nici n-a mâncat salam cu soia; o cheamă Valerie? Ce-i aia, de ce nu Maria, sau Nina, sau Corina? Dar tată-su, cine-i mă ta-su?! Că scrie la ziar c-ar fi general în serviciile secrete franţuzeşti. Ce dracu’, nu mai scăpăm niciodată de-ăştia, dom’le?! Aici precis e-o lucrătură, pe soţia lui Ponta o cheamă Daciana, pe premier Dacian, Ponta-i agent acoperit, Dacian e omul Comisiei Europene... Ce ştiţi voi, serviciile străine nu stau degeaba. Şi-apoi, ce-a făcut băi ăsta la Comisia Europeană? Că nici n-a ştiut de români şi de România, a uitat de ţărişoară, de fermieri, de vecinii din satul natal. Şi mai e şi nepotul lui Virgil Ardelean, fostul şef de la „doişi-unsfert”, fire-aţi ai dracu’ de securişti nenorociţi, că ne-aţi omorât de tot!

Cam aşa se manifestă, la unii politicieni şi comentatori „avizaţi” din presa de tinichea, oportunismul faţă de cererile îndreptăţite ale Străzii, de înnoire şi primenire a clasei politice. Nu-i deranjează mirosul de carne arsă, de prostie şi hoţie publică, dar îi sperie ideea că tatăl premierului Cioloş e consătean cu un fost şef de serviciu secret, iar soţia premierului e fata unui vameş francez ieşit la pensie. Puritanii şi moraliştii de serviciu din presă şi politică nu fac urât la mirosul greu al ticăloşilor nespălaţi din partide, la pestilenţa ipocriziei şi laşităţii parlamentare, dar sunt foarte atenţi la rămăşiţele de comunism, la înrudirile obligatorii sau întâmplătoare ale premierului şi posibililor membri ai noului Guvern. Ăştia noi nu trebuie să întineze cumva nobilele idealuri ale capitalismului, aşa cum foştii miniştri au întinat iremediabil nobilele idealuri ale socialismului iliescian. Un program corect în principiu, defect spre inaplicabil în practică. „La vremuri noi, oameni noi”... De acord, doar că nu prea simt vremurile astea noi, eu tot PSD-PNL-UDMR-UNPR-PMP văd în faţa ochilor, pe-ăstea nu le-a ars incendiul de la Colectiv...

Puritanii şi moraliştii ăştia politici, care nu vor scăpa niciodată de mirosul de carne arsă, de prostie, ticăloşie şi oportunism, vor o stirpe guvernamentală pură, inodoră, incoloră, coborâtoare din cei mai viteji dintre traci şi, dacă se poate, botezată la creştini-ortodocşi. Inflexibilii ăştia îşi doresc o rasă dacică pură, pe modelul purităţii etnice propovăduite de unul care-a omorât milioane de oameni doar pentru că nu erau blonzi... Privind la excrementele astea de gândire politică post-decembristă, exprimate în voturi odioase şi luări de poziţie halucinant-populiste în Parlament şi în spaţiul public, îmi vin mereu în minte vorbele lui Brâncuşi la întoarcerea din Franţa: „Proşti v-am lăsat, proşti vă găsesc...”. Proşti, ticăloşi, murdari, mirosind greu, fetid, fără speranţă. Nişte tinichele cu miros de carne arsă.

Mirosul de inimi arse ne-a făcut, dintr-odată, intransigenţi şi inflexibili. De azi pe mâine nu mai permitem nici urmă de comunism în sângele noilor miniştri şi premieri – ceea ce în esenţă nu-i rău. Ne-am săturat de Ponta, de soţia şi socrul lui şi nu mai vrem amatorism, nepotism, oportunism – iarăşi e foarte bine. Să nu devenim, totuşi, mai catolici decât Papa şi mai ortodocşi decât Daniel sihastrul nostru Patriarh! Altfel, ne trezim că-i învăţăm pe copii aiureli dăunătoare, de genul „să ştii de mic cu cine te însori sau te măriţi, atenţie la viitorii socri!, ia aminte la cine ţi-s părinţii, caută prin poze şi vezi ce găseşti compromiţător despre ei, bagă de seamă ce vecini de bloc sau de stradă ai, iar prietenii... ăştia să fie cât mai puţini spre deloc”.

Ăsta este prototipul capitalismului de tinichea perfect pe care şi-l doresc oportuniştii perfecţi dintr-o viitoare societate românească perfectă. O societate în care sper să nu fie nevoit să trăiască niciun urmaş al meu sau al urmaşilor mei, în veacul vecilor. O societate căreia, încerc să fiu optimist, Dacian Cioloş nu-i va aparţine. O societate pe care ne-o sugerează, culmea, apostolii celei mai ticăloase şi tenebroase clase politice pe care a cunoscut-o România după 1989: o clasă politică dominată de „cultul” populist înrădăcinat de PSD – un partid de „tinichele politice” care cultivă mirosul de tinichea perfectă. Un miros care s-a insinuat, perfect, în toate partidele politice româneşti. Fără deosebire. Cum vom scăpa de el? E de văzut, de urmărit. Vom mai vorbi despre asta.