După cheful dubios din Emirate, departe de întristata familie, Victor Ponta s-a prezentat „să dea seamă” deputaţilor pentru dezastrul votului din diaspora. Întunecat şi fără obişnuitul rictus, premierul a fost, însă, acelaşi, adică omul egal cu el însuşi: suficient şi superficial. Ne-a spus ceea ce ştiam, ce ştia şi el şi ce ştia Guvernul lui de multă vreme: ne trebuie o altă lege electorală, trebuie să-i numărăm pe românii din afară, bla-bla-bla. Dar a continuat să mintă cu nonşalanţă, dovedind că n-a înţeles nimic din lecţia votului de pe 16 noiembrie: „Am plătit preţul politic pentru asta”. Ai plătit pe dracu, stimabile, n-ai plătit nimic, nici tu, nici cei de lângă tine care te-au băgat în rahatul din care nu mai poţi ieşi în veci proaspăt, curat şi frumos mirositor! Zicea bine Ludovic Orban: „Preţul care-ar trebui plătit este închisoarea, nu pierderea alegerilor”. Aşa este, ăia de pe la secţiile de vot din străinătate n-au împiedicat românii să voteze de capul lor, cineva le-a transmis nişte ordine pe linie de partid şi, cine ştie, poate şi de Guvern. Trebuie văzut, trebuie cercetat fiecare om care a contribuit, într-un fel sau altul, la dezastrul votului din străinătate.

Sunt curios ce a învăţat Ponta din propriile greşeli, pentru că ne spune c-a învăţat ceva din campania asta electorală. Eu sunt convins că n-a învăţat nimic, nu e omul capabil să înveţe. „Sunteţi o pată pe obrazul României” – i-a replicat Ludovic Orban. Şi-asta-i drept, de fapt adevăratul Ponta, deloc modest şi mereu arogant, va reveni rapid pe scena politică, din care baronii PSD nu-l vor scoate pentru simplul motiv că n-au altul mai prost să pună în loc...

Până la votul electronic propus de Iohannis şi, mai nou, de Ponta avem o ţară de guvernat. Aducându-şi aminte că asta e, de fapt, treaba lui, premierul a anunţat remaniere guvernamentală, adică aducerea grupării liberale penale a lui Tăriceanu în guvern. O să-l vedem din nou pe săracul şi cinstitul Chiţoiu ministru? Foarte posibil, Călin Popescu Tăriceanu va prelua şi el un fotoliu ministerial şi cu asta basta, remanierea-i gata, naţiunea-i fericită şi mulţumită!

Bun, e clar că ne-am săturat cu toţii de figurile astea veştede, îmbuibate, dar ce-am putea pune în loc? Chiar, cum ar arăta un guvern al cititorilor Observatorului? Mă gândesc de multă vreme, de pildă, ce premier mi-aş dori şi nu găsesc un răspuns cu care să fiu perfect consonant (mi se-ntâmplă să nu fiu întotdeauna de acord cu propriile mele idei...). Cu cine ar trebui să lucreze Iohannis dacă PSD ar renunţa la guvernare? Cătălin Predoiu este omul anunţat încă dinainte de alegeri. Predoiu este, cu siguranţă, mai onest şi mai corect decât Ponta, dar cum ar face faţă un guvern condus de el într-un Parlament încă majoritar ostil? Îşi va apropia PNL-ul veşnica umbrelă de vreme rea (e un eufemism, vă daţi seama...) de pe centura politicii (acum e de-a dreptul) numită UDMR? Va defila PNL-ul îmbogăţit cu PDL cu aceleaşi triste figuri pe care le ştim pe de rost de ani buni, alde Oltean, Blaga, Vosganian et comp.? Dacă răspunsul la ultimele două întrebări este „da”, atunci e clar că n-avem ce aştepta din nicio parte şi ultima speranţă rămâne Iohannis.

Un Iohannis încă încurcat de o presupusă incompatibilitate, pe care o va rezolva cumva Curtea Constituţională, care nu se poate opune unui vot zdrobitor al românilor în favoarea preşedintelui ales. Un Iohannis care îşi va alege nişte consilieri la Palatul Cotroceni. Acela va fi un moment de ţinut minte, pentru că vom putea vedea cine sunt oamenii lui Iohannis, vom putea specula cum şi cu cine ar colabora mai eficient preşedintele pentru binele României. Nu-s vorbe mari, „coabitări” de genul Iliescu – Năstase, Constantinescu – Ciorbea, Băsescu – Tăriceanu, Băsescu – Ponta au fost pentru România ca nişte maşini care încearcă să meargă înainte cu frâna de mână trasă. Greu, greu de tot să înaintezi. E nevoie, cum spunea Iohannis, de alt mod de a face politică. Să vedem, deci, „moda Iohannis” în materie de politică românească. Eu risc o opinie: vom avea o surpriză plăcută, care s-ar putea să ni se-arate încă de la stabilirea echipei de consilieri prezidenţiali.

Cu alte cuvinte, nu prea avem de ales, opţiuni sunt supărător de puţine: un PSD incapabil să se reformeze, un PNL încă ameţit de o victorie care nu-i a lui, o masă de aproape 6 milioane de români care aşteaptă altceva de la politicieni, nişte politicieni care nu ştiu ce aşteaptă milioanele de români de la ei... Toate astea, plus multe alte întâmplări politice cotidiene, ne vor menţine atenţia trează în zilele şi lunile care urmează.