Se-anunţă că DNA l-a trimis în judecată pe Victor Ponta în dosarul Turceni-Rovinari. Şi ce dacă?! Nu-şi va da niciodată demisia, pe-ăsta or să-l încătuşeze direct la Palatul Victoria, de unde va continua să-l înjure pe Băsescu şi se va declara victimă politică a procurorilor fostului preşedinte. De la Ponta nu mai putem cere şi nu mai putem spera nimic. Spun asta pentru cei care încă mai cred că Victor Ponta a fost o soluţie pentru România. Din păcate, n-a fost.

Aşa că voi renunţa la subiectul Ponta, n-are nici un sens. E mult mai important ce fac ungurii, cum se consideră ei cetăţeni europeni civilizaţi, educaţi şi cu drepturi depline în timp ce construiesc garduri la graniţe şi îi hrănesc pe refugiaţi cu apă din tunuri şi gaze lacrimogene. Chiar dacă şi în acest context va fi vorba de Ponta, nu el e personajul principal. Primadona e Viktor Orban, acest munte de orgolii naţionaliste înălţat pe ziduri de bălegar xenofob.

Premierul ungar Viktor Orban retrăieşte zgomotos, în fiecare zi a vieţii sale, vechea obsesie ungurească: echilibrul etnic. Explicabilă pentru un popor de nici 10 milioane de oameni, inexplicabilă pentru o ţară europeană cu pretenţii. Stricarea echilibrului etnic îi frământă şi pe fraţii mai mici ai premierului Orban din HarCov. Liderii UDMR au adus nu o dată în discuţie temerea lor că, la un moment dat, printr-o năvălire „barbară” (tot ce nu e unguresc e barbar...), românii vor strica echilibrul etnic din cele două judeţe în care maghiarii au o majoritate zdrobitoare.

În România, echilibrul etnic e stricat de necivilizaţii din celelalte regiuni istorice, mai puţin Transilvania. În Ungaria, echilibrul etnic e rupt de refugiaţii din Orient. Nici nu ştii ce să preferi! În ţara noastră situaţia e sub control, românii din HarCov nu s-au pus pe făcut copii mai mult decât ungurii din zonă chiar dacă provin din Moldova, Oltenia sau vechiul Regat. Liderii maghiari sunt liniştiţi din acest punct de vedere, viaţa e la fel de grea şi pentru majoritari, şi pentru minoritari – indiferent din ce parte a baricadei etnice priveşti pro­blema. Ca urmare, făcutul copiilor e o misiune la fel de riscantă şi pentru unii, şi pentru alţii, statul român îi descurajează în egală măsură şi pe români, şi pe maghiari.

În Ungaria, însă, e jale mare. Supărat pe premierul român, Viktor Orban s-a apucat să ridice garduri de sârmă ghimpată şi la graniţa cu România. Xenofobul Orban e un manipulator, se foloseşte de nişte declaraţii „răz­boinice” ale premierului Ponta ca să se înconjoare de „linişte” în interior. În final, bănuiesc că Ungaria va fi singura ţară din lume protejată de garduri de sârmă ghimpată din toate direcţiile. Nici Coreea de Nord, nu mai vorbesc de Marele zid chinezesc, nu au reuşit acest lucru. Iată că-l face Viktor Orban...

E un tembelism întreg aici, care n-are nici o explicaţie logică. Chiar crede Orban că îşi poate proteja ţara de refugiaţii „tero­rişti” din Orient ridicând ziduri sau mobilizând armata la graniţe?! N-o să mă pronunţ eu, pentru că pot fi bănuit de anti­maghiarism şi alte boli de genă naţionalistă. Dar iată ce spune Tudor Roşu, coordonator al Comitetului Helsinki pentru Ungaria: „Ce face Viktor Orban e ruşinos pentru un stat european în anul 2015”. Cu atât mai ruşinos, adaug eu, cu cât Serbia, Austria, Croaţia, nu mai vorbesc de Germania, se poartă omeneşte, civilizat cu refugiaţii, chiar dacă nimeni nu-i fericit să-i primească, să-i găzduiască şi să-i integreze. Toate statele fac eforturi să se descurce în această mlaştină de trăiri, opinii divergente şi emoţii fără să apeleze la mijloace extreme. Pentru că se pune o întrebare: dacă gardurile nu-s destul de înalte, tunurile cu apă nu-i sperie şi gazele nu-i fac să plângă pe refugiaţii disperaţi, ce îi rămâne de făcut lui Viktor Orban?!

Nu vreau să mă gândesc ce-ar fi făcut Victor Ponta într-o situa­ţie similară, dar cu siguranţă n-ar fi ridicat garduri şi nu i-ar fi luat la bătaie pe refugiaţi, chiar dacă MAI a dat drumul la angajări de jandarmi şi poliţişti pe bandă rulantă. Din fericire pentru el (?!), România nu e dorită nici măcar de disperaţii din Siria şi Irak. Nu prezentăm interes pentru că avem un nivel de trai mai scăzut decât sirienii, iar „liniştea” din ţara noastră nu-i încântă nici măcar pe irakienii sătui de războaie şi sânge.

Încep să cred că Ungaria se pregăteşte să părăsească Uniunea Europeană aflată, în opinia analiş­tilor, în disoluţie şi să se ralieze Eurasiei lui Vladimir Putin. Altfel nu s-ar fi apucat de construit ziduri la graniţe, contrare normelor Uniunii Europene şi în afara normelor de drept internaţional. Ungaria n-a fost, de fapt, niciodată un susţinător sincer şi determinat al valorilor promovate de UE. Acum, Viktor Orban a găsit motivul să părăsească o corabie aflată în derivă. Nu pot să-i doresc drum bun, mi s-ar usca limba...