Privind la dezmăţul propagandistic jenant organizat cu prilejul congresului-miting PSD de vinerea trecută, îmi dau seama cât de mult a însemnat „regimul” Băsescu pentru România ultimilor 10 ani – o Românie amorţită, scufundată în feudalismul corupţilor, o ţară a prea-puternicilor baroni locali, fără de care partidele politice se scufundă în mizerie financiară şi anonimat. Îmi dau seama ce mult datorează România „inamicului public nr. 1” mai ales când văd reacţia furibundă, patologică a baronilor penali pesedişti împotriva Justiţiei pe care Băsescu a pus-o pe picioare, sprijinind-o în eforturile de a-şi câştiga independenţa şi încurajând-o să acţioneze împotriva corupţilor de oriunde ar veni ei – chiar şi din familia prezidenţială.

Radu Mazăre şi Mircea Cozma, doi baroni penali ai Puterii, sunt purtătorii de mesaj pesedist anti-Băsescu, anti-DNA, anti-Occident, anti-UE. Prestaţiile lor la congresul-miting de la Alba Iulia sunt scoase, parcă, din „puţul gândirii” ceauşiste: slavă conducătorului iubit, salvatorul patriei, să distrugem până la ultimul om edificiul regimului Băsescu, să fim iarăşi ce-am fost, români verzi şi tari în virtute, să stăm mereu cu faţa la Soare Putin Răsare! Cu asemenea mesaje, culmea cinismului, Victor Ponta vrea să fie marele reunificator al României...

Asta ni se pregăteşte, oameni buni: ultimul episod din filmul „Marea Unire Pesedistă” se va consuma la alegerile prezidenţiale din această toamnă. Strategii PSD ne-au arătat secvenţe din ce ne aşteaptă la marele miting de înscăunare a Măriei Sale Victor Ponta Întâiul Unificatorul de Ţară. Corupţii şi abulicii visează o Românie pe măsura nemăsuratei lor pofte de Putere şi glorie personală, un soi de dictatură cu faţă umană, după modelul patentat de Viktor Orbán la vecinii unguri. Dar pe cine cu cine să uneşti în România? Flămânzii cu sătuii? Corupţii cu cinstiţii? Deştepţii cu proştii? Învârtiţii cu oneştii? Ortodocşii lui Ponta cu luteranii lui Iohannis? Băsiştii cu pontănacii? Secuii din HarCov cu moldovenii din Bacău?

Adevărul este că România e profund dezbinată nu de azi de ieri, comunismul lui Ceauşescu a pus doar batista pe ţambal, atenuând marile zbateri dintr-o societate bolnavă. Când batista a dispărut, au apărut metehnele, proastele deprinderi, racilele, avatarurile „faraonilor” – vorba lui Eminescu – dintr-o nouă societate bolnavă. Acum vedem cine am fost, dar şi cine suntem în realitate. Acum, când „construim” o societate nouă, dăruită de nişte oameni care n-au ştiut pentru ce şi pentru cine mor. Pentru că, dac-ar fi ştiut, n-ar mai fi murit, n-ar mai fi luptat, n-ar mai fi ieşit în stradă.

A doua mare unire proclamată de PSD şi Ponta la finele săptămânii trecute înfioară cugetul oricărui român normal la cap. Puseul de naţionalism, planificat de strategii PSD pentru atragerea voturilor electoratului român din Ardeal de partea lui Ponta la Prezidenţiale, este extrem de periculos şi ne apropie jenant de mult de naţionalismele lui Orbán. Orbanizare, pontizare, putinizare – încep să fie cuvinte pe înţelesul românilor şi nu numai al lor. Ferească-ne toţi sfinţii de o Europă cu Ungaria şi România într-un permanent puseu naţionalist! Dar când nu ai ce oferi poporului, îi dai naţionalism pe pâine. Circul ăsta există de când ne ştim mari democraţi, ajunge să priveşti clasa noastră politică de la Iliescu încoace, te-apucă râsu-plânsu instantaneu.

Victor Ponta este un personaj mai conflictual decât Traian Băsescu. Diferenţa dintre ei constă în sinceritate, care lui Ponta îi lipseşte cu desăvârşire şi pe care Băsescu o are uneori în exces. Ponta este un premier la dispoziţia baronilor penali, care poate deveni un preşedinte mitoman periculos. Traian Băsescu nu a fost capabil să unească un popor superficial, manipulabil, atras de vulg şi fermecat de circul de pe uliţi. Nu este şi nu va fi vreodată nici Victor Ponta artizanul acestei uniri, mitingul unificator a fost o gargară ieftină, bună pentru uzul nucleului dur al PSD şi televiziunilor subordonate. Nu ştiu cum ar fi arătat „unirea” lui Traian Băsescu, dar îmi pot imagina cum va arăta România după a doua „mare unire” a lui Victor Ponta: o ţară profund nefericită, şi mai profund dezbinată, o ţară retrasă din circuitul occidental şi încredinţată „dictaturilor cu faţă umană” de pe axa Moscova-Budapesta-Beijing.

Ponta nu are niciun fel de argumente pentru a se înscăuna drept Unificator şi Salvator al Patriei. Ne uităm la acest spectacol grotesc unii cu jenă, alţii cu adoraţie, alţii cu nostalgia vremurilor trecute, alţii cu suveran plictis. Aproape toţi suntem, însă, conştienţi că România reală, România visată la Marea Unire, cea de la 1918, nu este nici România regimului justiţiar Traian Băsescu, nici România regimului totalitar Victor Ponta.