Am văzut o caricatură mişto de tot, cred că pe Times New Roman era: un mascat urca în duba DNA o tipă blondă. În apropiere, doi câini priveau circumspecţi şi nelămuriţi, reflectând: „Uite, acum au început să-i ia şi pe oamenii rămaşi fără stăpân”! Bună şi cu bătaie sigură...

Bancuri şi desene cu Elena Udrea şi Traian Băsescu sunt peste tot. Victor Ponta şi PSD-ul, care se vedeau falimentari după alegerile din noiembrie anul trecut, trăiesc a doua tinereţe politică. Uităm ce catastrofă a însemnat PSD-ul pentru români, uităm cum au îngropat România liderii acestui partid, de la Iliescu pân’la Năstase şi Ponta. De Ion Iliescu lumea îşi aminteşte ca de poveştile cu bunicuţa zâmbitoare. La 85 de ani, Iliescu are parte de un concert aniversar la Ateneu. Iliescu e singurul politician român care s-a păstrat intact după 25 de ani de carieră politică la vârf, drept pentru care îl văd împăiat şi aşezat peste alţi 25 de ani în fereastra sediului central al PSD, pentru ca urmaşii FSN-ului din 1990 să beneficieze de „pensia” ilustrului înaintaş. Asta da longevitate politică, pe cine mai interesează crimele de la Revoluţie, morţii de la mineriade, subminarea speranţelor şi încrederii românilor în economia de piaţă şi societatea capitalistă? Ion Iliescu este sărbătorit de întreaga naţiune ca unul dintre întemeietorii statului de drept.

„Meandrele concretului” au făcut ca inamicii publici ai românilor, întruchiparea răului absolut din societatea românească să devină, peste noapte, Elena Udrea şi gaşca PDL din guvernarea Emil Boc. Prin ei se urmăreşte, însă, un „vânat” mai mare, pe care nişte denunţuri potrivite îl pot aduce în bătaia puştii. Udrea, Videanu, Pinalti, Sandu sunt doar „iepurii” puşi să alerge spre bârlogul „ursului” în sunet de goarnă, cu hăitaşii pe urme. Finalul e previzibil, hăitaşii nu se vor linişti până când fiara nu va fi capturată, închisă într-o cuşcă şi plimbată prin pieţe publice, spre deliciul mulţimii setoase de sânge. Chiar dacă nu-mi place finalul, ştiu că asta urmează să se-ntâmple într-o ţară pasionată de „moda denunţurilor”...

În timp ce urmaşii feseniştilor din anii ’90 stau liniştiţi la adăpostul prescripţiei faptelor de corupţie şi al uitării colective, cei care s-au jucat cu focul guvernării şi cu banii bugetului de stat pe vremea crizei economice de după 2009 se scaldă în denunţuri. Unii le fac, alţii suportă consecinţele. Cei care sunt încarceraţi în arestul Poliţiei, după câteva săptămâni sau luni de „ospitalitate” poliţienească tipică unui stat de drept pornit cu stângul, scriu şi semnează tot ce le spun anchetatorii. E suficient pentru ei, „vinovaţii” sunt acoperiţi urgent de oprobriul public, românii dau verdictul „vinovat” în faţa televizoarelor, mult înainte ca eventualele dovezi de vinovăţie să fie administrate în procesele din instanţă.

Încrederea românilor în instituţiile de forţă ale statului român mă impresionează: în două sondaje diferite, realizate pe parcursul lunii februarie 2015, DNA, Poliţia, SRI, Armata şi ceilalţi factori de coerciţie sau de urmărire-investigare ating cote impresionante de popularitate şi încredere, între 50% şi 80%! Ce să însemne asta? Cât de aplecaţi spre cele sfinte, spre iertare şi compasiune creştină suntem când între şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi Patriarhul Daniel, sondajele pun semnul egalităţii, cu un plus pentru Codruţa Kovesi?! Iar dacă vorbim de instituţii, nu de persoane, DNA-ul stă în unele sondaje mult mai bine decât Biserica!

Putem găsi tot felul de explicaţii ale fenomenului. Mie, de pildă, mi se pare că oamenii s-au săturat de aceleaşi figuri vinovate, în opinia majorităţii, de traiul prost şi lipsa de speranţă. Motiv pentru care mila creştină nu mai funcţionează, ne căutăm dreptatea în Justiţie, la procurori şi judecători, la Poliţie şi SRI. În acelaşi timp, constat că românii uită relativ repede, ceea ce câteodată nici nu-i rău. Dacă îi întrebi acum ce pedeapsă ar merita sărbătoritul Ion Iliescu pentru crimele (inclusiv economice, cum ar fi privatizările catastrofale) săvârşite în timpul mandatelor sale, oamenii ar spune „lăsaţi-l în plata Domnului, ce rău ne-a făcut Iliescu, n-a furat, n-a luat bani, n-a avut Elene pe lângă el”... Ascultând glasul publicului, Iliescu are parte de ani de zile nu de dosare penale, ci de concerte aniversare. În schimb, românii bugetari nu uită cine le-a tăiat salariile cu 4-5 ani în urmă, faţă de ăştia n-au nici o milă. Uitarea la români devine regulă de viaţă creştin-ortodoxă în cazul săracului şi cinstitului Iliescu, dar nu acţionează în cazul Udrea-PDL. Explicaţia e simplă: nu atât reducerea temporară a veniturilor i-a supărat pe oameni, cât lipsa de măsură, aroganţa şi nepăsarea afişate ostentativ de unii membri marcanţi ai guvernelor patronate de trioul Boc-Udrea-Băsescu.

Şi totuşi, noul PNL conduce cu trei până la şapte puncte (în funcţie de sondaj) faţă de PSD în opţiunile electoratului. Ceea ce înseamnă că sacrificiul de sine al democrat-liberalilor, care au acceptat să-şi piardă urmele în PNL, a fost o strategie perfectă nu doar pentru PDL, ci şi pentru întreaga dreaptă românească. Faptul că PNL are în jur de 40% în sondajele de opinie demonstrează că, în unele cazuri, românilor le place să uite... Căci şi uitarea, chiar dacă selectivă, e scrisă-n legile omeneşti!