Nu doar liderii UDMR se victimizează. Procedează la fel toţi năimiţii îmbuibaţi din bani publici. Toţi infractorii politici, indiferent de etnie, cântă acelaşi refren: „Nu sunt vinovat, e un dosar politic”. Au acces nelimitat la toate posturile TV, spun ce vor, denunţă pe cine vor şi îşi plătesc cu bani grei locuri fruntaşe pe listele unor partide politice dispuse să ducă o luptă pe viaţă şi pe moarte cu Justiţia şi statul de drept din România. Asta-i realitatea, fie că ne place, fie că nu.

Societatea românească a înţeles, în general, cum stă chestiunea şi nu mai pune botul la văicărelile politicienilor corupţi. Cu liderii UDMR se schimbă, însă, treaba. Când Justiţia se agaţă de-un fir de păr din podoaba lor capilară, iese scandal naţional. Se agită steaguri, imnuri, reproşuri. „Procurorii DNA iau măsuri disproporţionate când anchetează maghiari” – declară supărat nevoie mare dl. Kelemen Hunor, preşedintele UDMR. Nu ne spune ce înseamnă „măsuri disproporţionate”: îi picură cu ceară pe organele sensibile, le strâng procurorii degetele în uşă, le ascultă telefoanele fără învoire de la judecător?! Nimic din toate astea, nici nu s-ar putea în România de după anul 2000, dar dă bine să te victimizezi, să explici micile afaceri necurate ale unor primari sau viceprimari UDMR cu „măsuri disproporţionate” ale procurorilor DNA asupra întregii comunităţi maghiare – uite o generalizare de care marea instituţie care combate de se-ndoaie discriminarea ar putea lua cunoştinţă. Pentru că dl. Kelemen este preocupat doar de câteva persoane, e drept cu funcţii de majoră importanţă comunitară: viceprimarul Clujului şi primarii din Gheorgheni, Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe. Aceste persoane sunt cercetate de procurorii DNA în diverse cauze care presupun cheltuirea ilegală a banilor publici, contracte preferenţiale în afaceri cu statul, mici învârteli în folos personal sau de partid ori finanţarea suspectă a unor campanii electorale.

Preşedintele UDMR este „agresat” de insistenţa cu care procurorii DNA se ocupă de lucruri „mărunte”, cum ar fi câteva mii de euro deturnaţi, în loc să-i aresteze pe marii infractori care fură cu milioanele. E un punct de vedere pe care nu-l agreez şi care seamănă cu o pledoarie „pro domo” la fel de suspectă precum finanţarea campaniilor electorale din bani negri. Furtul e furt, indiferent despre ce sumă şi despre ce mijloace vorbim. Azi furi câteva sute de euro, mâine furi câteva mii pentru că vezi că se poate, poimâine furi cu vagonul pentru că nimeni nu ţi-a spus că nu-i frumos şi nici sănătos să furi. Furtul e furt, e datoria judecătorilor să nuanţeze şi să dea sentinţe în consecinţă. Procurorii îşi fac datoria să ancheteze şi să-i acuze pe cei care fură, restul sunt izmeneli etnico-politice de toată jena.

Şi mai e ceva, d-le Kelemen: procurorii nu-i acuză doar pe liderii UDMR, dacă-i număraţi cu atenţie veţi descoperi că politicienii de etnie română sunt „învingători” detaşaţi în această întrecere de-a cine fură mai mult pentru comunitate şi partid. Nu e nici o nuanţă etnică aici, dar izmeneala victimizării e o joacă de care n-aveau cum să se lipsească mai-marii şi mai-micii udemerişti.