În miezul ăsta de Mai românii sunt preocupaţi de alegerea europarlamentarilor şi eliberarea „martirului” George Becali pentru 24 de ore. Eu vă propun o discuţie despre alegerea cuvintelor. Cuvinte care ne dor, care ne bucură, care ne rănesc. Care ne definesc caracterul, cultura, inteligenţa, darurile cu care ne-am născut sau pe care le-am dobândit.

M-a oripilat eticheta „fascist bătrân” lipită de un premier-plagiator „profund incult” de fruntea unui intelectual, fie el şi „băsist”. Iată cum ajungem să fim nişte palide copii ale unor portrete nereuşite din istoria contemporană recentă. Premierul Ponta o fi ştiind ce înseamnă fascist? Aş crede mai degrabă că nu, ţinând cont că a promovat cu înverşunare în Guvern un ministru care negase Holocaustul şi prigoana evreilor din România. A fost nevoie de o vizită la Muzeul Holocaustului din SUA pentru ca tânărul ministru pontist să-şi recunoască pauzele din propria instruire. I-aş fi invitat pe premierul Ponta şi pe ministrul Şova la Sf. Gheorghe, joia trecută, să vadă cu ochii lor obeliscul ridicat de obştea evreiască din judeţul Covasna în memoria celor 52 de copii deportaţi cu 70 de ani în urmă din zona Trei Scaune către lagărul de exterminare de la Auschwitz. 52 de copii care nu s-au mai întors niciodată din acel infern. Copiii ăştia n-aveau altă vină decât că erau evrei. Alţi 611 oameni au fost deportaţi în 3-5 mai 1944 din acelaşi motiv: erau evrei. Prin urmare, nu meritau să trăiască. Cine putea să hotărască cine trăieşte şi cine nu? Nicio justiţie a oamenilor nu şi-a asumat riscul. A făcut-o partidul politic al naţional-socialiştilor conduşi de Hitler. Un partid politic aflat la Putere în Germania acelor ani şi care şi-a făcut propria Justiţie.

„Intelectualii băsişti” sunt „fascişti bătrâni”, neo-nazişti sau extremişti de dreapta. Etichetele se lipesc una după alta de fruntea unor distinşi oameni de cultură români: Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Călin Peter Netzer... Lipitorul este un profesionist al nimicurilor, un şef de partid politic aflat la Putere care a învăţat să vorbească fără să spună nimic de la maeştri precum Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Feseniştii anilor de glorie ai celor doi îi decretaseră trădători de neam şi ţară pe alţi intelectuali de elită ai României: Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Andrei Cornea, Lucian Boia, M.R. Ungureanu.

Uşurinţa cu care vorbesc oamenii noştri politici este descurajantă, deprimantă, alarmantă. Victor Ponta nu ştie nimic despre fascism şi neo-nazism, pentru el „intelectualul băsist” este automat fascist sau neo-nazist. Luat la bani mărunţi, măruntul Ponta nu va putea argumenta niciodată, în niciun fel, propriile etichetări, pentru că omul este într-o derivă ideologică totală. Dar cine să-l ia pe el la bani mărunţi?! Veţi vedea că nici acum, în campania pentru Europarlamentare, dar nici în toamnă, la Prezidenţiale, Victor Ponta nu va îndrăzni să participe la nicio dezbatere televizată cu contracandidaţii săi. Va fugi mâncând pământul de întâlniri cu MRU, Crin Antonescu, eventual Elena Udrea. Nivelul lui intelectual este atât de limitat, încât va prefera să vorbească singur, admirat într-o tăcere respectuoasă de Mihai Gâdea. Sau se va duce la publicul lui predilect, asistaţii social ai „nazistului” şef de la Constanţa, Radu Mazăre – unul care a lipsit de la şcoală mai mult decât Şova.

Dacă Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, H.R. Patapievici, Mircea Mihăieş, Mircea Cărtărescu, Lucian Boia sunt fascişti bătrâni, neo-nazişti, extremişti de dreapta doar pentru că nu-l înjură pe Traian Băsescu – ba mai şi acceptă, unii dintre ei, să fie decoraţi de preşedintele României – atunci mă voi simţi onorat să fac parte din categoria „intelectualii lui Băsescu”. Pentru că, printre altele, chiar dacă ne dăm seama ceva mai greu, pentru a trăi demn şi cu respect de sine avem nevoie nu doar de gaz de la ruşi, ci şi de limba română şi cultura pe care aceşti intelectuali şi alţii ca ei o promovează ca pe o lumină caldă.

Mi-a rămas în minte ce a spus Gabriel Liiceanu la Palatul Cotroceni, adresându-se preşedintelui Băsescu: „În cei 10 ani de mandat aţi fost preşedintele nostru în măsura în care v-aţi bătut pentru valorile civilizaţiei Europei, ceea ce înseamnă ale democraţiei şi umanismului european”. Şi apoi, acelaşi Liiceanu, într-un excelent articol publicat pe Contributors.ro: „A-ţi da votul pentru cineva care, ca preşedinte de ţară, alege Europa, condamnă totalitarismul şi promovează naşterea şi consolidarea Justiţiei este o alegere onorabilă şi coerentă”.

Cu siguranţă, intelectualii citaţi mai sus nu-l admiră pe Băsescu în tot ce face, îmi amintesc destule critici formulate de Liiceanu şi Pleşu la adresa preşedintelui. Dar atunci când societatea românească arhi-supra-extra polarizată politic te obligă să alegi între două rele, atunci este evident că bunul simţ te îndeamnă să alegi răul cel mai mic. Iar răul ăsta mic nu este şi nu va fi vreodată tânărul semidoct Victor Ponta, ori cei pe care el îi promovează cu aceeaşi superficialitate cu care vorbeşte despre lucruri pe care nu le stăpâneşte.