În Secuimea din inima României se-ntâmplă ca în poveştile cu Făt Frumos şi Zmeul Zmeilor, cu o remarcă: nu ştie nimeni cine-i Bunul şi cine-i Răul, cine-i Frumosul şi cine-i Urâtul. Poveştile ţin cu Bunul şi Frumosul, dar în realitate nu-i deloc uşor să alegi pentru că-i vorba de steaguri, bune şi rele, frumoase şi urâte în acelaşi timp, depinde cine, din ce parte şi cu ce ochelari de cal le priveşte. Altfel, preopinenţii politici se bat în vorbe măscărite, săbii contencioase, buzdugane penale, steaguri prea-lungite – pentru că aşa-i piesa, ce-avem noi de făcut aici, într-unul dintre cele mai amărâte judeţe ale ţării, decât să ne batem?! Avem, cumva, de construit ceva? Avem nevoie, cumva, de locuri de muncă, de şosele, de salarii mari, de o viaţă mai bună? Ne interesează să ne înţelegem cu vecinul de altă etnie ca între oameni, pur şi simplu, fără „pacea” falsă intermediată de politicieni? La toate întrebările astea politicienii – şi cei maghiari, şi cei români – au găsit un singur răspuns: NU!

Nu ne interesează toate astea pentru că politicienii şi alte minţi înfierbântate agreează rezolvări bazate pe bătălii în vorbe, săbii, buzdugane şi steaguri. Ultimul element al bătăliei, cel între steaguri, a început prin anii ’90, fiind acompaniat de acorduri de Imnuri naţionale. De-a lungul timpului, tinerii români şi maghiari s-au îmbrăcat în cele patru culori, plus roşul comun, ca într-o platoşă în spatele căreia s-au simţit puternici şi liberi. Nu şi majoritari, pentru că n-aveau cum să nege evidenţa populaţiei... E ciudat, nu? Nici românii, nici maghiarii nu sunt majoritari; sau, dacă vreţi, ei sunt şi majoritari, şi minoritari, ceea ce creează o groază de probleme de interpretare.

Cel mai recent şi mai lung steag tricolor al Ungariei a aparţinut minorităţii-majoritare de etnie maghiară din judeţul Covasna, el fiind desfăşurat pe vreo câteva sute de metri de străzi asfaltate din Sf. Gheorghe. N-a sărit nimeni să dea cu buzduganul atunci în cele trei culori ale statului ungar, s-au spus doar nişte vorbe, s-au cerut drepturi care există, s-au exprimat regrete care nu există şi spiritele s-au calmat. Tot atunci, în prelungirea drapelului Ungariei, secuii – vreo 200 de toţi, conform ultimului recensământ – au plimbat şi ei drapelul secuiesc, ceva mai modest, doar de vreo 50 de metri liniari. După posibilităţi, celălalt steag venise, pare-se, direct din Ungaria!

Şi pentru că toate lucrurile bune pe lumea asta sunt în număr de trei, cele două steaguri majoritar locale au avut parte de o replică minoritar locală: pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor, românii au răspuns provocării din decembrie a maghiarilor, desfăşurând un steag tricolor de 150 de metri lungime, argumentând cu fapte un puternic, luminat, binefăcător patriotism. Nu s-a găsit niciun nebun care să dea cu buzduganul în tricolorul românesc, s-au spus alte vorbe, s-au cerut alte drepturi şi spiritele s-au liniştit.

Dar politica există pentru a scormoni permanent unde-i doare pe unii şi pe alţii. Drept pentru care, demonstrând o reală unitate în interiorul aceluiaşi PNL, a apărut un schimb de replici „pe steag” între Mădălin Guruianu şi Marius Obreja, consilier municipal de Sf. Gheorghe şi, respectiv, senator de Covasna. Liberali amândoi, respectabili amândoi. Suferind, amândoi, sub acelaşi drapel, doar că în chipuri diferite: Guruianu n-a agreat replica românească la gestul incitant al maghiarilor, în vreme ce Obreja a aplaudat desfăşurarea de tricolor românesc de pe 24 ianuarie.

Daţi-mi voie să nu vă spun pe ce poziţie mă aflu, eu îmi îmbrac doar inima şi foarte rar vorbele în tricolor, socotind că Drapelul ţine de intimitate chiar şi pe un stadion. Nu-i acuz deloc pe cei care procedează altfel, dar trebuie să spun că sună ca dracu’ cearta lor în public pe steag. Dragii mei, înţeleg că-i vacanţă parlamentară şi unii n-au activitate, dar cui foloseşte să vă daţi în stambă într-o chestiune care ar trebui să vă unească măcar în faţa adversarilor politici? Au dispărut motivele de scandal din interiorul PNL şi n-aţi mai găsit decât tricolorul? Slăbuţ, neperformant, puţină concentrare, ce Doamne iartă-mă facem aici... Îi aveţi în Noul PNL pe democraţii lui Blaga şi tot între voi vă-mpungeţi, ca berbecuţii închişi prea mult în ţarc?! Nu cred, puteţi mai mult! Sigur, nu vă cere nimeni să vă bateţi cu partidul de guvernământ, ori cu partidul etnicilor maghiari, e complicat, ne dăm şi noi seama, înţelegem că judeţu-i mic şi viaţa-i grea, dar puţină decenţă intrapartinică nu strică nici măcar unor liberali bătăioşi ca voi.

Şi vă mai spun un secret: pe 15 martie, de Ziua maghiarilor de pretutindeni, în Sf. Gheorghe se vor plimba 400 de metri de tricolor al Ungariei şi 100 de metri de drapel secuiesc. Gândiţi-vă de pe-acum ce poziţie veţi avea faţă de replica românească de pe 1 Decembrie. Poate vă puneţi de acord, căci atunci veţi fi probabil la guvernare împreună cu... UDMR: vom ocupa cu toţii poziţii de luptă pe frontul drapelelor şi în ritmul ăsta peste câţiva ani vom reuşi să construim nişte trainice şi patriotice ziduri tricolore între minoritari şi majoritari?! Sau, poate, ne vom alătura steagurile şi vom înfăşura judeţul în cinci culori semnificând Pacea, Normalitatea, Prosperitatea, Respectul şi Înţelegerea faţă de ceilalţi? Ştiu, nu ţine doar de voi, dar consensul vostru poate fi un bun început pentru oamenii normali din UDMR. Că altfel, vă spun eu, lungimea steagurilor nu ţine nici de foame, nici de sete, nici de libertatea de expresie.