„Da” şi „Nu” sunt imperii ale cuvintelor, cu ele poţi stăpâni ţări, lumi, civilizaţii. Nepoţica mea de 2 ani ne stăpâneşte pe toţi cu „da” şi „nu”, e atât de sinceră şi directă încât nu are, practic, nevoie de mai multe cuvinte. Obţine tot ce are nevoie, se face înţeleasă de toată lumea folosind doar „da” şi „nu”. Ne manipulează în cel mai pur şi nevinovat sens al cuvântului cu două vorbe.

Când vorbele astea sunt folosite de nişte extremişti de stânga sau de dreapta deloc nevinovaţi pentru a manipula mulţimi, e semn rău. Radicalii de stânga care guvernează Grecia în cel mai populist mod cu putinţă sunt de departe campionii aflaţi la capătul firului, tocmai au manipulat un referendum populist şi ilegal pentru a stoarce de la mândrii şi nesupuşii greci un „Nu” pentru austeritate. De fapt, un „Nu” pentru Europa, pentru că finalul este previzibil: ori populistul Tsipras oferă garanţii Europei prin politici care să ofere credibilitate „celei mai vechi democraţii din lume”, ori guvernul ăsta îşi asumă ieşirea Greciei din zona euro şi, practic, din lumea europeană aşa cum este ea percepută şi construită acum. Pe greci îi aşteaptă cu braţele şi conturile deschise Rusia şi China, Venezuela şi Cuba, Ungaria şi alte democraţii populiste ciudate din lumea întreagă.

Exemplul Greciei poate fi molipsitor. Alţi radicali/extremişti de stânga/dreapta se pregătesc să obţină scoruri foarte bune în alegerile din Spania, Portugalia, Ungaria, Italia şi alte ţări europene. E un reviriment al stângii radical-populiste care se bazează pe nemulţumirile fireşti produse de politicile de austeritate impuse de „trinomul” FMI-BCE-Comisia Europeană. Instituţiile astea financiare, cărora li se adaugă şi Banca Mondială, au speriat lumea întreagă impunând reţinere şi austeritate în cheltuirea banului public în toate ţările în care democraţia e încă şchioapă. Poate e bine, poate nu, dar dacă n-ai nevoie de banii imperialiştilor americani şi europeni, atunci nu-i soliciţi şi scapi de obligaţii. Dacă ai nevoie de ei, de asistenţă economică şi financiară externă, te supui unor reguli de ei impuse. Cred că e o judecată de evident bun simţ. Sigur, sunt o mulţime de nuanţe, dar chestiunea se rezolvă tot cu „da” şi „nu”: ai nevoie, sau nu ai nevoie de sprijin financiar extern?! Dacă da, îl ceri şi urmezi nişte reguli, dacă nu... adio şi-un praz verde, eşti liber să faci ce politici doreşti în propria ta ţară, evident cu acordul populaţiei, altfel se cheamă dictatură şi intră la alt capitol.

România încă se menţine pe partea bună a baricadei – inutil să vă spun care este, în opinia mea, această parte bună a lumii libere. În 2012 şi 2014, la Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu şi, respectiv, la alegerile prezidenţiale glonţul ne-a trecut foarte aproape de tâmplă. Cu Victor Ponta preşedinte şi guvern PSD am fi fost mult mai aproape de Rusia, China şi Ungaria decât de SUA, Germania sau Anglia. Ponta, Orbán şi Tsipras sunt trei exemple nefericite de tineri politicieni eşuaţi într-un populism naţionalist fără nici un viitor. Viktor Orbán ridică garduri etnice, Tsipras prohodeşte pe stil vechi economia de piaţă, Ponta cere din Turcia românilor să facă „front comun împotriva adversarilor independenţei economice”. Vă daţi seama cât de mare se crede Ponta dacă vrea să se alieze cu Tsipras, Orbán şi Putin împotriva Europei în care am intrat cu mari sacrificii?! Auzi la el: „să facem front comun împotriva adversarilor independenţei economice”... Păi ce-ai vrea să faci, maestre, cu independenţa ta economică?! Ce-ai vrea să faci cu procentele tale amărâte de creştere economică, aduse din condeiul statistic?! Dar de ce nu puneţi voi, pesediştii, de-o revoluţie în toată regula, doar Che Guevara şi Castro v-au fost mentori?! Ce-o tot daţi pe după plop cu „independenţa economică”? Spuneţi ce gândiţi în străfundul minţilor voastre îmbârligate, spuneţi-o pe-aia dreaptă: „Ne-am săturat de monitorizarea Europei şi de intervenţionismul obraznic al SUA. Vrem să ne facem de cap în stilul nostru propriu, moştenit de la strămoşii noştri fanarioţi, să facem averi pentru noi şi pentru urmaşii urmaşilor noştri, iar pentru asta n-avem nevoie de prigoana financiară şi monitorizarea Europei, ori de bazele militare ale SUA. Luaţi înapoi ce mai puteţi, noi vrem o altă geo-politică, o altă democraţie, o altă libertate a cuvântului, o altă Justiţie. Vrem o dictatură luminată, o perestroikă de tip gorbaciovist, să aibă fiecare câte puţin şi noi să împărţim puţinul ăla după cum ne taie capul... V-am spus toate astea cu voce tare în 2012, le-am repetat în surdină şi în 2014, de ce dracu nu pricepeţi?!”.

Cam ăsta ar fi mesajul sincer al Puterii din România baronilor anului 2015. „Da” Europei dacă ne lasă să ne facem de cap sub masca independenţei economice, „Nu” Europei şi lumii civilizate dacă ne monitorizează la sânge şi ne urmăreşte fiecare mişcare mai rău decât au făcut americanii cu Saddam Hussein. Două vorbe doar, dar ce imperii malefice pot construi cu ele nişte politicieni iresponsabili, imaturi şi inconştienţi!