Sincer să fiu, nu mă miră deloc, era de aşteptat să vină de undeva confirmarea unei supoziţii pe care mulţi o gândeau: ruşii nu stau cu braţele încrucişate când e vorba de interesele lor în Uniunea Europeană. Şi ce aliat mai de nădejde puteau avea imperialiştii ruşi decât urmaşii revendicativi ai altui imperiu: extremiştii de la Jobbik, un partid maghiar care a crescut într-un mandat cât altele în patru. Un partid care ne-a dat şi nouă de furcă şi doar serviciile româneşti de informaţii ştiu cât au lucrat pentru a-i neutraliza pe războinicii unguri, mari amatori de diversiuni şi manipulări după model rusesc. Au încercat, spuneam, şi cu noi dar n-au reuşit, ţineţi minte episodul manifestaţiei de Ziua Maghiarimii de la Tg. Mureş, au fost reduşi la tăcere rapid, chiar dacă o parte dintre liderii UDMR n-au fost deloc convinşi că Jobbik reprezintă un pericol pentru stabilitatea României. Poate acum îşi vor schimba părerea...

E vorba despre faptul că procurorul-şef al Ungariei a cerut parlamentului european să ridice imunitatea unui eurodeputat maghiar al partidului Jobbik, Kovács Bela. Individul este acuzat de spionaj în favoarea Rusiei. Folosindu-se de relaţiile soţiei sale, cetăţean ruso-austriac, cu rămăşiţele „vechii gărzi” din KGB, eurodeputatul maghiar a desfăşurat activităţi de spionaj în care Uniunea Europeană era victima, iar Rusia călăul.

N-am nicio îndoială că asemenea „viermi” infiltraţi în partide, mai ales în cele de stânga, există şi în România. Nu e nimeni atât de naiv să se mire că Rusia desfăşoară un adevărat război informativ, amintiţi-vă ce manipulări şi dezinformări se petreceau pe vremea Revoluţiei din decembrie 1989, când Ion Iliescu a fost la un pas de a cere sprijinul armatei ruse pentru a înăbuşi „contrarevoluţia elementelor duşmănoase” din interior. O mulţime de tineri au murit atunci din acest motiv, Iliescu însă a rămas până azi un „stâlp” al Puterii de stânga, pe care nimeni şi nimic nu-l poate clinti. Acelaşi Ion Iliescu care s-a sucit exact când a trebuit spre UE şi NATO fără să-i întrebe pe ruşi...

Şansele noastre în faţa expansiunii ruseşti nu se mai numesc, astăzi, din fericire Ion Iliescu sau Victor Ponta, ci Uniunea Europeană şi NATO. Dacă n-am fi fost parteneri cu Occidentul în acest cadru, n-am fi fost protejaţi mai mult decât este protejată acum Ucraina – adică mai deloc. Şi-ar mai fi o şansă, acordată de preşedintele Băsescu: alegerea în fruntea serviciilor de informaţii (SRI şi SIE în mod special) a unor oameni competenţi şi oneşti, care au înţeles să nu fie o anexă a vreunei puteri politice. Cu toate insistenţele premierului Victor Ponta şi altor „politruci” ai PSD, d-nii Maior şi Meleşcanu au refuzat toate ofertele politice şi au rămas fideli intereselor ţării, ceea ce ne-a permis să avem surse credibile de informaţii în interior şi exterior.

Nu cred că sunt prea mulţi români filo-ruşi, dar cei care încă se agaţă de „binefacerile” marii puteri de la răsărit au aprobat, cu siguranţă, lunga tăcere a premierului Ponta în cazul anexării Crimeii, teama lui de a se război măcar în vorbe cu Putin. Tăcerea lui Ponta a fost suplinită de intervenţiile belicoase ale preşedintelui Băsescu, absolut necesare pentru a oferi un dram de credibilitate României în atât de complicata situaţie de la graniţe. Uneori am impresia că cei doi s-au vorbit, reuşind să treacă amândoi o punte subţire, pe care noi n-am prea văzut-o. Dar mi-e foarte greu să cred într-o înţelegere, fie ea şi benefică pentru ţară, din partea unor duşmani ireductibili, cum par a fi Ponta şi Băsescu (am trăit experienţa „pactului de coabitare” şi-asta mi-a fost de-ajuns).

Iată cum se-arată dreptatea când te-aştepţi mai puţin: adevărata faţă a extremiştilor de la Jobbik – partid de guvernământ în Ungaria! – este chiar colaboraţionismul lor condamnabil cu ruşii, în detrimentul Uniunii Europene, prin intermediul unui europarlamentar. Aviz amatorilor, care încă mai cred în bunele intenţii ale Jobbik faţă de România şi UE sau în „legăturile istorice” ale românilor cu invadatorii Ucrainei.