Vrem foarte multe de la statul român. Şi e normal să vrem. Statul român se face că nu vede ce vrem noi de la el şi îşi vede de-ale lui. Ca şi cum „ale lui” n-ar fi şi „ale noastre”. Sau ca şi cum „ale noastre” n-ar fi şi „ale lui”... Când chiar nu sunt, se-ajunge la proteste şi ameninţări îndreptăţite.

Nu este cazul ameninţărilor şi protestelor consumate pe 24 ianuarie 2016. De ce să te bucuri şi să sărbătoreşti? Mai bine să protestezi şi să ameninţi. Cum a făcut un grup de „oropsiţi ai soartei” camuflaţi în militari disponibilizaţi, condus de veşnicul colonel Mircea Dogaru, un personaj pe care unele publicaţii îl ataşează grupului de influenţă al agenţiei de propagandă „Russia Today”, aflată în solda Moscovei. Acest grup de militari disponibilizaţi se teme că Guvernul Cioloş le taie pensiile deloc mici. Guvernul afirmă că nu li se taie nimic, dimpotrivă, pensiile lor se indexează cu cele 5% şi, oricum, nicio pensie militară nu se va micşora. Dogaru nu crede ce spune Cioloş şi miniştrii lui pentru că este un adversar declarat al preşedintelui Iohannis şi al premierului susţinut de acesta. Prin urmare, cheamă oamenii în stradă, este un vizionar şi ştie că Dacian Cioloş va acţiona exact ca fostul premier Emil Boc.

Câţi, oare, or fi înjurat şi-or fi strigat lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale la Bucureşti, în vreme ce la Iaşi se cânta şi se juca Hora Unirii?! Ce valoare are, pentru nişte apărători ai patriei, îndemnul istoric „Hai să dăm mână cu mână”?! Frumoasă zi şi-au găsit pentru proteste colonelul Dogaru şi susţinătorii lui... Culmea e că sus-numitul colonel a dat-o şi pe „adevăr” istoric: „Mica Unire s-a consumat la Bucureşti, de fapt, nu la Iaşi, aşa că preşedintele şi premierul trebuiau să sărbătorească la Bucureşti”. Parţial corect, chiar foarte parţial: dacă n-ar fi fost votat la Iaşi, Cuza n-ar fi fost votat şi la Bucureşti, pe 24 ianuarie. De ce să nu sărbătorim la Iaşi, colonele?

Ce ar fi de constatat e că unora nimic nu le place! Nu le-a plăcut de preşedintele Băsescu pentru că se certa mereu cu premierul Ponta şi nu se puteau suporta nici măcar la marile sărbători ale naţiei. Nu le place nici acum, când preşedintele şi premierul se înţeleg şi stau pe aceeaşi scenă, vorbind aceeaşi „limbă politică”. Nu-i bine nicicum... Hai să dăm noi, militarii, ceva de lucru televiziunilor de scandal şi să punem de-un protest gălăgios în Bucureşti, chiar de Ziua Unirii Principatelor Române! Nu-mi place lucrul ăsta, mai ales când vine de la nişte militari. Nu-l creditez pe colonelul Dogaru cu prea multe bune intenţii faţă de statul român condus de preşedintele Iohannis. Grupul de militari disponibilizaţi s-a transformat într-un factor de presiune publică, inclusiv la sărbătorile care reclamă, mai mult decât oricând, unire-n cuget şi simţiri. Nu mi-ar place nici dacă grupul lui Dogaru ar avea dreptate şi-ar fi nedreptăţiţi, n-are cum să-mi placă atunci când cineva se foloseşte de o sărbătoare naţională ca să fie remarcat ca lider al opoziţiei neparlamentare.

Nu ştiu de ce, dar n-am stat niciodată bine cu sărbătorile noastre. Plângem, suntem încruntaţi, supăraţi, revoltaţi, nu ne bucurăm, nu râdem, nu uităm, măcar pentru câteva ore, veşnicele lupte politice sterile şi ineficiente proprii trăitorilor pe malurile Dâmboviţei. Imaginea e totul şi iată ce-au reţinut marii noştri oameni de televiziune: preşedintele Iohannis poartă o căciulă foarte asemănătoare cu cea a lui Ceauşescu. Păi dacă şi pe ăştia doi îi confundă naţiunea televizată, atunci e clar că nu mai avem nicio speranţă că vom mai putea vreodată convieţui într-o stare oarecare de normalitate, ca să nu zic armonie, c-ar fi prea mult pentru români.

Apropo de unire şi imagine, iată că a venit vremea să remarc un gest civilizat şi normal: prezenţa d-lui Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, la sărbătoarea de la Iaşi. El a reprezentat PSD-ul. Aş fi vrut să-i văd şi pe Blaga, şi pe d-na Gorghiu, oameni apropiaţi preşedintelui şi premierului – cel puţin teoretic. Poate c-au fost undeva prin mulţime şi, modeşti, nu s-au arătat.

Au fost şi susţinători, şi adversari ai unirii în Piaţa din Iaşi. Au fost şi mesaje unioniste, şi huiduieli – e drept, nesemnificative. Ăştia suntem, de la pupatul pe gură până la „huo” nu-i un pas prea mare. Despre ce-a fost la Bucureşti cu ciracii colonelului Dogaru nu vreau să mai zic nimic. Militarii disponibilizaţi n-au niciun motiv să protesteze, nu le-a tăiat nimeni pensiile şi n-ar trebui să accepte să fie folosiţi ca masă de manevră. Iar să se erijeze în reprezentanţi ai durerilor celor mulţi şi amărâţi – mi se pare prea mult şi prea nesincer.

Am mai remarcat că fostul premier şi preşedinte PSD, Victor Ponta, s-a supărat pe români şi pe lume şi n-a mai apărut în public nici măcar de Ziua Micii Uniri. Sic transit gloria mundi – cum ar zice fratele nostru latin. Are alte treburi, îl înţelegem.

Aşa a trecut şi această Zi a Unirii 2016. Practic, s-a dat startul campaniilor electorale din acest an. Un an mai ciudat decât mulţi pe care i-am trăit până acum. Un an în care politicienii vor miza nu pe unirea, ci pe dezbinarea românească. Aşa că ţineţi bine minte „Hora Unirii” din acest ianuarie, n-o s-o mai auziţi decât exact peste un an!