La Comisia Europeană se pregăteşte exitul Marii Britanii din UE. Britanicii nu par să se mai grăbească. S-a grăbit atunci când un DeCameron s-a vrut deştept, crezând că britanicii lui sunt altfel decât toată lumea. A constatat pe pielea propriului scaun de prim-ministru că ai lui sunt la fel de proşti – sau la fel de deştepţi, dacă doriţi – ca toată lumea. La urma-urmei, ce diferenţă să faci între cetăţenii din Fierbinţi şi ăia din Londra?! Dacă-i aşezi la vot şi pe cei din sudul României, vei vedea că rezultatul e acelaşi: nu vrem în UE! Care-i diferenţa între a vota ca prostul un partid politic pentru un kil de făină şi a vota ca prostul ieşirea ţării din UE?! În esenţă, nici una. Impactul, însă, este total diferit. Divorţul UK de UE zdruncină serios nişte mari case şi un sistem politic promiţător.

Când a fost cu referendumul românesc pentru intrarea în UE, ne-au trebuit două zile ca să strângem o majoritate confortabilă. După mai bine de un deceniu, dacă insistăm puţin cu manipularea pur românească, e posibil ca fierbinţenii să voteze pentru UE chiar dacă între timp n-au reuşit să afle ce-i aia! Britanicii îşi doresc exact ce vor şi cetăţenii români: o leafă bună, o pensie la fel, linişte şi pace. Diferenţa e că ei se izolează pentru că se cred buricul pământului, în vreme ce noi dăm buzna peste tot cam din aceleaşi motive...

Britanicii premierului DeCameron îşi distrug propria ţară votând împotriva UE chiar dacă habar n-au ce presupune despărţirea asta. Chestie de proastă sau inexistentă informaţie, de izolaţionism caracteristic unor insulari suficienţi şi dereglaţi de prea mult orgoliu monarhic. Chiar, pe unde-o fi fost familia regală britanică în timpul campaniei lui DeCameron pentru rămânerea în UE?! Cred că l-am văzut pe prinţul Charles pe la Micloşoara, bag sama c-a greşit direcţia...

Exitul UK din UE îmi dă sentimentul că nu suntem noi chiar ultimii proşti. Sunt unii şi mai mari decât noi. Noi măcar avem scuza că ne-am despărţit de curând de un comunism împovărător şi înrobitor, care ne-a cam îndobitocit. Britanicii n-au nicio scuză, ei îşi arată acum adevărata faţă – aia de trufaşi, perverşi, alcoolici anonimi prostiţi de prea multă ceaţă, de prea mult frig şi whiskey. Aş zice „să le fie de bine”, dar nu mă bucură prostia lor, am în UK un nepot şi nişte prieteni şi ştiu că nu le e deloc uşor în momentul ăsta.

Economic vorbind, guvernanţii noştri ne asigură că n-avem ce pierde. „Nu va exista un impact imediat” – ne asigură Cioloş. Ăsta e avantajul celui care n-are nicio treabă cu nimeni, cu niciun sistem politico-financiar şi cu nicio ideologie. Suntem atât de departe de civilizaţie, încât nimic nu ne poate atinge. Uite că foloseşte la ceva şi „autoizolarea” tembelă în care ne complăcem din lipsă de soluţii, ori de prea multă lene, corupţie şi visare mioritică. „Trăind în cercul vostru strâmt, norocul vă petrece”... O să-ncep să te urăsc, nemuritorule!

Ca să fie chiar de tot hazul, tâmpiţeii de britanici cu sânge albastru sau pur şi simplu neinformaţi adună acum semnături pentru a repeta referendumul, nemulţumiţi de rezultat. Ceva de genul „am votat ca nişte proşti, mai vrem o dată!”... De ce asta? Pentru că şi-au dat seama, cu încetineala tipică insularilor, că UK riscă să se destrame: Scoţia, care a votat pentru rămânerea în UE, vrea referendum pentru despărţirea de Marea Britanie, la fel decurg lucrurile şi în Irlanda de Nord. Periculos de-a dreptul, uite la ce te duce un orgoliu nemăsurat, un cinism feroce şi-o minte puţină...

Nu ştiu ce se va întâmpla, cred că nici ei nu ştiu, ne uităm toţi la populiştii lor, la conservatorii lor, la toţi ăştia care se dau mari şi deştepţi, întemeietori de civilizaţie şi sisteme politice ultra-democratice. Îi privim cu un soi de milă-silă neconfirmată de vreo realitate românească, o milă-silă din care ar cam trebui să învăţăm ceva. De pildă, să nu ne credem mai deştepţi (dar nici mai proşti) decât suntem!