Cercetătorii americani au descoperit, recent, că elefanţii produc o genă care conţine o proteină puternic anticancerigenă – motiv pentru care cancerul nu se prea lipeşte de elefanţi. Se speră ca această genă să poată fi mutată, cumva, şi la om. Ei au mai descoperit că şi şobolanii roz sunt oarecum imuni la cancer. Dar asta-i altă poveste.

Ce fericire pentru naţiile care au elefanţi! Pentru africani şi indieni, de pildă, va fi mult mai uşor să dezvolte la om o imunitate atât de prezentă în pădurile lor sălbatice. Un adevărat noroc pe capul acestor oameni amărâţi.

Iată, însă, că norocul le surâde şi românilor. Recent, mai exact acum câteva zile, un vânător cu origini etnice germane şi pălărie tiroleză cu pană de cucuvea pe cap a descoperit doi elefanţi chiar în sala de şedinţe a primatelor din Pădurea Tutelară, unde îl invitase la o partidă de figuri impuse portarul instituţiei. Culmea era însă alta: doar acest Vânător Tăcut îi vedea pe elefanţii ăştia, restul – miniştri, premier, asistenţi, consilieri – nu, aveau orbul găinilor! Ciudat de-a binelea, pentru că părinţii elefănţeilor salvatori de naţie penală erau în sală: tatăl este un mamut cu frunte mică, din specia Limbis Caracalensis, care atunci când apare pe cărările pădurii este alintat de nişte biete animale neinformate, cretine şi naziste cu apelativul Pesede Ciumă Roşie (n-au găsit altă rimă animalele astea...), iar mama este o mamută speriată, aparent instabilă psihic, cunoscută sub numele Limba de Pantofi Alu. Mamuta este însoţită permanent de un hamster mustăcios, care-i suflă mereu în urechi sunete de neînţeles.

Părinţii ăştia denaturaţi tocmai creaseră un vaccin care imuniza maimuţele din tribul Pesede la virusul numit Penalus Mafiotis Prizon, mai popular Bulău pentru Mafioţii Politici. Munciseră zile şi nopţi la vaccinul ăsta, ascunşi prin scorburi, prin urmare erau atât de somnoroşi şi speriaţi de puşca şi pana Vânătorului Tăcut, încât nici n-au observat tropăiala penibilă a odraslelor prin sala de şedinţe. A fost nevoie de intervenţia Vânătorului, care şi-a montat luneta la puşcă şi le-a spus calm şi răbdător, ţintindu-i:

– Ia ieşiţi voi din bănci şi arătaţi-vă asistenţei din Pădurea bugetară, să vă vadă lumea şi să vă recunoască! Cine sunteţi şi cum vă numiţi, elefănţeilor?

– Nenea Vânătoru’, eu sunt elefănţica Graţiere şi Amnistie, tăticul meu e mamutul Pesede.

– Iar eu mă numesc Cod Penal Amendat şi sunt fratele ei, scuzaţi ţinuta lejeră, n-a apucat însoţitorul hamster să-mi facă toaleta.

– Ce nume tâmpite aveţi, mâine să veniţi cu părinţii voştri tunşi la Cortul Vânătorilor, să-i operăm de orbeală impulsivă.

Acestea fiind zise, Vânătorul Tăcut şi-a luat puşca, a salutat asistenţa bugetară şi-a dispărut în ceaţă, lăsându-i pe miniştrii din Pădurea Tutelară să-şi plângă de milă, în aşteptarea hamsterului fără de care mamuta instabilă nu reuşea să-şi lege şireturile.

Avem, aşadar, câţiva elefanţi. Ştim destule despre ei, dar nu ştim esenţialul: posedă animalele astea în gena lor politică proteina rezistentă la cancer? Sau, mai degrabă, avem de-a face cu o banală genă antidemocratică moştenită de la mamuţii din preistoric, care au bântuit ţara noastră decenii întregi, şi care s-a dezvoltat exploziv în Era Hamsterilor din Sud?

Vom afla, cu siguranţă, despre ce genă e vorba şi cum poate ea salva sau îngropa naţiunea. Pentru mai multe amănunte în materie, aşteptăm întoarcerea Hamsterului Mustăcios dintr-o călătorie în Ţara Şobolanului Roz.

(Dumitru Manolăchescu)