Cât de repede se schimbă soarta omului! E de-ajuns ca un neamţ fără copii, deci blamabil în opinia ortodoxă a unei ziariste sub-mediocre ajunsă, prin forţa împrejurărilor politice, senator al României, e de-ajuns ca neamţul ăsta să fie votat preşedinte al ţării pentru ca toate lucrurile să se schimbe în politica românească. Mă uit la televizor şi nu-mi vine să cred câte se-ntâmplă în doar câteva ore dintr-o banală zi de miercuri! Ce film ar face Florin Iepan (poate îl şi face...)!

Scena 1: La Parlament, Ecaterina Andronescu (Abramburica pentru cei care-o cunosc ceva mai bine) declară că nu e coruptă. O fi, n-o fi, noi nu ştim, sigur e că senatorii votează ridicarea imunităţii parlamentare a sus-numitei. Naşpa, urât, jenant... Senatorii filozofează, se îndoiesc, se răţoiesc, se enervează, se întristează. Le e frică, de fapt – ştiu ei de ce... În ring se află şi colegul de partid al doamnei Cati, poreclitul Michi Şpagă – ştie el de ce... Li se ridică amândurora imunitatea, de care până mai ieri nimeni nu îndrăznea să se-atingă. Prin preajma d-nei fost ministru Andronescu, adevărat simbol al PSD-ului cinstit şi performant, se prelinge, lividă, fosta ziaristă Firea. Are şi ea emoţii, Consiliul pentru Combaterea Discriminării tocmai a acuzat-o de discriminare în declaraţiile pe tema „Iohannis nu poate fi un bun preşedinte pentru că n-are copii, este un om incomplet”. Cât de prost trebuie să fii să spui chestia asta când şeful tău de partid, onorabilul Ion Iliescu, este taman în aceeaşi situaţie... Şi cât de mic la suflet trebuie să fii să crezi că asta e o judecată normală din partea unui om normal!

Scena 2: La Palatul Elisabeta, unde Regele Mihai îşi serbează ziua de naştere, preşedintele ales Klaus Iohannis strânge mâini nobile de prinţi şi prinţese – Margareta, Radu şi, în privat, chiar Suveranul. Nu e cazul să vă mai spun, o ştiţi deja, n-am o simpatie deosebită pentru Casa Regală a României, dar gestul lui Iohannis de a participa la un prânz privat cu Regele Mihai este unul necesar, reconciliant şi graţios, în consonanţă cu simpatiile primei doamne Carmen. Bravo lor, era momentul unei reveniri la normal, cearta cu regele Mihai n-a fost o soluţie înţeleaptă pentru Traian Băsescu. Dinspre partea regală, ce să spun, nu pot scăpa de gândul că dacă ar fi câştigat Victor Ponta alegerile n-ar fi existat nicio problemă, el ar fi fost cel invitat. Un simplu gest de curtoazie, nu-i aşa, pe care unii n-ar da doi bani. Nu mă aflu printre ei, motiv pentru care îl şi remarc aici.

Scena 3: Televiziunile mogulilor pesedişti au un os în gât, de care nu pot să scape. Se îneacă în generalităţi şi nu mai ştiu pe cine să înjure. Sunt în sevraj, cer indicaţii de la mogulii-şefi, dar nu primesc niciun semnal clar pentru că totul e într-o mişcare browniană de tip dâmboviţean, specifică demnului capitalism de cumetrie păstorit şi oblăduit de un demn urmaş al comunismului cu faţă umană, incompletul tovarăş Ion Iliescu. Tristeţe mare la Antena 3 şi RTV, jale cu bocitori profesionişti, Badea, Gâdea, Ciuvică şi Abraham cer concediu până luni, urmând să-l însoţească pe premierul Ponta în pribegie la Marele Zid Chinezesc, într-o ultimă vizită – mărturie vie a unicei iubiri Pontiene ziditoare, Daciana dragostea lui.

Scena 4: La Palatul Cotroceni, preşedintele încă în funcţie Traian Băsescu rostogoleşte, nelămurit, patru cuburi de gheaţă într-un pahar de ceai de cătină... De unde-o fi apărut şi Iohannis ăsta? Cu Antonescu măcar ştiam la ce să m-aştept, cu neamţul n-apuc să zic două vorbe că el tace! Cum dracu să te cerţi cu unul care nu-ţi răspunde decât monosilabic?! Nerecunoscătorul! Eu i-am dat voturile băsiştilor şi el nimic?! Şi-i mai spun ăştia Santa Klaus, păi ăla e un moş jovial şi vorbăreţ, cu care se-aude că poţi să negociezi...

Aici se termină scenele şi filmările. Un vechi prieten îmi spune că sunt singurul ziarist de limbă română din Covasna citit în Noua Zeelandă. Ce s-ar fi ales de ţara noastră, de lumea asta fără Internet?! Le mulţumesc românilor de-acolo, care cu siguranţă au votat Klaus Iohannis. Altfel degeaba mă mai citesc...