ACTUALITATE 11 octombrie 2016

EDITORIAL. Doctoratul plagiatorilor – instrument pentru tâmpirea naţiei

de Dumitru Manolăchescu | 121 vizualizări

Ce să faci mai întâi şi mai întâi în lumea asta murdară şi ticăloasă? Să faci din învăţământ o prioritate naţională? Să-ţi asiguri, adică, viitorul? Uite, dom’le, o idee genială! Pe care au prins-o, în sfârşit, americanii. Şi nici ăştia toţi. În doar 4 state din SUA s-a hotărât un lucru care mie îmi umbla prin minte cam din a doua clasă primară (în prima nu se putea, că mă bătea tata, întâiul meu învăţător): să nu mai existe teme pentru acasă. Şi-acum, când îmi amintesc de corvoada asta, m-apucă tremuriciul. N-apucam să bat mingea suficient, să mă plimb cu fetele suficient, să fumez o ţigară cu amicii de pe stradă suficient că mă fluiera tata: treci acasă, că ai lecţii de făcut!

Frate, chestia asta cu temele pentru acasă mi-a marcat existenţa. Încă nu ştiu dacă în bine sau în rău, dar mai cercetez... Auzind eu că americanii au hotărât să elimine chinul temelor pentru acasă, brusc m-am întristat în loc să mă-nveselesc: când o să ajungă şi la noi „minunea” asta, dacă nici la americani încă n-a prins în totalitate?! Când o să fie şi învăţământul nostru făcut pentru copil, nu pentru profesor şi sistemul ticăloşit din care face el parte?! Când vor fi pregătiţi copiii şi nepoţii noştri pentru viaţă altfel decât băgându-le în creier cu toptanul lucruri nefolositoare?!

Eu nu voi mai prinde timpul ăla, dar îmi doresc măcar pentru ăia mici de tot un alt fel de învăţământ. De fapt, mi-aş dori un învăţământ care să-i preocupe pe demnitarii noştri. Unul care să însemne ceva pentru noi toţi, să nu fie doar o sursă de existenţă minoră pentru nişte profesori defecţi. Unul care să le permită să descopere ce-i bine şi ce-i rău, să-i înveţe să înveţe, să le transmită într-o formă digerabil-agreabilă lucruri esenţiale. Învăţatul cuvânt cu cuvânt din carte nu-i o soluţie, şcoala românească va trebui să se deschidă, să înveţe la rândul ei, să-şi schimbe „liniile”, ca la hochei, să renunţe la acest „cumplit instrument de tâmpenie” cum îi spunea bădia Ion Creangă, cu peste un secol în urmă, prostului obicei de a toci buchea cărţii fără să pricepi nimic.

Cum am ajuns de la „buchea cărţii” la doctorat? L-am văzut pe Sebastian Ghiţă şi m-a cuprins îndoiala că ăsta-i om ca mine şi ca tine. Efortul lui şi-al amicilor lui politici de a legifera impostura şi plagiatul ameninţă să îngroape şi învăţământul universitar, nu doar pe cel „pre”. Ordonanţa Guvernului prin care Comisia naţională de atestare a titlurilor academice este măturată de la controlul doctoratelor a fost votată într-o iresponsabilă veselie de toţi tâmpiţii, adică de toţi senatorii. S-au abţinut câţiva, au votat împotrivă doar vreo 12. Şi asta în condiţiile în care respectiva Ordonanţă fusese retrimisă de preşedintele Iohannis către Senat, pentru a fi regândită şi refăcută. N-a fost, senatorii au hotărât că-i mai bine să-şi apere hoţii şi plagiatorii, în vreme ce penalul Ghiţă scoate la portiţa televiziunilor de ştiri arondate mogulilor presei noi şi noi „dezvăluiri” despre un posibil plagiat al procurorului şef de la DNA. Păi, nu?! Teoria conspiraţiei face casă bună nu doar cu DNA şi serviciile de informaţii, ci şi cu învăţământul românesc, fie el şi universitar. Ergo: dacă OUG s-a aprobat fără modificările cerute de preşedinte, e musai că aici e mâna doamnei de fier numită Codruţa Kovesi. Care, pentru a scăpa de acuzaţiile „onorabilului” Ghiţă asupra tezei sale de doctorat, n-a găsit o cale mai bună decât amputarea Comisiei de atestare a titlurilor. Puternică doamna asta de fier dac-a reuşit să influenţeze practic un întreg Senat, indiferent de afinităţi politice!

Revenim la şcoala românească, despre care nu credem să se facă bine într-un interval de timp rezonabil. Se vorbeşte la noi despre „şcoala acasă”, un sistem care alienează, însingurează, ostracizează nişte copii deja mult prea obişnuiţi cu tableta, telefonul şi computerul. Ca să-i termini complet, dă-le tu educaţie acasă şi nu-i trimite la şcoală! Aşa proastă şi anacronică cum e, şcoala asta a noastră înseamnă măcar socializare, obişnuirea cu colegi, prieteni, discuţii, certuri şi comploturi. Înseamnă viaţă! Dacă-l ţii acasă pe copil şi-l înveţi tu sau un profesor privat după metode savante, poate că vei face din el un geniu, dar cu siguranţă va fi un om nefericit şi neadaptat societăţii în care trăieşte. Şcoala publică este absolut necesară, doar că ea trebuie înţeleasă în acord cu realităţile ţării şi lumii în care trăim.

Dar ce pretenţii poţi avea de la şcoala românească în momentul în care „aleşii” naţiei se străduiesc s-o gâtuie, s-o desfiinţeze, s-o folosească în lupta politică – de sus şi până jos?! Doctoratul românesc? O glumă proastă, de pe vremea când Creangă definea şcoala drept „cumplit instrument de tâmpenie”. Nimic nou, dacă-i exceptăm pe Sebastian Ghiţă şi Victor Ponta, promotorii luptei împotriva Justiţiei şi Şcolii româneşti, oameni care au transformat doctoratul într-un instrument eficient de tâmpire a naţiei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.