ACTUALITATE 4 ianuarie 2015

EDITORIAL. Doamnele domnilor

de Dumitru Manolăchescu | 721 vizualizări

10872779_10152725215949584_8059773066533018960_o

E bine să ştiţi că prin doamne înţeleg atât soţiile domnilor, cât şi colaboratoare, amante, secretare, pupile, subalterne de orice fel. Nu zic, Doamne fereşte, că domnii preşedinţi ar fi avut sau ar avea aşa ceva, dar e util de ştiut că, în acest articol, nu toate doamnele sunt prime doamne, unele nu sunt nici măcar doamne în înţelesul nobil al cuvântului. Adică fără ghilimele.

Soţiile preşedinţilor noştri post-decembrişti sunt cele mai în regulă prime doamne cu putinţă atunci când te-apuci să le răscoleşti trecutul, prezentul şi viitorul. Ce să zici despre Nina Iliescu, despre Maria Băsescu sau despre soţia preşedintelui Emil Constantinescu, atât de neimplicată şi retrasă că nici nu-i mai ştiu prenumele?! Absolut onorabile aceste doamne, pline de tact şi de bun simţ, scoase în lume doar la insistenţele soţilor lor preşedinţi. Nu ştim cum se va comporta d-na Carmen Iohannis, dar încep să bănuiesc că nu va ieşi din matricea primelor doamne super-discrete – cu toate că dumneaei are încă o groază de treabă la catedră, drept pentru care nu va reuşi să se ascundă atât de bine precum casnicele celorlalţi preşedinţi. Uneori mă-ntreb dacă aceşti domni preşedinţi, atât de vulnerabili sub multe aspecte, au meritat nişte soţii atât de echilibrate şi discrete. Probabil că nu, dar alcovul nu este preocuparea noastră.

Prin comparaţie, ca să vedeţi că primele doamne sunt cu atât mai merituoase, e suficient să aducem în discuţie soţiile a doi prim-miniştri perindaţi pe la Palatul Victoria: Dana Năstase şi Daciana Ponta. Ambele au fost în situaţia de a visa frumos măcar două săptămâni, după care prostiile domnilor soţi le-au spulberat visuri de mărire, nădejdi şi speranţe, coborându-le cu picioarele în tina din care s-au ridicat – fără merite deosebite, dar astea sunt tot poveşti de alcov (fie şi politic...) în care nu ne băgăm.

Dar în viaţa preşedinţilor şi altor înalţi demnitari ai statului român nu există niciodată o singură femeie. Viaţa marilor oameni din politică este pigmentată cu: doamne purtătoare de cuvânt, doamne şefe de cabinet, doamne consilier, doamne ministru, doamne preşedinţi de partid, doamne pupile sau doamne plinedepile. Logica existenţei acestor doamne este că fără ele viaţa preşedinţilor ar fi un infern, oamenii ăştia trebuie duşi de mânuţă spre liman, oricare ar fi acesta. Şefii de stat, şefii de guvern, şefii de mari partide nu se descurcă singuri, dacă n-au o Zoe Petre, o Elena Udrea, o Gabriela Firea, o Alina Gorghiu, o Tatiana Niculescu-Bran pe lângă ei sunt nişte oameni pierduţi, nişte nime-n drum. Doamnele astea, chiar dacă nu sunt prime doamne, le ţin locul şi îi îndrumă pe amărâţii de preşedinţi şi prim-miniştri, ele sunt ochii, urechile, mâinile şi inimile sensibile ale marilor oameni în stat.

Iohannis Cotroceni

Sau, cum ar zice un talentat actor trecut la cele veşnice: fără ele viaţa-i pustiu! Aşa e, cum să se descurce preşedinţii fără Zoe Petre, fără Elena Udrea, fără Roberta Anastase, fără Tatiana Bran, fără Alina Gorghiu? Cum să se descurce premierii fără monumente de bun simţ şi instinct politic precum Gabriela Firea? Ce să facă domnii din Parlamentul European fără nişte doamne ca Maria Grapini sau Daciana Sârbu?

Adevărul e că am avut de ales între două mesaje optimiste specifice începutului de an: acesta, legat de doamnele domnilor înalţi demnitari (ce altceva mai pozitiv aţi dori să citiţi?!), şi unul care tratează subiectul fericirii la naţiile lumii. Din păcate, al doilea aşează România printre cele mai nefericite ţări de pe mapamond, într-o grupă cu Irak, Grecia, Bulgaria, Hong Kong, Serbia şi Italia. Dacă o să vă spun că studiul realizat de Institutul Gallup International impune pe primul loc în clasamentul fericirii insulele Fiji, iar pe locurile imediat următoare ţări precum Columbia, Nigeria, Arabia Saudită şi Filipine – cu siguranţă veţi înţelege tot ce am înţeles şi eu: fericiţi cei săraci cu duhul, posesori de ocean, rugby, coca, petrol şi femei frumoase. Nefericiţi bogaţii posesori de Iliescu, Constantinescu, Băsescu, DNA, Ponta, Voiculescu, Elena, Roberta, Tatiana, Alina, Gabriela Firea, Antena 3 şi România TV. Sper să nu ajungă şi Carmen şi Iohannis printre motivele nefericirii mioritice.

Oricum o dau, uite că nu pot să nu remarc o strânsă legătură între nefericirea românilor şi prezenţa unor doamne de calitate îndoielnică în vieţile domnilor care ne conduc. Şi nu sunt deloc misogin, vă rog să mă credeţi!

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
stelian, 5 ianuarie 2015
Ar fi trebuit inceput cu....inceputul...Paula Iacob si Monica Tatoiu!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.