Dincolo, adică în lumea reală, nu în mediul politic duhnind a populism, dincolo programul de guvernare PSD-ALDE se scrie şi se citeşte corect: din 2011 şi până în 2016 statul român a plătit peste 3 miliarde de euro drepturi salariale câştigate în instanţă de bugetari. A fost exact perioada guvernării Tăriceanu, susţinut atunci de acelaşi PSD, un guvern care n-a prevăzut nici criza, nici urmările ei pentru viitor. Cu acelaşi avânt populist pe care-l regăsim periodic în guvernările de stânga, s-au promis creşteri de salarii care n-au mai putut fi acordate. Dimpotrivă, venind criza, premierul Boc şi preşedintele Băsescu s-au apucat să taie veniturile bugetare. Greşeală sau nu, acţiunea i-a costat şi-i costă şi-acum.

Vă aduc aminte episodul ăsta pentru că situaţia riscă să se repete. Ani de zile, bugetul statului a fost nevoit să suporte „reparaţii” salariale către bugetari, adică drepturi câştigate în instanţă pe baza unor legi populiste. Ce a însemnat asta: investiţii mai puţine, bani mai puţini la Sănătate şi Educaţie, drumuri aşa cum le vedeţi şi acum.

Cred cu sinceritate că românii au dreptul să ceară şi să primească lefuri mai mari într-o serie de domenii – printre ele, Sănătatea şi Educaţia sunt pe primele locuri. Cu alte cuvinte, măririle salariale care privesc aceste categorii profesionale sunt justificate şi necesare. Problema vine din alte părţi: *dacă dai la unii, e musai să dai la toţi – c-aşa-i tradiţia la noi *de unde scoţi banii, în condiţiile în care sumele încasate la buget sunt mai mici decât ar fi necesar. Creşterea economică cu care se laudă guvernanţii se bazează pe consum, adică e una fragilă şi nesigură.

Bun, o să-mi spuneţi că mor de grija drobului de sare, ca prostul satului, dar pe mine mă sperie „potriveala” aproape neverosimilă care ni se-ntâmplă: după aproape 7 ani de zile, viaţa noastră este la mâna aceluiaşi cuplu populist şi, daţi-mi voie, a aceluiaşi parlament iresponsabil, dominat de o încrengătură de interese pesedisto-liberale greu de descifrat. E bine că vom avea salarii şi pensii mai mari? Sigur că-i bine. Problema e cât ne va costa pe toţi aventura asta, pentru că aşa numesc specialiştii actuala lege a salarizării unitare. Vom traversa din nou deşertul unei crize? Se va deprecia leul şi economiile noastre se vor subţia? Vom da pe mere ce-am luat pe pere?

Mi-aş dori şi v-aş dori să nu se-ntâmple toate astea. Dar, mai zic o dată, mă sperie revenirea cuplului populist Tăriceanu-Dragnea în capul mesei. Şi mă mai sperie inexistenţa unei opoziţii solide şi deştepte, care să fie în stare să reziste tentaţiilor populiste. N-am, de asemenea, nicio încredere în actuala ministră a Muncii, cea mai ferventă susţinătoare a legii cu pricina. Suficiente motive să-mi imaginez că scenariul din 2010 se poate repeta.

Până atunci, să ne bucurăm cu măsură de măririle salariale promise. Şi să nu ne aruncăm în cheltuieli inutile, puneţi nişte bani deoparte, că nu se ştie niciodată. Desigur, nu vom construi spitale şi şcoli noi, nu le vom moderniza pe cele vechi, nu vom face şosele de centură şi autostrăzi. Pentru că nu vor fi bani pentru toate astea. Medicii şi profesorii vor avea lefuri mai mari, dar vor munci în aceleaşi condiţii mizerabile. Ce vreţi, nici măcar cuplul de vis Tăriceanu-Dragnea nu le poate face pe toate...

(Dumitru Manolăchescu)