Vorbele goale nu mai sună demult din coadă, ele sunt pline de otrăvuri ademenitoare, un soi de venin de varan învelit în zahăr caramelizat, prezentat la televiziunile proprii spre desfătarea trupului şi spiritului. În mistificarea adevărului şi excitarea la maximum a sentimentelor patriotice s-au specializat profesionişti ai vânzării-cumpărării de tip Voiculescu Felix şi servanţii săi, salariaţii Antenei 3.

N-am crezut că Simona Halep va rămâne neexploatată mediatic, nu se putea altfel, dar am sperat într-o limitare a dezmăţului televizoristic. N-a fost să fie, am ajuns să-i văd pe Ciuvică, Gâdea, Bolcaş comentând meciul pierdut de Simona în faţa Şarapovei. Ceva mai urât, mai deformat, mai culpabil pentru orice om normal la cap nu mi-a fost dat să văd. Ipochimenii sus-numiţi, plus un antediluvian Ţopescu, m-au făcut să mut Antena 3 pe canalul 98, unde nu ajung niciodată.

Cu ocazia asta am observat un lucru deloc îmbucurător: se înmulţesc motivele pentru care ezit să-mi scriu pe tricou „sunt mândru că-s român” chiar atunci când Simona Halep joacă finala de la Roland Garros. Pentru că se-ntâmplă aşa: sunt mândru că-s român pentru că Simona e româncă, sau armâncă, eu unul nu fac deosebiri între unii şi alţii. Dar nu sunt deloc mândru că sunt român când aud nişte bezmetici urlând pe posturile Varanului: „noi suntem mândri că suntem români, noi reprezentăm cu adevărat poporul român”. Aceste şopârle sinistre mă fac să mă dezbrac de un tricou iluzoriu şi să mă reculeg la un schit, undeva prin codrii Şimonului, cugetând la oribila folosire a dezmăţului patriotard în scopuri deloc înălţătoare.

Dacă l-aş fi văzut şi pe Ponta în tribune la Roland Garros, cred că aş fi renunţat să mă mai uit la meci. Dar nu l-am văzut, s-a ascuns sau nici n-a fost, ceea ce e de bine. Am rămas cu gustul amar al „pumnilor în pieptul furtunii” cu care se făleau comentatorii-patrihoţi ai informatorului Voiculescu, pe un post TV care distruge orice fărâmă de încredere şi speranţă în bunul simţ şi corectitudinea profesiei de gazetar.

Practic, şopârlele de la Antena 3 mi-au confiscat fraudulos nu doar mândria de a fi român, ci şi mândria de a fi jurnalist. Şi nu doar din cauza prestaţiei lor lamentabile şi neprofesioniste, ci a întregului aparat de partid şi de stat pe care şi l-au subordonat în încercarea de a decredibiliza instituţii esenţiale ale statului de drept.

La urma-urmei, de ce am avea nevoie de imbolduri în plus ca să ne simţim mândri că suntem români? De ce doar la ocazii speciale se aud vorbele astea gâlgâind din străfunduri de conştiinţe nespălate? De ce n-am fi mândri în fiecare dimineaţă că suntem români? Păi uite de ce: pentru că există varani, pentru că există patrioţi de conjunctură, pentru că există, întotdeauna, un dezmăţ patriotard care-ţi colorează sângele în trei culori cunosc pe lume, după care nu se mai aude şi nu se mai vede nimic. Totul e o tăcere vinovată, jenantă, din care ieşim murdari şi slăbiţi.

Mă bucur pentru Simona Halep, aşa cum mă bucur pentru orice sportiv român cu performanţe într-o societate condusă de oameni pe care nu-i interesează în mod real soarta celor care fac performanţă. E un paradox aici, unul care explică şi slabele performanţe ale sportului românesc. Cu atât mai frumos şi meritoriu când se întâmplă minuni precum Simona Halep. Minuni pe speze proprii, minuni de pus părinţii la icoane, minuni la care niciunul dintre cei care se bat acum cu românismu-n piept de mândri ce-s nu a avut vreo contribuţie.